Cetatenilor romani le este garantat dreptul de a calatori in strainatate, de a emigra si de a reveni oricand in tara. Nici o autoritate romana nu ii poate interzice, in nici o situatie, unui cetatean roman sa se reintoarca pe teritoriul Romaniei.

Cetatenilor romani le este garantat dreptul de a calatori in strainatate, de a emigra si de a reveni oricand in tara.

Nici o autoritate romana nu ii poate interzice, in nici o situatie, unui cetatean roman sa se reintoarca pe teritoriul Romaniei. Cetatenii romani minori pot calatori in strainatate numai insotiti, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali, in conditiile legii. In sensul legii, prin reprezentant legal se intelege persoana desemnata, potrivit legii, sa exercite drepturile si sa indeplineasca obligatiile parintesti fata de minor. Limitarea exercitarii dreptului cetatenilor romani la libera circulatie in strainatate se poate face numai temporar, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, si consta in suspendarea sau, dupa caz, restrangerea exercitarii acestui drept.
INTERDICTIE. Suspendarea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate reprezinta interdictia temporara de parasire a teritoriului Romaniei, instituita de drept sau, dupa caz, de catre autoritatile competente. Aceasta masura are caracter individual, cu exceptia situatiilor in care este instituita prin lege speciala, in cazul aparitiei unor situatii de natura sa o justifice in raport cu necesitatea asigurarii apararii tarii sau a securitatii nationale. Restrangerea exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate reprezinta interdictia temporara de a calatori in anumite state, dispusa de autoritatile competente romane, in conditiile legii.
Autoritatile competente au obligatia sa informeze in scris persoana impotriva careia s-a instituit o masura de limitare a exercitarii dreptului de libera circulatie, asupra motivelor care au determinat aceasta masura, precum si asupra perioadei pentru care s-a limitat exercitiul acestui drept.
DOCUMENTE. Tipurile de documente de calatorie pe baza carora cetatenii romani pot calatori in strainatate, eliberate in conditiile prezentei legi, sunt urmatoarele: pasaport diplomatic, pasaport de serviciu, pasaport simplu si titlu de calatorie.
Documentele de calatorie prevazute mai sus sunt proprietatea statului roman si fac dovada, in fata autoritatilor romane si straine, a identitatii, cetateniei, calitatii, precum si a dreptului titularului de a calatori in strainatate.
Cetatenii romani pot calatori in strainatate si in baza altor documente stabilite prin acordurile internationale la care Romania sau, dupa caz, Guvernul Romaniei este parte. Procedura depunerii si solutionarii cererilor pentru eliberarea documentelor de calatorie in strainatate, actele care trebuie prezentate de solicitanti la depunerea cererilor, precum si termenele in care se solutioneaza acestea se stabilesc prin normele metodologice. Forma si continutul documentelor de calatorie se stabilesc prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Administratiei si Internelor si a Ministerului Afacerilor Externe. Pasaportul simplu se elibereaza, la cerere, cetatenilor romani care indeplinesc conditiile prevazute de lege si nu se afla in una dintre situatiile de suspendare a dreptului de a calatori in strainatate.
ELIBERAREA PASAPOARTELOR. Cererile pentru eliberarea pasapoartelor simple se depun personal de catre solicitanti, in tara, la serviciile publice comunitare pentru evidenta persoanelor ori la serviciile publice comunitare pentru eliberarea si evidenta pasapoartelor simple, in a caror raza de competenta au domiciliul sau, dupa caz, resedinta, iar in strainatate, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei. Eliberarea pasapoartelor simple este supusa taxelor consulare prevazute de lege.
Cetatenii romani nu pot detine in acelasi timp decat cate un singur pasaport simplu valabil, cu exceptia cazurilor care justifica detinerea simultana a doua sau mai multe pasapoarte, stabilite prin ordin al ministrului Administratiei si Internelor.
Minorilor cetateni romani, care nu se afla in una dintre situatiile de suspendare a exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate, li se elibereaza pasapoarte simple in urmatoarele conditii:
in cazul minorului care nu a implinit varsta de 14 ani, numai la cererea ambilor parinti, a parintelui supravietuitor, a parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau, dupa caz, a reprezentantului legal;
in cazul minorului care a implinit varsta de 14 ani, la cererea acestuia, numai cu acordul ambilor parinti, a parintelui supravietuitor, a parintelui caruia i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau, dupa caz, a reprezentantului legal.
Minorii cetateni romani, care nu au implinit varsta de 14 ani, pot fi inclusi in pasapoartele ambilor parinti sau, dupa caz, in pasaportul unuia dintre parinti. In cazul in care minorul este titular al unui pasaport simplu, acesta poate fi anulat la solicitarea parintelui, concomitent cu efectuarea mentiunii privind includerea in pasaportul acestuia.

DREPTURI


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.