Piturca intre atac si aparare
Pentru meciul din aceasta seara, Piturca a oscilat in ultimele zile intre doua sistemede joc. Fie clasicul 4-4-2, fie ofensivul 3-4-1-2. Pana la urma, se pare ca selectionerul a ales prima varianta, una mai sigura. Mai mult chiar, se pare ca Dica va juca in spatele lui Mutu (foto), astfel incat "tricolorii" ar putea juca un 4-4-1-1, care numai ofensiv n-ar fi. Nationala a efectuat ieri, de la ora 11, pe Stadionul "Gheorghe Hagi", antrenamentul oficial, care a durat putin peste o ora. Daca in cursul saptamanii a mai fost loc de glume, fotbalistii si-au luat ieri treaba in serios, exersand si loviturile libere, si centrarile, chiar si penalty-urile. "Teoretic, avem inca sanse de calificare, chiar daca ele sunt foarte mici. Insa, daca n-am spera, nu ne-am mai prezenta la meci. Sper sa castigam meciul cu Cehia, iar apoi vom astepta si jocul rezultatelor", a spus Piturca. "Nu m-am decis inca la formula de echipa. S-ar putea sa nu fie chiar bine sa ne aruncam in atac, mai ales ca Cehia are o echipa rapida, care iese excelent pe contraatac. Totusi, este clar ca trebuie sa marcam pentru a mai spera la ceva. Oricum, noi avem sansa a doua, Cehia fiind favorita", a mai adaugat selectionerul, care a acuzat o gripa care a fost transmisa si catorva jucatori (acestia au scapat insa de probleme si pot juca astazi). Daca Piturca a fost mai degraba pesimist, jucatorii nu si-au pierdut increderea. "Trebuie sa castigam acest meci. O vom face pentru suporteri, pentru cei care inca mai cred in noi. Putem sa batem o echipa de nivelul Cehiei pentru a arata ca Romania mai are multe de spus in fotbalul mare", a declarat capitanul Chivu. "Eu sper sa castigam. Nu conteaza daca voi marca sau nu. Sigur, imi doresc macar un gol, dar important este sa invingem. Astept ajutorul publicului, pentru ca avem nevoie. Nu cred ca Cehia este o echipa care sa ne sperie si sunt convins ca putem sa castigam", l-a completat Mutu. "Am ceva emotii, dar nu pentru meci, ci pentru faptul ca voi juca pentru a 126-a oara pentru nationala. Este o realizare pe care sper sa o pot incununa cu o victorie. Prea multi vin ca favoriti in fata noastra si sper sa nu mai fie asa dupa meciul cu Cehia", a precizat Dorinel Munteanu, in timp ce Fl. Petre s-a declarat impresionat de talia adversarilor. "Fizic, stau mai bine ca noi. Ramane doar ca pe teren sa ne descurcam mai bine cu mingea", a spus mijlocasul dinamovist. Bogdan Lobont spera si el intr-o revansa: "Am pierdut usor la Praga si a venit timpul sa ne luam revansa. Nu ne temem de Cehia, doar o respectam. Este o echipa de prim-plan si cu atat mai bine va fi pentru noi daca vom castiga". (MIG)
ROMANIA - CEHIA
Stadion: "Gheorghe Hagi", Constanta; capacitate: 20.000.
Ora 21 - in direct la TVR 1.
Echipe probabile
ROMANIA: Lobont - Contra, Tamas, Chivu, Rat - Fl. Petre, Codrea, D. Munteanu, Cocis - Dica, Mutu. Antrenor: V. Piturca.
CEHIA: Cech - Grygera, Bolf, Ujfalusi, Jankulovski - Poborsky, Polak, Rosicky, Smicer - Baros, Koller. Antrenor: K. Bruckner.
Arbitri: T. Hauge - S. Holvik, H. Borgan (T. Skjerven); toti din Norvegia.
Observatori: G. Kapl (Austria) - comisar FIFA, P. Bergamo (Italia) - inspector de arbitraj.
GRUPA 1
S-au jucat: Macedonia - Armenia 3-0, Romania - Finlanda 2-1, Finlanda - Andorra 3-0, Romania - Macedonia 2-1, Andorra - Romania 1-5, Olanda - Cehia 2-0, Armenia - Finlanda 0-2, Finlanda - Armenia 3-1, Cehia - Romania 1-0, Macedonia - Olanda 2-2, Andorra - Macedonia 1-0, Armenia - Cehia 0-3, Olanda - Finlanda 3-1, Armenia - Romania 1-1, Macedonia - Cehia 0-2, Andorra - Olanda 0-3, Macedonia - Andorra 0-0, Armenia - Andorra 2-1, Cehia - Finlanda 4-3, Romania - Olanda 0-2, Andorra - Cehia 0-4, Macedonia - Romania 1-2, Olanda - Armenia 2-0, Cehia - Andorra 8-1, Armenia - Macedonia 1-2, Olanda - Romania 2-0, Cehia - Macedonia 6-1, Romania - Armenia 3-0, Finlanda - Olanda 0-4, Macedonia - Finlanda 0-3, Romania - Andorra 2-0.
l Astazi
ANDORRA - FINLANDA (Andorra La Vella, ora 17)
ARMENIA - OLANDA (Erevan, ora 20)
ROMANIA - CEHIA (Constanta, ora 21)
Clasament
1. Olanda 8 7 1 0 20- 3 22
2. Cehia 8 7 0 1 28- 7 21
3. Romania 10 6 1 3 17-10 18
4. Finlanda 8 4 0 4 17-14 12
5. Macedonia 10 2 2 6 10-19 8
6. Armenia 9 1 1 7 5-20 4
7. Andorra 9 1 1 7 4-27 4
Au mai ramas de jucat: Olanda - Andorra, Cehia - Armenia si Finlanda - Macedonia (7 septembrie), Cehia - Olanda si Finlanda - Romania (8 octombrie), Finlanda - Cehia, Olanda - Macedonia si Andorra - Armenia (12 octombrie).
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
David Pușcaș a făcut publică decizia procurorilor în dosarul deschis de...
Sursa: kudika.ro