O teza falsa
Pentru modificarea actualei legi privind vanatoarea (103/1991, republicata), ministerul face trimitere la necesitatea alinierii la standardele europene. Aceasta teza este demontata de cea mai autorizata personalitate europeana in domeniu, Yves Lecocq, secretarul general al Federatiei Asociatiilor de Vanatoare din Europa (FACE), care a aratat in cadrul simpozionului "Aderarea la Uniunea Europeana si vanatoarea" ca nici un organism european nu forteaza pe nimeni sa intocmeasca intr-un fel sau altul legile nationale care reglementeaza vanatoarea si protectia vanatului. El a explicat ca guvernele tarilor membre sau pe cale de aderare au obligatia de a consulta toti specialistii in domeniu si de a redacta legi are sa tina cont de traditiile, obiceiurile si natura vanatului din tarile respective. MAPDR a avut consultari cu institutiile si persoanele abilitate in cinegetica dar in final a depus la Senat propriul proiect de lege considerat de reprezentantii AGVPS un demers in slujba unor grupuri de interese.
Romania, semnatara a conventiilor europene
Raportul comisiei de mediu, agricultura si probleme teritoriale a Parlmentului Europei din 18.10.2004, prezentat in cadrul Adunarii Generale mentioneaza la Capitolul 5, Paragraful 14:"(...) De aceea este dificil de a forta o politica europeana asupra vanatorii atat timp cat principiul subsidiaritatii nu va fi respectat peste tot. Exista o serie de instrumente destinate sa creeze cadrul adecvat: directive si conventii ale statelor membre ale UE si Consiliul Europei, care trebuie incorportate in legislatiile nationale". De remarcat este ca Romania se regaseste ca parte smnatara in toate directivele si conventiile la care face referire Raportul, asa incat modificarea legii in cauza devine discutabila, daca nu chiar suspecta. De altfel, toate guvernele de pana acum au incercat cu disperare sa schimbe aceasta lege pentru satisfacerea clientelei politice.
Pe de alta parte, Raportul recunoaste la paragraful 4 ca specii de animale salbatice au disparut in majoritatea tarilor occidentale, iar in unele tari central-europene sunt in numar semnificativ. (...)"Marile carnasiere precum ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), rasul (Lynx lynx) exista inca in numar semnificativ in Bulgaria, Polonia, Romania, in timp ce ele au disparut in cea mai mare parte a tarilor Europei Occidentale", se mai spune in Raport.
Zece mii de vanatori protesteaza
In acest moment, aproximativ zece mii de vanatori romani, prin intermediul asociatiilor din care fac parte, au semnat un protest prin care cer retragerea proiectului ministerului si redactarea unui alt document corect, pe baza consutarilor reale cu toate organismele implicate, si neaservit nici unui grup de interese. Directorul AJVPS-Praova, Valeriu Bolgiu, intiatorul ultimului protest al vanatorilor, a declarat ca daca MAPDR nu va tine cont de aceasta situatie "ne rezervam dreptul ca impreuna cu toti vanatorii din Romania sa folosim toate mijloacele legale de protest impotriva acestui proiect de lege incorect".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro