D""ALE UNIUNII
Anul 2007 va fi plin de surprize nu numai in ceea ce priveste aderarea Romaniei si Bulgariei, dar si pentru buzunarele unora din cei 25 de membri ai Uniunii Europene.
Motivul il reprezinta Pactul European de Stabilitate si de Dezvoltare, prin care le este impusa statelor europene o cota de 3% pentru deficitul bugetar anual, barem care trebuie respectat pana in anul 2007. Astfel, cele mai vizate state UE se pare ca raman chiar doua tari, fondatoare ale comunitatii: Franta si Germania, care pana in prezent au reusit sa se sustraga unor sanctiuni din partea autoritatilor de la Bruxelles. Autoritatile germane iau in considerare faptul ca nu vor putea reduce deficitul bugetar dupa standardele Bruxellesului. Ministrul german de Finante, Hans Eichel (foto), a declarat ca sanctiunea care atrage dupa sine nerespectarea Pactului de Stabilitate ar putea costa Germania peste 11 miliarde de euro. Numai in primul semestru al acestui an, deficitul bugetar al statului german a fost evaluat la 39 de miliarde de euro, depasind cu peste 0,6% reglementarile europene. (Maria Toader)
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Casa Regală a României, la Palatul Buckingham! Întâlnire cu Regele Charles a...
Sursa: kudika.ro