Europa a intampinat rezultatele alegerilor din Germania cu deruta si confuzie. Partenerilor europeni le vine greu sa creada ca pe cel mai important contributor la bugetul Uniunii Europene il asteapta o perioada de instabilitate si framantari interne.
Scenariul unei Germanii competitive, dinamice si stabile de care Europa are nevoie pare sa se fi indepartat inca putin dupa rezultatul alegerilor anticipate de duminica. In conditiile in care formula traditionala a unui guvern format de un partid mare si unul mai mic nu mai poate fi aplicata, germanii se pregatesc sufleteste pentru o perioada de tratative, negocieri, discutii si declaratii care mai de care, care vor dura cel putin cateva saptamani. ""Fara o Germanie dinamica, Europa nu se poate redresa. In numele Comisiei Europene, le cer insistent liderilor germani sa gaseasca o solutie stabila, cat mai curand posibil"", a avertizat presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, dand glas temerilor europene.
ESEC. Configuratia viitorului parlament german a dat peste cap toate estimarile facute inainte de vot. Conservatorii din Coalitia CDU/CSU, condusa de Angela Merkel ii devanseaza cu doar trei locuri pe social-democratii cancelarului Gerhard Schröder. Astfel, crestin-democratii detin 225 de mandate in Bundestag, in timp ce SPD va avea 222 de locuri, Partidul Liberal (FDP) - 61 de locuri, Partidul Stangii - 54, iar Verzii - 51, in conditiile in care majoritatea absoluta este de 307 voturi.
Ca numar de voturi, CDU/ CSU a obtinut 35,2% din sufragii, fata de 38,5% in 2002. ""Acest rezultat este un dezastru pentru Coalitia conservatoare si pentru candidatul sau la functia de cancelar. Faptul ca CDU nu a putut sa apere rezultatul obtinut in 2002, demonstreaza neincrederea cetatenilor fata de programul acestui partid si fata de presedintele Angela Merkel"", apreciaza cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung.
Social-democratii au 34,3% din voturi, fata de 38,5% din voturi in urma cu doi ani. Singura sansa a conservatorilor de a ajunge la putere este sa guverneze in tandem cu social-democratii. Este un scenariu care nu le convine deloc, mai ales ca Schröder a spus clar ca o astfel de Coalitie nu va exista cu Angela Merkel cancelar. In disperare de cauza, conservatorii se straduiesc sa-i atraga de partea lor pe ecologisti, aliatii la guvernare ai actualului cancelar.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro