In urma protestelor, prefectul
In urma protestelor, prefectul de Vaslui, Ioan Zaharia, a cerut ieri, de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), inca o prelungire a termenului de privatizare pentru Moldosin, astfel incat cei 450 de salariati sa nu fie trimisi in somaj.
Prefectul a explicat ca sunt sanse de repornire a societatii, deoarece acum exista doua oferte din partea unor potentiali investitori: "Am purtat discutii cu cei din conducerea AVAS, solicitand ca sa nu se mai tergiverseze situatia de la Moldosin. Sunt deja doua oferte din partea unor investitori care in cursul acestei saptamani vor da un raspuns concret. De aceea, se impune o noua prelungire a termenului de privatizare a combinatului pentru ca acesta sa nu fie inchis definitiv. Ceea ce trebuie sa inteleaga sindicatul si conducerea fabricii este ca nu pot influenta procesul de privatizare", a declarat prefectul Ioan Zaharia.
Acesta a participat, ieri, la un dialog social cu toate partile implicate in privatizarea Moldosin, la care au fost prezenti si reprezentantii sindicali.
Combinatul de fire sintetice a fost inchis la inceputul lunii august, atunci cand Electrica a oprit furnizarea energiei electrice din cauza datoriilor.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro