Negocierile consevatorilor germani cu social-democratii, in vederea definitivarii "marii coalitii", precum si a platformei de guvernare, au continuat luni, in cadrul celei de-a patra runde, al carei final nu a marcat, deocamdata, un succes. Apropier
Negocierile consevatorilor germani cu social-democratii, in vederea definitivarii "marii coalitii", precum si a platformei de guvernare, au continuat luni, in cadrul celei de-a patra runde, al carei final nu a marcat, deocamdata, un succes. Apropierea pozitiilor, releva corespondentul Associated Press la Berlin, este "laborioasa si dureroasa", dat fiind ca ei trebuie sa cada de acord, in primul rand, asupra unei eventuale majorari a impozitelor, respectand in acelasi timp promisiunea facuta de ambele partide in campania electorala de a relansa cresterea economica si de a tine sub control somajul, care in septembrie a ajuns la cifra record de 11,2 la suta (4,65 milioane de germani) din populatia activa. Angela Merkel, ca si Franz Muentefering, desemnat de SPD pentru functia de vicecancelar, spera sa ajunga cel putin la un compromis care sa permita reducerea deficitului bugetar, pana in 2007, cu 35 miliarde de euro, ajungand astfel la cifra de 3 la suta din PIB, impusa membrilor UE din zona euro. Ieri, presa semnala o evolutie politica neasteptata: o "grava criza" in randul SPD. Muentefering si-a anuntat apropiata demisie de la conducerea partidului si, probabil din noul cabinet Merkel. Nu va mai candida la presedintia SPD, la congresul din 14 noiembrie, dupa ce propunerea sa pentru functia de secretar general, in persoana unui fidel colaborator al sau, a fost respinsa in favoarea reprezentantei aripii de stanga a partidului. Potrivit "Der Spiegel", "esecul" lui Muentefering arunca SPD in "cea mai grava criza din istoria sa postbelica".


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.