Editia 2005 a Festivalului de Teatru Gala Tanarului Actor Hop s-a incheiat dupa patru zile in care fiecare concurent a incercat sa demonstreze proiectia alteritatii prin arta teatrala. Cei mai multi au preferat gestul incarcat de dramatism al actului suicidal.
Festivalul de Teatru Gala Tanarului Actor Hop a reunit 23 de concurenti, un numar mult mai mare fata de editiile precedente. Fiecare in parte a fost nevoit sa sustina doua monoloage - unul obligatoriu, ""Greva telefoanelor"", de Dino Buzatti, si unul la alegere. Tema festivalului si implicit subiectul de la care a pornit optiunea fiecaruia a fost ""Alteritatea"". Concurentii au transpus pe scena propria viziune asupra acestei idei, desi organizatorii au incercat in prezentarea oficiala, dar si prin colocviile sustinute in cele patru zile cat a durat manifestarea de la Mangalia sa o defineasca drept ""fiinta privita din punct de vedere diferit de ea insasi"". Chiar daca o asemenea tema este generoasa pentru un actor care se ocupa permanent cu incercarea de a putea aborda unghiuri diferite de perceptie a realitatii prin oferta numeroaselor vieti date de roluri, se pare ca protagonistii concursului au avut un numitor comun in alegerea materializarii prin monolog a temei propuse.
IGIENA SINUCIDERII. Cu ""streangul de gat""
s-ar putea defini rezumativ si poate ironic felul in care tinerii concurenti au inteles alteritatea atat la prezentarea individuala, cat si la cea de grup. Motivatia unei asemenea alegeri, fie ca a fost ""Vocea umana"" de Cocteau, fie ca a fost ""Un caz clinic"" de Buzatti sau ""Igiena asasinului"" de Amelie Nothomb, poate fi explicata prin faptul ca, incercand prea putin o identificare intre sine ca actor si un rol, candidatii la premiu au ales sa mearga mai mult pe linia impusa in scoala de actorie pe care multi dintre ei au promovat-o de curand. Indivizi dezabuzati de viata, de experiente esuate, bolnavi psihic ai unei epoci refractare la introspectie si varsatoare de tehnologie, cam asa s-ar putea rezuma optiunile tinerilor actori care, desi pretentioase, au sfarsit prin a fi nu de putine ori redundante. Cat priveste capacitatea de a convinge, de a transmite si de a-l face pe spectator sa empatizeze, mai precis dovada evidenta a calitatii talentului, lucrurile au fost impartite. Insusi maestrul Stefan Iordache, membru in juriu, a spus ca ""imi este foarte greu sa aleg, mi se rupe sufletul"" si ca si-ar dori ca marele premiu de fapt sa fie angajarea intr-un teatru, fapt inca imposibil la ora actuala, dar la care organizatorii reflecta indelung poate pentru editia viitoare.
CONSISTENTA. Prima seara a fost destul de modesta la capitolul performante, insa pe parcurs s-au conturat cei care ar fi meritat cu laude premii, ca de pilda Octavian Strunila, care a reusit aproape sa ridice sala in picioare de admiratie, Madalina Ciobanuc, o actrita de care si Visniec ar fi putut spune ca a reusit sa contureze pana la identitate personajul feminin din ""Tara lui Guffi"", sau Corina Dragomir, care a avut curajul de a aborda un colaj din poezia Floarei Tutuianu. Corina Dragomir a acceptat si provocarea lui Caramitru de a aparea in Poezia ca spectacol, reprezentare tinuta in afara concursului.
Premiile puse la bataie de UNITER au fost 25 de milioane de lei la proba individuala, 40 de milioane de lei la grup si inca doua premii simbolice - premiul Timica si Sica Alexandrescu. Cea mai mare provocare insa ar fi ca organizatorii sa poata oferi invingatorului un loc de munca la un teatru.
CASTIGATORII DE LA MANGALIA
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro