Romania subterana

Datorez tema textului de fata unei conversatii cu Dorli Blaga, care, in memoria unchiului ei, eminentul hidrotehnician Dorin Pavel, evoca zilele trecute cele doua Dambovite: cea vizibila, cu apa ei frumos curgatoare - din robinet, un rau artificial comandat de privitori, in frunte cu cei doi locatari prezumtivi ai Casei Poporului, El si Ea, si, subteran, Dambovita nevazuta, cea care cara toata mizeria orasului pe sub plansee de beton construite cu economie socialista multilateral dezvoltata, adica lipsite de capacitatea de a absorbi si revarsarile diluviene de care avem acum parte.
Am avut deodata viziunea a doua Romanii: nu cea rurala contra celei urbane, cum incerca sa le contrapuna dl. Nastase, ci aceea a istoriei recente si la vedere - cu institutii democratice mai mult sau mai putin performante, cu presa mai mult sau mai putin independenta, cu aspiratiile ei europene mai mult sau mai putin realiste - fata de o Romanie subterana si reziduala. O tara cu infrastructuri dezmembrate, cu orase murdare, cu pungi de mizerie halucinanta in inima capitalei, cu liceeni cvasi-analfabeti; cu ape poluate si cu paduri rase de pe fata pamantului mai rau ca bisericile; cu sinistrati care, cand nu bocesc in prime-time, se imbata cu banii din ajutoare batandu-si joc de pompierii nedormiti si nemancati care incearca sa-i ajute. O tara cu parlamentari care se cred prim-secretari, cu semidocti care se cred personalitati culturale, cu ofiteri de politie politica cee se cred patrioti si mai ales democrati.
Un nefericit - spre ghinionul meu, mi-a fost coleg de catedra - a devenit prin 1995 vedeta de-o clipa la televizor, clamand ca Dambovita lui Ceausescu e limpede, in contrast cu Dambovita burgheza, care ar fi fost "bestilentiala". De fapt e exact invers. Romania reziduala e mostenirea noastra comuna din anii socialismului biruitor. Dupa revolutie insa, cand se putea face un inventar corect si la sange al tuturor beciurilor, reale si metaforice, lasate in urma de regimul comunist, ca sa pornim cu mic, cu mare, sa le curatam pe rand, s-a intamplat cu totul altceva. Unii, destul de putini, au sperat intr-un Hercule care, de unul singur, sa le faca sa dispara mai repede decat gunoiul din grajdurile regelui Augias. Altii au refuzat sa recunoasca pana si existenta acestor bolgii. Dimpotriva, s-au straduit din rasputeri sa le lase acolo, nevazute dar duhnind sinistru. Sub obladuirea celui mai activ luptator pentru continuitate in discontinuitatea aparenta - ma refer, evident, la dl. Iliescu - o armata de sobolani multicolori s-a aciuiat in subteranele imunde si le-a amenajat mai confortabil, cu bar, colectii de tablouri, contrabanda de arme si tigari de toate neamurile, un lampas de miner, raketi si dame de consumatie.
Lasand insa subteranele figurate de-o parte, mi-e tot mai clar faptul ca refuzul de a rupe cu propriul trecut l-a impiedicat vreme de 15 ani incheiati pe hidrotehnicianul cel mai popular din istoria neamului sa initieze un proiect pentru reamenajarea durabila a teritoriului national, fragilizat si ruinat de haoticele interventii de "transformare a naturii" in stil stalinist la care a fost supus. La urma urmei, dl. Iliescu a fost ministru al Apelor niste ani buni, dar, nici atunci, nici cand a devenit, in fine, presedintele Romaniei, n-a parut macar sa seziseze pericolele care ne pasc. Miciurinist el insusi prin educatie, preocupat prin vocatie exclusiv de lupta pentru putere, d-sa a preferat sa stranga la Cotroceni tot soiul de comitete onorifice si de fatada, cand pentru UE, cand pentru anul 2025, mai degraba decat sa intreprinda un proiect serios intr-un domeniu pe care se lauda ca-l cunoaste.
Istoria nu tine loc de vidanja. Daca intelegem de unde ni se trag necazurile, asta nu ne face mai curati si mai uscati. Bietii oameni carora apele le-au daramat gospodaria n-au ce face cu docte consideratii despre cauzele profunde ale viiturilor care i-au izbit. Dar cei cu podelele uscate, fie ei analisti, comentatori sau responsabili politici, ar trebui sa priveasca nitel si dincolo de imediatul conjunctural. Ma revolta faptul ca, intre doua reportaje despre ce face dl. Basescu sau ce nu face dl. Tariceanu, pe dl. Iliescu nu-l trage nimeni de maneca sa-l intrebe el ce-a pazit in privinta prevenirii inundatiilor. Nu doar fiindca presa nu-l ia de fapt in serios ca inginer de ape, ci si fiindca n-are rabdare sa se lamureasca, si sa-i lamureasca si pe altii, ca Romania subterana e cel mai mare dusman al Romaniei vizibile.

---

Despre autor: