Lungul drum al guvernarii de la subiect la predicat

De ce am, oare, impresia ca istoria neputintei si a infrangerii se poate repeta? Ma intreb acest lucru pentru ca incep sa realizez ca nu este suficient sa imi aduc aminte doar de tentatiile mele nihiliste pentru a-mi oferi un raspuns indestulator si coerent. Din pacate. Din pacate, este mai mult decat atat.
Ma refer, in primul rand, la declaratia facuta de presedintele tarii, dl Traian Basescu, cu privire la inertia cu care reactioneaza sistemul in fata reformelor (de natura juridica si moral politica) - declaratie facuta la o recenta intrunire publica. Similitudinile dintre aceasta constatare, verbalizata cu naduf de catre actualul sef al statului, si cea pe care presedintele Emil Constantinescu o aducea la cunostinta opiniei publice la trei ani si ceva dupa preluarea mandatului - cand atragea atentia ca a fost invins de sistem, mi se par tulburatoare. Cu atat mai tulburatoare cu cat, acelasi Traian Basescu atragea atentia intr-o conferinta de presa la Palatul Cotroceni ca actuala Alianta ar putea fi in postura demagogica, imorala si ilegala de a inlocui "coruptii lor" cu "coruptii nostri".
Ma refer, in al doilea rand, la lentoarea culpabila cu care "sistemul" se pune in miscare atunci cand este vorba de demararea punerii sub acuzare a suspectilor in scandalul stenogramelor. O lentoare demna de abnegatia unei doamne magistrat, suspectata de Consiliul Suprem al Magistraturii ca ar fi sustras probe din dosarul Tiriac, aceeasi persoana care instrumenteaza (oare, chiar, instrumenteaza?) sesizarea penala a lui Doru Braia referitoare la o imensa deturnare de fonduri a Cabinetului Nastase, deturnare de fonduri recunoscuta de catre unul dintre fostii ministri PSD, in direct, la o ora de maxima audienta, la unul dintre posturile nationale de televiziune.
Ma refer, in al treilea rand, la modul in care se intrumenteaza cazul Rompetrol - Dinu Patriciu. O tragi-comedie incoerenta. Cand Dinu Patriciu apare ca principal vinovat, cand este nevinovat. Cand acuzatiile sunt fulminante, cand ele sunt trecute in silentio stampa. Cand apar acuzatii de manipulare a bursei, cand se descopera o expertiza care afirma ca, in conformitate cu legislatia in vigoare, nici un regulalemt bursier nu a fost incalcat. Si, tot asa, spre gloria si prestigiul Justitiei Romane.
Ma refer, in al patrulea rand, la singuratatea ministrului Monica Macovei. O singuratate vecina, aproape, cu exilul. O singuratate don quijotesca intr-un sistem impanat, vorba presedintelui, de tot felul de baieti si fete care trag zdravan frana de mana a reformei. Ministrul Justitiei se confrunta cu o realitate pe cat de complicata, pe atat de periculoasa. Caci reformarea sistemului, cat si lupta impotriva coruptiei generalizate se bazeaza pe parghiile sistemului: pe infrastructura sa, pe oamenii sai, pe logica functionarii sale! Cred din ce in ce mai mult ca toata aceasta lupta bate pasul pe loc nu pentru ca nu ar exista o vointa politica ci pentru ca vointa politica a devenit insuficienta. Sistemul are propria sa autonomie. Cvasiesecul de pana acum al reformelor imi este teama ca reprezinta expresia imposibilitatii sistemului de a se autonega! Actuala putere politica este tragic implicata in lupta impotriva establishment-ului, folosindu-se pentru aceasta de establishment!!! Se poate, asadar, astepta cineva la minuni? Eu, unul, nu.
Ma refer, in al cincilea rand, la pastrarea in fruntea serviciilor secrete a acelorasi oameni de dinainte de alegeri. Aici, lucrurile sunt delicate. Intr-un interviu aparut in ianuarie 2005 in "Adevarul", presedintele Basescu afirma: "N-as spune ca a existat o interventie in jocurile politice ale celor trei mari servicii - SRI, SIE si STS. Au stat deoparte, spre cinstea lor, pentru ca au avut comportament de servicii neimplicate".
Interesant de remarcat, insa, ca "neimplicarea" lor a produs si reactii din partea Presedintelui, atunci cand a multumit structurilor existente in lumea araba (a se citi "fostii securisti ramasi pe loc"!) pentru contributia avuta la eliberarea celor trei ziaristi romani si a interpretului lor. Asta, in conditiile in care devine destul de clar ca, bazandu-se pe aceste structuri, s-a pus la cale asa-zisa rapire. Interesant de remarcat aici ca previziunea parintelui SRI, Virgil Magureanu - facuta publica in "Ziarul", in aprilie anul curent - conform careia Timofte si Fulga nu vor rezista mai mult de sase luni, nu s-a adeverit. Am putea, oare, sa tragem concluzia ca puterea de persuasiune a serviciilor secrete este chiar atat de mare, domnule presedinte?!
Ma refer, finalmente, si la problema fraudarii alegerilor, problema care a tinut capul de afis al scrutinului electoral prezidential. In ciuda dovezilor, in ciuda faptului ca cei care atrageau atentia asupra fraudei sunt fie la Palatul Cotroceni, fie la Guvern si, in ciuda faptului ca Alianta DA a preluat puterea politica, totul a fost trecut in zona inconsistentei. Procurorii pare ca nu au gasit nici un fel de dovezi indubitabile (sau, cel putin, asa ne lasa sa intelegem). Si, atunci, ma intreb cine frizeaza ridicolul: presedintele Basescu si premierul Tariceanu atunci cand, cu opt luni in urma, acuzau PSD de fraudare sau procurorii care, acum, nu gasesc nimic concludent?
Nu are rost sa continuu. Mai vreau doar sa cred ca se poate. Exact ca acum o jumatate de an cand scriam: "Lasati-ma sa cred!".
Atat.

---

Despre autor: