Fosta sefa de cabinet a deputatului PSD Dorina Mihailescu, in perioada cand aceasta a coordonat Departamentul de Analiza Institutionala si Sociala a Guvernului Nastase, Maria Manuela Catrina, a fost audiata, ieri, de procurorii Parchetului instantei supreme, in dosarul stenogramelor atribuite Delegatiei Permanente a PSD.
Potrivit unor surse judiciare, intalnirea Mariei Catrina cu procurorii a durat mai putin de o ora, iar aceasta ar fi negat ca ar fi avut vreo legatura cu stenogramele.
Numele fostei angajate a Guvernului a aparut, potrivit Mediafax, in mai multe materiale de presa ca autor al transcrierii unora dintre stenogramele invocate in aceasta cauza.
Audiata cu doua zile in urma, stenodactilografa Marioara Stanescu a negat ca ar fi consemnat astfel de documente, declarand la iesirea din Parchet ca nu are nici o legatura cu stenogramele si ca a venit pentru a le spune si procurorilor acest lucru. "Nu eu am scris acele stenograme", a spus, la timpul respectiv, Marioara Stanescu, afirmand ca semnatura de pe stenograme nu este a ei si nu stie cui i-ar putea apartine.
Pe de alta parte, in urma cu doua saptamani cand a fost chemata la Parchetul instantei supreme, Dorina Mihailescu a precizat, referitor la stenodactilografa Marioara Stanescu, ca aceasta "stenografiaza sedintele de Guvern de vreo 15 ani, inclusiv acum".
"Doamna Marioara Stanescu nu a calcat niciodata in sala de sedinte. Se poate dovedi si prin verificarea intrarilor si iesirilor din cladire (a Guvernului - n. red.), pentru ca accesul se face cu cartela magnetica si se va vedea ca ea iesea numai dupa ora 16,00. Iar de stenografiere prin teleportarea informatiei nu am auzit pana acum", a mai spus Mihailescu.
Audierile in cazul stenogramelor atribuite PSD au reinceput la jumatatea lunii august, cand la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-a prezentat presedintele Partidului Initiativa Nationala (PIN), Cosmin Gusa, fost secretar general al PSD. In acest dosar au fost audiati de catre procurorii anticoruptie Dan Matei Agathon, Dorina Mihailescu, Florin Georgescu si Serban Mihailescu, insa, in urma unei decizii din mai a Curtii Constitutionale, competenta de solutionare a acestui caz a revenit Parchetului instantei supreme. Acestia au reaudiat-o pe Dorina Mihailescu, fiind chemati si Adrian Nastase, Miron Mitrea, precum si deputatul liberal Cristian Boureanu.
Inceperea urmaririi penale
"In dosarul penal 685/P/2005 (care contine denuntul mai multor ONG-uri privind eventuale fapte de coruptie ce ar reiesi din sedintele PSD si cuprinse in stenograme - n.r.) au fost efectuate acte premergatoare inceperii urmaririi penale, sub aspectul infractiunii prevazute si pedepsite de articolul 13 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie fata de Rodica Stanoiu si Florin Georgescu", informa, la momentul reluarii audierilor, Biroul de presa al Ministerului Public. Potrivit articolului 13 din Legea 78, fapta persoanei care indeplineste o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica si care foloseste influenta ori autoritatea sa in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite se pedepseste cu inchisoare de la unu la cinci ani.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
David Pușcaș a făcut publică decizia procurorilor în dosarul deschis de...
Sursa: kudika.ro