Intr-adevar, politica externa a unei tari are nevoie inainte de orice de continuitate si ar fi cu totul gresit sa vorbim de o "noua politica externa" a Romaniei. De fapt, nu poate fi vorba decat de un stil diferit, marcat de expresivitatea pregnanta a presedintelui Basescu si de voluntarismul reformator al ministrului Ungureanu. Procesul de reforma institutionala a fost demarat in trecut, dar in momentul de fata el se bucura de o constelatie extrem de favorabila. Acolo unde spiritele doritoare de senzational vor sa vada tensiuni si opozitii - intre stanga si dreapta, presedinte si premier sau ministrii succesivi ai afacerilor externe -, diplomatul ponderat vede nuante ale unui acelasi efort de consolidare a pozitiilor Romaniei pe plan international. E drept ca uneori asemenea nuante pot fi decisive. Nu e insa mai putin adevarat ca substanta discursului lui Calin Popescu-Tariceanu n-a fost bestelirea stilului Stefan Gheorghiu, dupa cum Mihai-Razvan Ungureanu n-a pus catusi de putin "la colt axa lui Basescu". Dimpotriva, el a explicat de ce Romania trebuie sa refuze ideea unei alternative intre reflexul european si loialitatea atlantista. Or, aceasta a fost in mod constant pozitia de fond a diplomatiei romane.
In aceeasi ordine de idei, insusi liderul opozitiei social-democrate a afirmat cu tarie importanta politicii externe ca parghie si busola a schimbarilor pe plan intern. Adresandu-se unui corp profesional din care a facut si el parte, Mircea Geoana a spus ca diplomatia a fost in anii din urma un fel de avangarda a reformelor din tara. Personal, n-am ce sa-mi dau cu parerea despre fiecare caz in parte. In schimb, din punct de vedere teoretic, teza fostului ministru de Externe readuce in discutie vechea doctrina a preeminentei politicii externe. Intr-adevar, in perioada clasica a statalitatii moderne, in care suveranul detinea monopolul asupra politicului, politica se reducea la politica externa. Abia in secolul al XX-lea, odata cu eroziunea suveranitatii statului, aceasta paradigma a fost contestata si chiar repudiata. Mai cu seama ideologia marxista atribuie politicii externe un rol cu totul subordonat in raport cu politica interna, adica "in ultima instanta" fata de relatiile de productie. De fapt, insa, realitatea regimurilor comuniste a reprezentat un cu totul alt echilibru intre politica externa si cea interna. Sa ne gandim bunaoara la cazul Uniunii Sovietice, in care toate resursele imperiului erau mobilizate in vederea expansiunii pe plan extern. Se vede din acest ultim exemplu ca diplomatia sfarseste mereu prin a reveni la suprafata, in ciuda refularii sale de catre diferitele ideologii si modele teoretice. In vremea din urma s-a vorbit, de pilda, despre sfarsitul proxim al diplomatiei ca efect al globalizarii. Ce nevoie mai e de diplomati, daca sefii de state si de guverne pot comunica direct? Atata numai ca o comunicare sporita multiplica totodata riscurile de neintelegeri, mai cu seama atunci cand intervin pasiuni ce tin de logica sistemului electoral. Tot asa, intr-o lume globalizata ajungem sa fim expusi cu totii consecintelor unor conflicte indepartate: daca nu ne ocupam noi de ele, se ocupa ele de noi. Si atunci e nevoie, fireste, de un corp de specialisti in dezamorsarea conflictelor si tensiunilor. Or, in principiu, diplomatii tocmai pentru asta sunt facuti.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro