Basmele cu sfarsit fericit

PRINTESA BATRANA dintr-un film rusesc plictiseste pe toata lumea cu povestile despre tineretea sa fericita. Fericirea e interesanta numai pentru cel care are parte de ea. Si eventual pentru apropiati. Relatarea unei nenorociri, da, te tine cu sufletul la gura. Dar fericirea, cum sa istorisesti fericirea? E o parere, nu un lant de intamplari. Si chiar cand e capatul unui sir de trairi placute si interesante, e totusi un sfarsit de poveste, nu un inceput. In basme, la final, Fat Frumos si Ileana Cosanzeana se casatoresc si traiesc fericiti pana la sfarsitul vietii. Basmele le dedica implinirii lor sufletesti un singur rand, ultimul. Randul care nu-l mai priveste deloc pe cititor. Asta, parc-ar vrea sa spuna naratorul, e de acum treaba lor. Fericirea e treaba celui caruia ii e data, iar relatarea entuziasta a clipelor de bucurie maxima e mai degraba inoportuna, decat atragatoare. Pana a nu citi replica despre printesa batrana, care ii oboseste pe toti cu amintirile ei exaltate, nu intelegeam de ce n-aveam nici un chef sa o vizitez pe o doamna varstnica si matahaloasa, care insista
sa-mi arate colectia sa de fotografii ""de epoca"". Mai umblasem candva prin albume, erau imagini, in sine, pline de substanta, nu era nevoie sa mi le desluseasca cineva, se povesteau singure prin ceea ce infatisau. Numai ca varstnica doamna avea, la fiecare fotografie, ceva de zis. Tot ce zicea privea fericirile tineretii sale: ""Uite, aici eram fericita la Cannes"", ""Uite, aici eram fericita cu iubitul meu"". Doamna implinea 70 de ani. Oricat s-ar fi ingrijit si parfumat, nu puteai sa faci abstractie de faptul ca se buhaise peste masura. Cat despre fericirea din dragoste de odinioara, amintirile ei exaltat pioase aveau in mine un ecou de-a dreptul indecent. Trimiteau cu gandul - privind-o pe femeie - la ceva impudic si strict personal, de care era recomandabil sa nu pomenesti prea des.
IATA UN LUCRU pe care nu l-am vazut la altii: se opreste autobuzul in statie, calatorii care-l asteapta nu-s multi, autobuzul e gol, prin urmare
nu-s motive sa dai navala. Totusi, putinii marlani din statie, nu conteaza ca-s copii sau maturi, se reped in disperare la scaune si le ocupa cu un icnet de triumf si, pe fata, cu o expresie de satisfactie demna, cum obisnuim sa spunem, de o cauza mai buna. Daca una din persoanele care s-a aruncat in scaun e insotita, ea pune stapanire pe inca un scaun si cu o privire in care se amesteca disperarea cu triumful isi cheama perechea: ""Vino repede, e liber!"". Practica dreptului primitiv al celui care poate sa inhate. Gratuitatea socotita ca o cauza a multimilor. Dupa ce acapareaza scaunele libere din autobuz, multimile incep sfada:
""M-ai impins ca un animal!"", ""Ba tu m-ai impins, vaco!"".
Trece o masina, din care se arunca brosuri despre starpirea gandacilor. Pe trotuar, nevasta urla la barbatul care
s-a si repezit sa insface cat mai multe: ""Ia cate poti, nu fi mototol, s-avem, sa fie acolo!"".

---

Despre autor: