Parazitii

Nimeni nu stie cum au ajuns aici, unde dorm si din ce traiesc. Nu-s cersetori, nici lucratori. Nu sparg magazinele, iar politia ii ignora. Sunt paraziti.

In Franta, daca te multumesti cu orice, mancarea nu-i o problema. Si bautura ieftina e destula. In Franta sunt atat de multi strainii de pripas, care le dau de lucru autoritatilor, incat parazitii pot sa para, daca n-ar fi atat de cenusii in intregul existentei lor, o pata de culoare. Vagabonzii isi fac veacul in zona garii. Hotii, si ei, se tin departe de locurile unde-ar putea fi luati la ochi. Numai cei sase paraziti romani ocupa tot timpul o banca in locul unde-i lumea mai multa si-si beau tihnit, ore de-a randul, berea si vinul, ca niste oameni care au inteles dintr-un inceput ce-i viata. Paraziteaza la vedere, cu un soi de lancezeala gelatinoasa. Parca ar tine sa le garanteze localnicilor un armistitiu: n-o sa va deranjam niciodata, nici voi nu va bagati peste noi.
In targurile din jurul Parisului traiesc multi romani. De cetele de paraziti se feresc ca de o boala rusinoasa. Oricat de dur ar fi un proxenet roman, se gaseste oricand un albanez mai crud. Oricat de viclean e un spargator din Bucuresti, el are inca de invatat de la ucraineni. Parisul e capitala a lumii in toate privintele. La Paris, in anchetele de opinie ale unor ziare foarte asezate, multi intervievati declara cu maxima seriozitate ca sunt de profesie aventurieri. In ce-o fi constand meseria de aventurier nu-mi dau seama, insa ea s-a institutionalizat si n-ar fi de mirare ca sa apara si sindicate ori oficii de munca pentru aventurieri. Parazitii insa nu-s adjudecati in nici un chip de nimeni. Sarbii, cat sunt ei de nationalisti, ii ocolesc pe parazitii etniei lor cu aceeasi sila cronicizata ca si romanii. Toti asocialii sunt, in soarta si necazul lor, oameni: si curvele, si pestii, si borfasii, si toxicomanii, si milogii. Parazitii nu-s nici unul in varsta, nu-s betegi, nu-s alcoolici. Marginalii au ajuns unde-au ajuns fara sa-si fi propus din capul locului asta. Parazitii insa au decis sa fie ce sunt si, in adancul fiintei lor flasce, se simt tare bine. N-o duc in confort, dar, daca sunt lasati in pace, ceva de umplut burta se gaseste. Nu-s jegosi, nu se incaiera, se tin aproape unul de altul si, cand stau cu cutia cu bere in mana, au si despre ce discuta.
Intr-o seara, trecand pe langa grupul de paraziti cu o familie de compatrioti stabilita in micul targ frantuzesc, am fost indemnat scurt sa schimbam trotuarul. ""Mi-e rusine de mine - mi-a spus tatal - nu vreau sa-i aud vorbind romaneste. Imi vine sa intru in pamant de neputinta. Ma fac sa ma vad ca si ei, roman si neom"".

---

Despre autor: