Suporterii englezilor de la Everton Liverpool intentioneaza sa profite de deplasarea la Bucuresti pentru meciul cu Dinamo din primul tur al Cupei UEFA pentru a veni in ajutorul copiilor orfani, ale caror imagini sunt des difuzate de posturile de tele
Suporterii englezilor de la Everton Liverpool intentioneaza sa profite de deplasarea la Bucuresti pentru meciul cu Dinamo din primul tur al Cupei UEFA pentru a veni in ajutorul copiilor orfani, ale caror imagini sunt des difuzate de posturile de televiziune din Marea Britane, se arata intr-un site, nsdo.co.uk, destinat fanilor cunoscutei formatii. Respectivul material poarta titlul "Suporterii lui Everton pot da o mana de ajutor Bucurestiului" si vi-l redam integral in randurile de mai jos:
"Noi, suporterii de la Everton, ducem o viata privilegiata. Locuim intr-una dintre cele mai bogate tari ale lumii. Insa nu toti sunt la fel de norocosi. Everton va intalni pe Dinamo in capitala Romaniei. Un oras a carui principala imagine care ne vine in minte este cea a miilor de copii orfani din sutele de orfelinate care au fost ascunse de fostul regim comunist ce controla Romania. Acesti copii au trait intr-o saracie crunta, in conditii teribile. Din fericire, in cei peste 15 ani scursi de atunci, lacrimile in masa cauzate de acel sistem au generat un flux de umanitarism si ajutorare, iar conditiile pe care le vedeam in acei ani nu mai exista. Orfelinatele insa au ramas. Iar in acele case de copii inca traiesc copii fara parinti, iar viata nu este asa frumoasa, desi conditiile s-au imbunatatit din anii '80. De aceea, Ian MacDonald si fan clubul Independent Blues vor sa ajute. Se vrea realizarea unui punct de colectare la aeroportul din Bucuresti, unde, daca doresc, suporterii care vor veni in Romania pot dona orice obiect pentru cei mai putin norocosi decat ei. Inca se asteapta confirmarea punerii in practica a acestui proiect. Majoritatea companiilor aeriene nu permit ca greutatea bagajelor unei persoane sa depaseasca 15 kilograme. Dar cati fani care merg in deplasari au cu ei o asemenea incarcatura? Pare o rusine sa se consume degeaba combustibilul avionului, nu-i asa?". (RZS)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.