Al doilea dezastru din Golf al lui Bush

Presedintele Bush a cerut americanilor sa nu se "joace de-a politica" in aceste momente de dezastru national. Insa adresarea unor intrebari dificile liderului natiunii americane este exact ceea ce solicita democratia de vreme ce reactia Guvernului la uraganul Katrina a fost caracterizata in unanimitate drept "o rusine nationala."
Uraganul a fost anuntat cu cel putin doua zile inainte de producerea dezastrelor, insa autoritatile au ales sa astepte cand a venit vorba de emiterea de ordine de evacuare. Nu au fost puse mijloace de transport la dispozitia persoanelor care nu aveau masini sau bani, facilitatile de cazare si asistenta acordate refugiatilor au fost insuficiente, nu au fost desemnate persoane care sa imparta ajutoarele de care era atata nevoie sau care sa asigure ordinea, iar numarul de barci, elicoptere si alte vehicule necesare salvarii sinistratilor nu a fost, nici pe departe, suficient.
Impiedicata de faptul ca 40% din fortele Garzii Nationale se afla in Irak, desfasurarea personalului militar in regiunile cel mai grav afectate a fost deosebit de lenta. Vreme de patru zile, pur si simplu nu a existat un centru de control si comanda bine definit. Drept urmare, nenumarate persoane au avut de suferit si au murit.
Aceasta situatie dezastruoasa se datoreaza, in mare parte, strategiilor Administratiei Bush, care a subminat, in mod eficient, capacitatea Agentiei Federale de Gestionare a Situatiilor de Criza (Federal Emergency Management Agency - FEMA), principala agentie guvernamentala insarcinata cu rezolvarea situatiilor de acest gen. Obsedata de razboiul impotriva terorismului, precum si de ideea privatizarii functiilor Guvernului, Administratia a sabotat sistematic abilitatea pe termen lung a FEMA de a preveni dezastrele sau, cel putin, de a atenua impactul atunci cand prevenirea dezastrelor nu este posibila.
FEMA a fost redusa si degradata, apoi plasata in subordinea Departamentului de Interne. Misiunea sa de a elabora planuri si de a face pregatiri in caz de dezastre naturale a fost eliminata cu totul, scopul existentei acesteia devenind lupta impotriva terorismului. Conducerea sa nu are experienta in gestionarea situatiilor de criza. Fostul director a fost unul din amicii texani ai lui Bush, iar referintele actualului director includ o experienta limitata in postura de responsabil guvernamental in cadrul Asociatiei Internationale pentru Caii Arabi, pozitie din care a fost obligat sa demisioneze pentru "deficiente manageriale".
Incepand cu 2001, miliarde de dolari au fost redirectionate de la fondul de ajutorare in caz de dezastre naturale catre securitatea interna si razboiul din Irak. Programe importante destinate atenuarii impactului unor astfel de calamitati au fost reduse, iar fondurile federale vizand acordarea de asistenta in urma dezastrelor au fost injumatatite. Bugetul Corpului de Genisti destinat construirii de diguri in New Orleans a fost taiat, inclusiv fondurile destinate Proiectului de Controlare a Revarsarilor din zona urbana din Southeast Louisiana. Masurile preventive de protejare a populatiei si proprietatii nu au fost implementate in pofida concluziilor unui raport al FEMA din 2001, care avertiza ca unul dintre cele trei "dezastre majore care ameninta tara" este faptul ca orasul New Orleans ar putea fi lovit de un uragan puternic.
Insa esecul Administratiei merge mult mai departe decat redirectionarea sistematica si intentionata a resurselor de la strategiile vizand protejarea populatiei de calamitati. In pofida dovezilor stiintifice care au demonstrat ca intensitatea si frecventa in crestere a uraganelor sunt legate de schimbarea climatica, Administratia Bush refuza sistematic sa participe la programele internationale de protejare a climei. In loc sa mentina interdictia asupra extinderii terenurilor mlastinoase, Administratia Bush a facut contrariul.
In pofida studiilor care au aratat ca programele de consolidare a zonelor de coasta si de costruirea unor diguri mai inalte sunt necesare pentru protejarea New Orleans-ului, Administratia a permis agentiilor federale sa inceteze protejarea a 20 de milioane de acri de teren mlastinos, constructorilor sa dreneze mii de acri si, in 2004, taierea a peste 80% din fondurile alocate retinerii apelor Lacului Pontchartrain.
Initiativele de privatizare care incapaciteaza guvernarea eficienta, permitand persoanelor privilegiate sa se salveze si sa lase saracii sa se catere pe acoperisuri, trebuie provocata acum. Acest dezastru aminteste de ceea ce se poate intampla atunci cand Guvernul nu poate asigura protectia cetatenilor si este necesar ca americanii sa solicite tragerea la raspundere. Oficialii care nu si-au facut treaba trebuie demisi, iar oficialii alesi ale caror strategii au agravat dezastrele produse de Katrina trebuie inlaturati din functii. Le datoram aceasta persoanelor decedate si supravietuitorilor, deopotriva.
Terry Lynn Karl este profesor de stiinte politice la Universitatea Stanford.
Copyright: Project Syndicate, 2005.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: