Pretul revistelor, socotit in paini

AS FI PUTUT CASTIGA NISTE BANI, dormind, la München, in vitrina unei galerii de arta moderna. Smecherul, care se chema artist si care avea de la snobii de seama ai urbei o sponsorizare groasa petru ""happening""-ul sau, imi cerea, contra a o suta de marci, sa-mi fac toaleta de seara sub ochii trecatorilor. Cu spalatul pe dinti, imbracatul pijamalei si dormitul mai mergea cum mergea, dar problema era la veceu, deoarece ar fi urmat sa-l intrebuintez holbandu-ne unii la altii: eu la lumea de pe strada si ea la mine. I-am zis neamtului, care cu nazbatiile lui avea de acum un nume, ca ""actiunea"" sa era extrem de ingenioasa, numai ca eu ramasesem din armata, cand ne trimitea locotenentul, in pauza, pe marginea santului, cu un soi de cenzura la vezica. Pur si simplu nu-mi venea, daca se uita cineva la mine sa vada ce si cum. Artistul, un inchipuit solemn - fiindca idiotul, daca nu-i solemn, nu-i idiot destul - mi-a explicat ca urinatul era schepsisul manifestarii. Daca ma duceam in centrul orasului, langa un zid, ma umfla imediat politia de moravuri. Insa, dac-o faceam in vitrina unei galerii, urmarea nu ma privea. Eu nu eram un soi de tablou viu, aveam suportul unui concept al provocarii. Daca se lasa cu un proces din partea municipalitatii, as fi fost platit si mai bine decat in rolul de ""obiect de arta"". Treaba, pana la urma, a dus-o pana la capat un rus, care a avut inspiratia - arta, nu-i asa, cere inspiratie - sa-si umple burta cu bere si sa se dea in spectacol de mai multe ori. Sansa unui scandal a crescut, totusi nu s-a impacientat nimeni. Poate pentru ca un rus beat nu mai e demult un eveniment, poate pentru ca e nevoie de un talent si ca sa calaresti un closet.
L-AM AUZIT PE UN CONFRATE zicand: Ce-o sa creada despre mine posteritatea? Intrebarea mi s-a parut prosteasca. Nu fiindca n-ar trebui sa ti-o pui. Dar nu cu voce tare si cu public. Ea tine de intimitatea maxima a creatiei. Nu urli ceea ce trebuie soptit; nu spui nici soptit ceea ce e autentic, numai daca e subinteles. Cu grija postumitatii n-ai cum sa fii sincer, iar daca nu esti sincer, nu esti liber.
INTR-UN MAGAZIN de antichitati, negustorul ma sfatuieste sa nu ma uit la preturile tablourilor. ""Sunt pentru italieni"", spune el. ""De ce trebuie sa fie mai mari pentru italieni?"" - il intreb. ""Pentru ca iau tablourile vechi ca sa le curete. Le trebuie panza din secolul al XIX-lea. Ii pedepsesc cu preturile.""
TARANII socotesc costul ziarelor si al revistelor in paini. Ziarul costa o paine si jumatate sau doua. Ce sa facem cu
ele - ma intreaba femeia care aduce lapte de la tara, cand ii umplu traista cu publicatiile saptamanii. Cu ziarele, hai ca le mai pui pe jos. Dar, dac-arunci revista, e ca si cum ai arunca douazeci de paini.

---

Despre autor: