Aseara, Rapidul a reconfirmat aproape deja proverbialul paradox giulestean, anume ca reprezinta o echipa a contrastelor descumpanitoare, una adesea ridicola in campionatul intern, insa care parca isi sublimeaza toate frustrarile in partidele din cupe
Aseara, Rapidul a reconfirmat aproape deja proverbialul paradox giulestean, anume ca reprezinta o echipa a contrastelor descumpanitoare, una adesea ridicola in campionatul intern, insa care parca isi sublimeaza toate frustrarile in partidele din cupele europene. Dupa modelul patentat acum mai bine de o luna cu olandezii de la Feyenoord, rapidistii au revenit la aceeasi surprinzatoare maturitate in joc, dominand de la un capat la altul o disputa in fata revelatiei ultimei editii a campionatului din Hexagon, iar asta cu atat mai mult cu cat antrenorul Loti Boloni i-a titularizat pe cam cei mai buni jucatori ai sai, printre care s-a numarat inclusiv golgeterul Alexander Frei. Oarecum timizi dupa prima jumatate de ora, alb-visiniii au pus treptat stapanire pe centrul terenului, unde i-au depasit net pe - ce-i drept - mult prea putin motivatii lor adversari, mai ales ca acestia au descins sub Grant destul de blazati dupa infrangerea nemeritata pe teren propriu de acum doua saptamani in fata svabilor lui Trapattoni. Drept prima consecinta gazdele reusesc sa deschida scorul cu putin timp inaintea pauzei printr-o reluare de exceptie a lui Daniel Niculae dupa o inspirata deviere cu exteriorul a lui Buga. Acelasi servant de la gol s-a aflat in prim-planul urmatoarei faze importante a intalnirii, poreclitul "Pele" trimitand de la mai bine de 40 de metri pe langa poarta parasita de francezul Poupline. Soarta partidei avea sa fie decisa la 20 de minute dupa reluare de reusita amintitului Buga, acesta reluand din sase metri cu capul in poarta francofonilor lui Boloni dupa o centrare a lui Artiom Karamian, cei doi fiind ieri seara fara indoiala cei mai buni jucatori de pe teren. La 0-2 romanul de pe banca celor de la Rennes a dorit sau, cel putin, a lasat impresia ca nu se impaca deloc cu realitatea consemnata pe tabela de marcaj, drept urmare a facut schimbari pe banda rulanta, insa in ciuda acestora francezii, in urma deplasarii in Giulesti, n-au putut ramane decat cu regretul nefructificarii unei mari ocazii in ultimul minut ale prelungirilor, atunci cand Mbia a nimerit doar transversala portii lui Danut Coman. O mare victorie a rapidistilor, mai ales in perspectiva urmatorului meci din grupele Cupei UEFA, cand Razvan Lucescu va intalni echipa antrenata de insusi tatal sau, adica pe ucrainienii de la Sahtior Donetk care aseara a invins la Sttutgart foramtia venerabilului Trapp.
RAPID - RENNES 2-0 (1-0) Au marcat: D. NICULAE (42), BUGA (68)
Stadion: "Valentin Stanescu" - Giulesti"; spectatori: 15.000.
RAPID: D. Coman - M. Constantin, Maftei, Rada - Badoi, Maldarasanu, Ilyes, Art.. Karamian - D. Niculae (87 Burdujan), N. Constantin (54 E. Dica), Buga (71 Vasilache). Antrenor: Razvan Lucescu.
RENNES: Pouplin - Mbia, Adailton (70 Briand), Ouddaou, Edman - Didot (76 Barbosa), Bourillon - Utaka, Gourcuff, Monterrubio - Frei (84 Sow). Antrenor: Ladislau Boloni.
Cartonase galbene: Buga (39), M. Constantin (53), Vasilache (90) / Briand (72).
Au arbitrat: T. Asumaa - E. Vehvilainen, A. Turkki - toti din Finlanda
GRUPA G RAPID - RENNES 2-0 (1-0)
D. Niculae 42, Buga 68
VFB STUTTGART - SAHTAR DONETK 0-2 (0-1)
Fernandinho 32, Marica 88
PAOK Salonic a stat.
Clasament 1. Sahtar 2 2 0 0 3-0 6
2. Rapid 1 1 0 0 2-0 3
3. VFB 2 1 0 1 2-2 3
4. PAOK 1 0 0 1 0-1 0
5. Rennes 2 0 0 2 0-4 0
Au mai ramas de jucat: Sahtar - Rapid, PAOK - Stuttgart (24 noiembrie), Rapid - PAOK, Rennes - Sahtar (1 decembrie), Stuttgart - Rapid, PAOK - Rennes (14 decembrie).
Despre autor: