"DEPOZIT - <<Aceasta nu este o expozitie>>"

Pana ieri a fost deschisa la Muzeul National de Arta Contemporana o expozitie al carei titlu era o autonegatie: "DEPOZIT - <<Aceasta nu este o expozitie>>". Un gest polemic, de fapt : o - totusi - expozitie in care au fost scoase la iveala, in spatiile de la parter-supanta, etajul 1 si etajul 3, intr-un bric-a-brac aiuritor, un mare numar de lucrari aflate in "colectia MNAC". Nume cunoscute de ieri si de azi, din tara si din exil, de la Gheorghe Anghel, Apostu, Bernea, Bitzan sau Paul Neagu la generatia Antik, Bartha Joseph, Graur, Lia si Dan Perjovschi si pana la Nicolae Comanescu. Sensul polemic al expozitiei l-a explicat Mihai Oroveanu, director general MNAC, intr-un text insotitor, din care preluam in continuare. (C.I.I.)
Ne apropiem de implinirea unui an de la deschiderea MNAC. Au fost si sunt voci care ii contesta locatia, care pun sub semnul intrebarii optiunile expozitionale.
Nu voi reveni asupra chestiunii locatiei. As vrea doar sa fac doua precizari: sa repet, mai intai, ca acest muzeu, in aceasta locatie a sa, nu a fost realizat din bugetul Ministerului Culturii si Cultelor, ci din bugetul destinat terminarii constructiei Palatului Parlamentului; sa spun, in al doilea rand, ca desi relatiile de vecinatate cu Parlamentul nu sunt, in foarte multe privinte, fericite si nu au dus inca la solutionarea problemelor unui acces independent si la amenajarea, conform proiectului initial, a zonei de parc din fata muzeului, nu au existat si nu exista ingerinte din partea puterii politice in activitatea profesionala a muzeului.
In intervalul de la deschiderea sa, evenimentele organizate de MNAC indica unele dintre preocuparile echipei sale: promovarea practicilor artistice noi; aducerea in Romania a unor expozitii straine de arta contemporana si familiarizarea publicului cu orientari artistice de ultima ora; recuperarea activitatii unor artisti importanti din ultimele decenii; revizitarea critica a artei oficiale a anilor tarzii ai regimului comunist; organizarea unor expozitii ale artistilor romani din diaspora; organizarea unor evenimente apte sa faca din muzeu un loc de intalnire pentru generatia tanara.
In acest interval, ca de altfel inca inaintea deschiderii efective a muzeului, a existat o presiune surda, o asteptare mai mult sau mai putin explicita ca muzeul sa devina locul de consfintire a activitatii artistilor prezenti pe scena artistica romaneasca in anii '70-'90. Multi dintre ei isi formasera cu privire la muzeu o anumita idee si aveau de la el asteptari care le-au fost frustrate. Cea mai clara formulare a acestei atitudini a fost recenta expozitie de la galeria Galateca. Explicite sau implicite, aceste asteptari - dar nu numai ele - ma fac sa intreprind un pas care sper sa duca la o clarificare a rolului unui muzeu de arta contemporana in contextul actual de la noi.
(...)
Ceea ce sunteti invitati sa vedeti aici nu este o expozitie. Este o maniera de a face accesibile publicului, artistilor si specialistilor, depozitele MNAC. Nu e vorba de un acces complet, caci in conditiile actuale ne e imposibil sa aratam tot ce detin aceste depozite. Dar e vorba de un procentaj important, cantitativ superior celui din expozitia "Preview", de o selectie care da o idee suficient de completa cu privire la continutul depozitelor.
Veti constata ca evit termenul "colectie". Acest lucru necesita o explicatie. Suma lucrarilor gestionate de MNAC este rezultatul unor mecanisme de achizitie care sunt, dupa parerea mea, simptomatice pentru o relatie anormala intre stat si artisti, in care ambii parteneri perpetueaza deprinderi revolute. In absenta unei piete de arta normale, statul continua sa fie principalul achizitor. El isi indeplineste acest rol recurgand in continuare la proceduri incetatenite inainte de 1989, desi nu mai e motivat de aceleasi considerente. Achizitionarea nu mai este un mijloc de presiune ideologica, de control si manipulare a breslei artistice. Clientelismul politic care se manifesta si in zilele noastre e un fenomen de alta natura. Renuntand la aceste motivatii, dar fara a pune in locul lor altele, in acord cu contextul actual, fara a fi animat de un proiect, statul se manifesta ca un patron indiferent fata de rezultatele patronajului sau. Aceasta, cu dublul efect negativ de a fi, in pofida relativei modestii a investitiilor sale in arta, un actant excesiv de puternic pentru o piata de arta inca nevolnica si de a perpetua dependenta artistilor fata de influxurile periodice de "oxigen", menite sa atenueze precaritatea conditiei lor materiale. La randul lor, artistii continua sa aiba acest gen de asteptari fata de stat; stiind insa ca fondurile sunt limitate si ca achizitiile nu sunt insotite de o promotiune reala, ei nu ofera, cel mai adesea, spre achizitionare, lucrari pe care le considera cu adevarat reprezentative. (...)
Din lucrarile achizitionate prin mecanismul mai sus descris in intervalul 1990-2001 (al caror gestionar a fost pana in 2001 Oficiul National de Documentare si Expozitii de Arta si care au trecut, printr-un act pur birocratic, in gestiunea MNAC), o parte destul de importanta a fost distribuita, inaintea infiintarii MNAC, retelei de muzee de arta din tara si unor institutii publice precum Parlamentul, Ministerul de Externe (si prin intermediul acestuia, ambasadelor si institutelor de cultura din strainatate), mergand pana la Comandamentul Jandarmeriei.
Lucrarile aflate in acest moment efectiv in depozitele MNAC sunt, asadar, rezultatul (ca sa nu spun reziduul) combinatiei dintre un proces de achizitie mai mult sau mai putin aleatoriu si un proces de distributie la randul sau in mare masura haotic. Ele sunt suficient de numeroase si diverse pentru a da o idee cu privire la scena artistica romaneasca dupa 1989; dar a organiza pornind de la ele o expunere coerenta ar insemna a face ca muzeul sa fie prizonierul unui balast, unei pseudo-colectii care are toate sansele sa arate ca o reeditare a formulei "saloanelor anuale". Aceste lucrari nu constituie un fond care sa permita realizarea unor expozitii cu adevarat lamuritoare pentru vreuna din orientarile artistice a ultimelor doua decenii; ele nu includ, pentru cei mai multi din artistii reprezentati, lucrari care sa dea o idee corecta cu privire la opera lor. Una din intrebarile la care va invit sa meditam in fata exercitiului pe care il propun este daca un muzeu de arta contemporana trebuie si poate fi pastratorul lipsit de discriminare a variatelor productii artistice, inegale ca valoare, dintr-un anumit interval de timp. O intrebare corelata este aceasta: daca acceptam ca muzeul sa fie pastratorul lor (sau macar al unora dintre ele), pentru cat timp? Nu ar fi oare normal sa existe posibilitatea unui transfer al lucrarilor artistilor disparuti catre o Galerie Nationala?
(...)
Formula la care am recurs e o invitatie adresata publicului si specialistilor sa manuiasca rastelele si sa imagineze, pornind de la lucrarile pe care le vor descoperi, configurari variate. E de asemenea o invitatie adresata unor curatori independenti sa ne propuna propriile lor discursuri expozitionale. Consiliul stiintific al MNAC este gata sa le ia in considerare.

---

Despre autor: