Vocatia etica a solidaritatii

In august 1980 s-a produs bresa decisiva si ireversibila in structura regimurilor comuniste din Europa de Est si Centrala.


In urma cu 25 de ani, in august 1980, se petrecea un eveniment cu o semnificatie istorica mondiala: pentru prima data in istoria regimurilor comuniste, reprezentantii dictaturii ce-si zicea a ""proletariatului"" recunosteau existenta legala a unui sindicat muncitoresc independent. Faptul ca vice-premierul Jagelski, reprezentantul autoritatilor comuniste la negocierile cu grevistii, accepta cele 21 de conditii puse de exponentii sindicatului in curs de formare schimba esential regulile jocului. In loc de a trimite politia si armata spre a reprima actiunea grevistilor de la santierul ""Lenin"" din Gdansk, regimul comunist isi recunostea neputinta si permitea difuzarea prin mediile de informare oficiale a acordurilor semnate cu liderii unei miscari sociale de opozitie. Esafodajul ideologic leninist s-a prabusit in chip jalnic. Noul sindicat s-a nascut pe baza asumarii adevarului, demnitatii si nonviolentei ca valori supreme. Cele 500 de zile care au urmat, deci perioada legala a ""Solidaritatii"", au simbolizat renasterea pluralismului si a societatii civile.
Un efect major al existentei legale a unui sindicat autoguvernat si independent a fost extinctia oricarei urme de legitimitate a partidului de guvernamant. In momentul proclamarii Legii Martiale si al interzicerii Solidaritatii, in decembrie 1981, partidul comunist nici macar nu a mai fost invocat drept centru al puterii, locul sau fiind luat de o junta militara de tip latino-american. Logocratia comunista a fost invinsa de curajul unei miscari sociale care a ales sa traiasca in adevar. Solidaritatea a demonstrat ca epoca reformelor de la varf se incheiase si ca se intra intr-un stadiu terminal al declinului sistemului comunist. Politizarea sindicatului independent s-a petrecut rapid, fara insa a se ajunge la situatii de confruntare violenta cu sistemul stabilit. Nu mai putin important este faptul ca in acea perioada s-a consolidat alianta dintre muncitorimea poloneza, taranii grupati in ""Solidaritatea rurala"" si intelectualii democrati. Actiunea Solidaritatii s-a desfasurat sub semnul valorilor liberale intelese in sensul cel mai larg. Iluminismul neo-marxist isi pierduse complet forta de seductie, lasand locul analizei lucide a unui sistem eminamente nereformabil. Renastea spontaneitatea sociala ca reactie impotriva fetisizarii controlului de tip politienesc. Chestiunea iesirii din comunism se punea asadar in termeni de imaginatie strategica. Solidaritatea reabilita valorile etice ca substanta a unui spatiu politic tolerant si divers.
Dupa decenii de romantism, nu o data suicidar, se intelesese faptul ca ruptura cu leninismul implica geneza contra-institutiilor societatii civile ca efort colectiv rabdator si in mod deliberat autolimitat. Fara indoiala, trebuie tinut cont de evolutiile care au premers nasterea sindicatului liber: miscarea studenteasca din martie 1968, grevele din 1970, infiintarea Comitetului de Aparare a Muncitorilor-KOR (1976), alegerea cardinalului Karol Woytila ca papa in 1978 si vizita sa in Polonia in 1979, calatorie derulata sub semnul eliberarii de teama. Un rol esential l-au jucat acordurile de la Helsinki din 1975, accentul pus de administratia Carter pe drepturile omului si linia consecvent antitotalitara a presedintelui Reagan. Mai presus insa de orice factor exterior, victoria Solidaritatii s-a datorat maturizarii societatii civile poloneze si agoniei sistemului comunist. Era vorba de constientizarea in masa a ceea ce am numit candva mizeria utopiei. Elitele comuniste erau pur si simplu descumpanite: vechii activisti nu mai intelegeau pe ce lume se afla, iar ""junii turci"" nu credeau un cuvant din ideologia oficiala. Activitatea legala a Solidaritatii a schimbat total natura relatiilor de putere din Polonia si a generat un efect de lunga durata, ce nu a putut fi stopat de Legea Martiala din decembrie 1981. Eforturile gorbacioviste nu pot fi intelese decat ca raspuns la sfidarea Solidaritatii.
Solidaritatea a fost o miscare transideologica, situata dincolo de utopismul radical si de dichotomiile inghetate de tip ""stanga-dreapta"". Liberalismul, socialismul democratic, democratia crestina se intalneau astfel intr-o viziune care respingea inainte de toate monismul arogant al tiraniei ideologice leniniste. O data cu reintrarea in discutie a aspiratiei centro-europene, Solidaritatea oferea un exemplu vibrant a ceea ce Gyorgy Konrad a numit, intr-un eseu faimos, anti-politica. Memoria martirilor universului totalitar se combina cu constiinta necesitatii unei perspective cat mai putin cataclismice. Michnik nu contenea sa o spuna: ""Nu vrem sa distrugem zidurile inchisorilor pentru a construi alte inchisori"". In timpul acesta, in Romania, Ceausescu si clica lui conti-
nuau sa manipuleze simbolurile unui nationalism agresiv, strident si fals-patriotic. Pentru stalinistii romani, ""Solidarnosc"" reprezenta un pericol mortal. Sa spun in incheiere ca afirmarea societatii civile poloneze, a Solidaritatii deci, in august 1980, a inaugurat faza finala a prabusirii comunismului.

---

Despre autor: