ANALIZA
Presedintele Traian Basescu le-a facut liderilor partidelor parlamentare programul pentru
week-end. Sambata dimineata, la 10 fix,
ei sunt asteptati la Palatul Cotroceni, pentru
a discuta despre parlamentul unicameral.
Seful statului le mai da partidelor politice inca trei zile in care sa digere chifteaua fierbinte pe care le-a aruncat-o pe masa, propunand eliminarea uneia din Camerele Parlamentului si organizarea unui referendum pentru consultarea populatiei in acest sens. Liderii partidelor parlamentare sunt asteptati abia sambata dimineata la Cotroceni pentru a discuta, potrivit anuntului oficial al Presedintiei, despre ""reformarea institutiilor politice si eficientizarea activitatii Parlamentului Romaniei, cu accent pe solutia parlamentului unicameral"", si despre ""integrarea Romaniei in Uniunea Europeana - necesitatea efortului diplomatiei parlamentare"". De asemenea, se precizeaza in comunicat, reprezentantii partidelor pot aborda si alte teme pe care le considera necesare. Surse din Administratia Prezidentiala precizau, la intoarcerea din Statele Unite, ca pe agenda presedintelui se afla si temele pe care le-a ridicat deja in discutie publica: sanatatea, vamile, Legea TVR si SRR, precum si Legea administratiei locale.
ARGUMENTE. Argumentele presedintelui pentru sistemul unicameral tin de eficientizarea acestuia. ""Cred in nevoia reformarii Parlamentului Romaniei, pentru cresterea eficientei lui. (...) Odata intrati in Uniunea Europeana, Romania va trebui sa tina cont, conform angajamentelor, de Parlamentul European. Deci Romania ar avea un parlament european, care ia decizii, dupa care mai trece deciziile pentru a deveni legi nationale prin alte doua Camere la ea acasa. Cred ca procesul de legiferare ar deveni extrem de complicat si trebuie sa ne pregatim pentru momentul intrarii in UE, pentru a avea un sistem politic capabil sa se miste rapid si in ritm cu celelalte tari"", a explicat Traian Basescu. In al doilea rand, greutatea cu care Parlamentul a legiferat l-a transformat in anexa a Guvernului, ceea ce i-a slabit credibilitatea si a facut ca guvernele ""sa poata lucra mult
prea mult fara Parlament pentru ca acest lucru sa nu ne
ingrijoreze, daca privim
la democratia din Romania"",
a aratat seful statului. Iar
a treia motivatie a acestuia tine de ""nevoia de a cheltui mai putin cu doua Camere parlamentare, o nevoie absoluta, daca ne uitam la alte prioritati pe care Romania le are"". In prezent, anual, cheltuielile pe cap de parlamentar se ridica la aproximativ 6 miliarde de lei.
""Sunt partizanul parlamentului unicameral, fiind un sistem care ar «usura» luarea deciziilor in perspectiva aderarii Romaniei la UE"" - Traian Basescu, presedintele Romaniei
""Cand Romania trebuie sa faca eforturi consistente comune pentru integrare, noi stam sa dezbatem problema parlamentului unicameral"" - Calin Popescu Tariceanu, prim-ministrul Romaniei
""PD este consecvent
cu pozitiile sale si sustine in continuare trecerea la parlamentul unicameral si introducerea votului uninominal"" - Emil Boc, presedintele PD
""Daca era un om
politic corect, trebuia
sa spuna «da» sau «nu» cand noi am ridicat aceasta problema si am prezentat semnaturile"" - Dan Voiculescu, presedintele PC
""Romania are un
fals sistem bicameral. Intre Senat si Camera Deputatilor nu exista decat o diferentiere
de ordin numeric"" - Marko Bela, presedintele UDMR
""E o oferta nesincera. Presedintele tarii foloseste orice pretext, de aceasta data oferit de Opozitie, pentru a declansa un referendum"" - Mircea Geoana, presedintele PSD
""Ironicul"" Tariceanu, la consultari separate
Premierul Calin Popescu Tariceanu, combatant hotarat al ideii de unicameralism, a obtinut o devansare a consultarii de la Cotroceni. Impreuna cu delegatia PNL, el va sustine vineri, in fata lui Basescu, sistemul parlamentar bicameral, dar definirea mai clara a atributiilor fiecarei Camere, dupa cum a decis Biroul Permanent Central al PNL. In plus, liberalii vor sa pledeze pentru votul uninominal. Tariceanu s-a declarat din start impotriva ideii de parlament unicameral. Imediat dupa anuntul presedintelui, el a afirmat ca nu este de acord cu o asemenea propunere. Recunoscand ca actualele camere parlamentare ""se calca pe picior una pe alta"", Tariceanu a pledat pentru reformarea sistemului si a dat vina pe senatori ca nu acceptat, la revizuirea Constitutiei, un regim diferit de cel al deputatilor. Adica Senatul ar trebui sa fie doar cenzorul Camerei Deputatilor si sa nu aiba aceleasi atributii de legiferare. Pentru Tariceanu insa, atributiile presedintelui s-au dovedit mai stanjenitoare decat lipsurile Parlamentului. Republica semiprezidentiala creeaza un paralelism presedinte-premier si o serie intreaga de probleme. Pentru acest sistem, premierul l-a gasit vinovat pe fostul presedinte Ion Iliescu, care a avut un cuvant determinant la elaborarea Constitutiei din 1991. ""In Europa exista republici parlamentare care evita acest paralelism din Romania, iar acolo functionarea institutiilor este mai buna si mai normala"", explica Tariceanu.
CONSECINTE. La inceputul saptamanii, premierul si-a reluat teza la o emisiune televizata. Dupa ce a mentionat ca ar fi preferat ca Basescu sa il consulte pe tema parlamentului unicameral inainte sa o lanseze public, premierul a combatut iar ideea presedintelui. El a spus ca tema nu este una stringenta pentru Romania, care are acum de indeplinit criteriile de aderare. ""Cum sa fie raportul Comisiei Europene pozitiv cand or sa vada (reprezentantii CE - n.r.) ca noi avem tot felul de alte preocupari decat cea principala?"", a afirmat Tariceanu. In plus, el a amintit insa ca PNL s-a pronuntat inca din 1990 in favoarea sistemului bicameral, dar unul mai bine definit.
IRONIC. Tariceanu nu
s-a limitat doar la a-l contrazice pe Basescu, ci a ajuns chiar sa il ia peste picior. La radio Kiss FM, premierul a spus ca, daca mergem pe ideea de a face economie la buget, atunci sa desfiintam si alte institutii ""inutile"".
""N-am avut razboi de atata timp. Hai sa desfiintam si armata, ca ne apara NATO"", a ironizat liderul liberal ideile lui Basescu.
Reactii post-Basescu
Propunerea presedintelui Basescu privind trecerea la parlamentul unicameral a intampinat imediat rezistenta nu numai in randul Opozitiei, ci si in randul parlamentarilor coalitiei. Astfel, senatorul PNL Puiu Hasotti spunea, imediat dupa declaratiile presedintelui, ca parlamentul unicameral nu se impune. La randul sau, senatorul PD Maria Petre a apreciat ca ""in Romania sistemul democratic are inca nevoie de doua Camere"". ""Cred ca parlamentul bicameral, asa cum este el dupa modificarea Constitutiei, functioneaza si poate sa functioneze si in continuare. In principiu, nu suntem de acord cu schimbarea sistemului institutional in Romania"", a spus la randul sau Kelemen Hunor, deputat UDMR. In opinia lui Nicolae Vacaroiu, presedintele Senatului, ""parlamentul unicameral ar fi o mare greseala. Eu as sustine o reducere a numarului de senatori cu 10%-20%"". ""Ne bucura ca presedintele Basescu a preluat ideea de la noi si, daca exista vointa politica, pentru ca remarc ca si PSD sustine ideea legislativului unicameral, se pot incepe discutiile pentru proiectul de modificare a Constitutiei in acest sens"", a afirmat deputatul PC Sergiu Andon. Pentru Lucian Bolcas, deputat PRM, ""este absolut inimaginabil cum un cetatean al Romaniei poate sfida cu nonsalanta si in necunostinta de cauza Constitutia. Este cu atat mai grav cu cat e vorba e presedintele Romaniei, care a jurat pe aceasta Constitutie"".
Reforma clasei politice
Revolutia binelui in Romania. Asa si-a intitulat PSD proiectul de reformare a clasei politice, prin care si-a propus sa promoveze introducerea votului uninominal, lansand in acest sens o campanie de strangere de semnaturi, si trecerea la parlament unicameral. ""Vom promova extrem de energic trecerea la un parlament unicameral. Am incercat 15 ani. Parlamentul s-a dovedit a fi ineficient. Si credem ca cetateanul roman, contribuabilul, nu trebuie sa plateasca din buzunar sute de parlamentari, care de multe ori isi dubleaza munca intr-o Camera sau alta a Parlamentului"", declara presedintele partidului, Mircea Geoana. Marti, intr-o scrisoare adresata presedintelui Traian Basescu, pesedistii au salutat initiativa acestuia de a organiza consultari cu partidele parlamentare, dar i-au solicitat dezbaterea a trei teme: reforma clasei politice, care sa vizeze nu numai trecerea la parlament unicameral, ci si introducerea votului uninominal, ""o noua formula de echilibru a puterilor in stat, inclusiv eliminarea ambiguitatilor existente intre atributiile celor doua centre de putere, presedinte si primul-ministru"", precum si situatia economico-sociala a tarii si integrarea in UE la 1 ianuarie 2007. (Lavinia Dimancea)
469 PARLAMENTARI
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro