Agentia Domeniilor Statului (ADS) mai are de incasat din drepturile de redeventa circa 3.100-3.200 miliarde lei vechi, incasarile din acest an fiind in jurul valorii de 340 miliarde lei, a declarat, ieri, directorul general al ADS, Barna Tanczos. "In
Agentia Domeniilor Statului (ADS) mai are de incasat din drepturile de redeventa circa 3.100-3.200 miliarde lei vechi, incasarile din acest an fiind in jurul valorii de 340 miliarde lei, a declarat, ieri, directorul general al ADS, Barna Tanczos. "In acest an, ADS a reusit sa incaseze circa 339,9 miliarde lei din contractele de concesionare si arenda incheiate, facturand in primele sapte luni ale anului si o suma de 575 miliarde lei pentru contracte mai vechi din anii trecuti", a spus Tanczos. Cele mai multe facturi neincasate provin din anul 2003. Numai pentru 2005 au fost emise si incasate facturi aferente unor debite din 2005, in valoare de 119,1 miliarde lei vechi. In 2005, ADS a oferit spre arenda terenul cu destinatie agricola aflat anterior in exploatarea a 96 de societati comerciale, din care la 47 de societati a fost adjudecat terenul. Au mai fost incheiate contracte de arenda pe o suprafata de 14.179 ha teren cu destinatie agricola si contracte de concesiune pe 31.106 ha. Potrivit directorului general al ADS, numarul contractelor de arenda, concesiune si asociere in participatiune urmarite se ridica la 2.272, din care la 870 se factureaza datoriile curente, iar la 1.402 se incearca recuperarea creantelor. De asemenea, ADS urmareste alte 296 de contracte de privatizare (76 pentru recuperarea creantelor si 220 la care se factureaza datoriile curente). "Inca 200 de dosare se afla in executare silita, suma incasata in urma executarii silite depasind 170.667 lei RON", a mai spus directorul general al ADS. Guvernul a adoptat in luna iunie mai multe masuri pentru recuperarea rapida a sumelor datorate ADS.
Despre autor: