Cu numai trei goluri marcate in patru partide disputate inaintea meciului de sambata, Timisoara parea departe de formatia care isi anuntase intentia de a se bate la titlu. Gloria a reprezentat insa partenerul ideal pentru refacerea moralului, echipa lui Sabau inclinandu-se de o maniera categorica in Banat.
INTERNATIONALI. Titular in nationala aliniata de Piturca la victoria contra Cehiei, Petre a deschis scorul printr-un ""trasor"" expediat de la 17 metri. Dupa pauza, veteranul Moldovan (foto) reuseste o ""dubla"", iar fluierul de final consfinteste revenirea lui Poli in prim-planul campionatului, cu acelasi Ovidiu Petre autor al unui gol cu calcaiul. ""Era important sa castigam, era o miza mare pusa in joc prin prisma ultimelor trei partide, in care nu am castigat si nici nu am marcat. Dupa golul al doilea s-a vazut o descatusare, o eliberare, iar apoi am avut mai multe ocazii decat in tot restul meciului. Oricum, inca nu sunt pe deplin multumit de evolutia pe care o avem, mai este de munca, dar e bine ca putem face asta, avand in spate o noua victorie"",
a spus Olaroiu dupa meci. (Dragos Stoica)
ARBITRAJ
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro