Editia a doua, revazuta si adaugita

"Am scris aceasta carte acum sapte ani, dupa prima alternanta la putere si dupa confruntarile cu elemente de intoleranta legate de politica Conventiei Democrate, de discreditare, de eliminare a specialistilor pentru a fi inlocuiti cu clientela politica. Este, in primul rand, un avertisment asupra pericolelor pe care le reprezinta inlocuirea dialogului cu forta, cu agresivitatea, cu intoleranta si exclusivismul in viata politica". Asa si-a prezentat a doua editie a celui de-al 17-lea op tiparit, dupa revolutie si in jurul acesteia, dl Ion Iliescu.
Pervertirea, rasucirea si rastalmacirea notiunilor au fost semnalate ca o trasatura caracteristica razboiului civil inca de Tucidide, la finele secolului al V-lea, cand evoca luptele fratricide din cetatea Corcirei cu gandul la propria sa cetate, Atena. Cu toata aceasta venerabila varsta, nu vom inceta niciodata sa ramanem brusc fara oxigen in fata acestei nefiresti impudori a contra-adevarurilor, din care discursul de traditie bolsevica a facut o adevarata arta.
Cine, doamnilor si domnilor, a adus violenta in plina euforie a zilelor de la sfarsitul lui decembrie 1989? Ce partide istorice, ce liberali si ce taranisti au provocat macelul fantomaticilor teroristi? Au murit atunci, imediat dupa fuga lui Ceausescu, de trei sau patru ori mai multi cetateni nevinovati ai Romaniei - militari si civili - decat intr-o saptamana de confruntare a adevaratilor revolutionari, cei din pietele Timisoarei si Bucurestilor, de la Brasov, Lugoj si Sibiu, cu aparatul represiv ceausist. Cine a declansat revolutia sangeroasa pentru a-si masca propria absenta din adevarata revolutie, cea pasnica, ce a daramat regimul de dictatura cu mainile si piepturile goale?
Dl Iliescu, banuiesc, se vede pe sine cu adevarat ca pe un ins al dialogului, dar pentru asta trebuie neaparat sa-si rescrie pas cu pas biografia. L-am tot auzit, in ultimii 14 ani si jumatate, falindu-se cu inventarea CPUN. Ce uita d-sa programat e ca aceasta minunata inventie a reprezentat prima mare infrangere pe care a suferit-o dupa revolutie, si, cum ii sta in fire, si prima mare inselatorie; pana la ultima, mai avem de asteptat. Amintiti-va: pe 25 ianuarie 1990, FSN - pana atunci guvernare provizorie menita doar sa pregateasca alegerile - declara ca se transforma in partid politic, acaparand astfel toate parghiile executive si legislative in beneficiul unei singure forte politice. Marea manifestatie din 28 ianuarie, organizata de partidele istorice care cereau participarea tuturor fortelor care se opusesera dictaturii la putere, l-a silit insa la o concesie, anume la impartirea - inegala si controlabila - a puterii legislative. Cu acest pret, FSN si-a pastrat pentru sine intregul executiv, adica totalitatea resurselor. Dupa doar cateva ceasuri, au navalit minerii. Unde e dialogul?
Impotriva opozitiei, dl Iliescu si ai sai au refolosit intregul arsenal al confruntarilor politice din anii 1945-1948, de la asasinatul moral prin mass-media la agresarea fizica si la asasinatul punctual, dar cat se poate de concret - atat campania electorala din 1990, cat si mineriada din iunie s-au soldat cu zeci de morti anonimi. Ulterior, agresarea fizica a unor personalitati culturale (cazul Petru Cretia) sau asasinarea in SUA a lui Ioan Petru Culianu, tipice ca mijloc de teroare prin modul enigmatic si aparent aleatoriu al alegerii victimei, se adauga acestei liste negre, care culmineaza cu regizarea repetata a unor explozii "spontane" de furie justitiara a maselor populare aparatoare ale Revolutiei, inaugurate la 28/29 ianuarie 1990.
N-am de gand sa refac in 4000 de semne istoria post-decembrista a Romaniei. Realitatea acestor 15 ani este ca dl Iliescu n-a recunoscut niciodata legitimitatea opozitiei politice, in raport cu care a uzat senin de violenta, de la bate la calomnii si retur. El si-a urmat cu cerbicie proiectul de "democratie originala" - configurarea campului politic in jurul nucleului hegemonic din fruntea propriului partid ca varianta de "Front Popular" sau de "miscare", de fapt ca instrument al continuitatii de putere sub aparentele unui pluripartidism mimat si fara substanta. D-sa nu a acceptat nici azi legitimitatea victoriilor Opozitiei din 1996 si 2004, si nici esecul artefactului original si originar pe care acum il reediteaza in varianta Polului Socialist. Tot editandu-si si reeditandu-si opera, dl Iliescu si-ar dori sa rescrie istoria.

---

Despre autor: