Este suprasolicitata economia Chinei?

Economia chineza a inregistrat o crestere anuala atat de accentuata - de 9,5%, in primul trimestru al 2005 - incat este pe buzele tuturor, fiind, dupa toate aparentele, o sursa de inspiratie pentru tarile in curs de dezvoltare. Dar nu cumva are prea mult parte de un lucru bun?
De cand a devenit presedinte, in 2003, Hu Jintai a avertizat in repetate randuri ca economia Chinei este suprasolicitata, iar guvernul a actionat in consecinta, prin majorarea dobanzilor in octombrie, anul trecut, impunerea unei noi taxe pentru tranzactiile imobiliare si reevaluand moneda nationala, in iunie, respectiv iulie, anul acesta.
Cei care sustin ca economia chineza este suprasolicitata invoca investitiile masive in fabrici, echipamente si in domeniul afacerilor imobiliare, care au ajuns sa reprezinte 43% din PIB in 2004. Din acest punct de vedere, China a investit prea mult, a construit prea multe fabrici si a importat prea multe utilaje.
Diverse studii au demonstrat ca crestere economica este legata de investitiile in utilaje si fabrici. Cu cat o tara dispune de mai mult echipament si infrastructura, cu atat populatia munceste mai mult. In plus, cu cat un stat investeste mai mult in echipamente tehnologice, cu atat afla mai multe despre tehnologiile de ultima ora.
Astfel, s-ar parea ca nu este nimic in neregula cu faptul ca China continua sa cumpere echipamente noi, sa construiasca fabrici, sosele si poduri intr-o perioada cat mai scurta de timp. Cu cat o face mai repede, cu atat mai bine, deoarece populatia sa de un miliard si ceva, care inca nu a ajuns la prosperitate din punct de vedere al standardelor mondiale, poate atinge acest obiectiv in timpul vietii.
Cu toate acestea, fiecare guvern trebuie sa vegheze ca investitiile sa fie realizate in mod eficient. In China, entuziasmul legat de economie constituie un motiv de ingrijorare. Unele slabiciuni umane pot avea drept efect un comportament irational in perioada unui boom economic.
Pe scurt, problema Chinei consta in faptul ca aceasta crestere a sa economica a fost atat de spectaculoasa incat, risca sa aprinda imaginatia oamenilor. In astfel de momente, oamenii isi pot imagina cu usurinta ca valoarea unui apartament din Shanghai va atinge cote nebanuite in urmatorii 10 sau 20 de ani, cand China va fi cu mult mai prospera decat este astazi. Si, in cazul in care va atinge o valoare colosala in urmatorii 10 sau 20 de ani, atunci ar trebui sa valoreze mai mult si in ziua de astazi, de vreme ce rata reala a dobanzii - folosita in momentul de fata la calcularea valorilor viitoare - este inca mica in China. Lumea este incantata si se inghesuie sa cumpere.
Rationamentul este corect. Insa cand ultimele repere care determina valoarea in zilele noastre ajung sa depinda de viitorul indepartat, in asa masura incat nu mai putem distinge cu claritate, nu vom mai putea judeca de asemenea clar.
De vreme ce valoarea reala pe termen lung a bunurilor este dificil de estimat, este firesc sa se acorde atentie ritmului de majorare a preturilor lor, astfel incat o persoana sa manifeste o fixatie fata de anumite bunuri. In acest caz, lumea poate comite o serie de erori grave, platind mai mult decat face pentru anumite bunuri, chiar si in cazul in care se presupune ca economia va evolua deosebit de bine in perioada viitoare. Lumea se poate intinde mai mult decat plapuma din punct de vedere financiar, sa cada victima promotiilor, sa investeasca cu nepasare in bunuri care nu merita si sa stimuleze productia din anumite regiuni si activitatile in baza unui entuziasm de moment, mai degraba, decat in baza unor calcule economice fundamentale.
Asadar, poate ca termenul "suprasolicitat" induce in eroare. Mai exact ar fi sa spunem ca atentia publica se concentreaza prea mult asupra evolutiei recente a preturilor sau accepta fara rezerve valorile exagerate practicate pe piata. Indiferent cum i-am spune, este o problema.
Din fericire, populatia tinde, in egala masura, sa aiba incredere in liderii nationali. Din acest motiv, este mult mai important ca liderii sa nu pastreze tacerea atunci cand se dezvolta un climat speculativ. Tacerea poate fi interpretata drept o acceptare tacita a faptului ca aceasta crestere rapida a valorii bunurilor de indelungata folosinta este garantata. Liderii nationali trebuie sa iasa in public si sa faca dovada reala a discursurilor lor, sa ajute la informarea publicului asupra faptului ca sarada speculatiilor nu mai poate continua.
Asta a inceput sa faca guvernul chinez. Boom-ul imobiliar pare sa se atenueze. In cazul in care guvernul va continua sa aplice aceasta politica, efectele benefice, sub forma increderii publicului in mediul de afaceri si in institutiile statului, va ajuta la asigurarea unei cresteri stabile, sustenabile in anii urmatori.
Robert J. Shiller este profesor de economie la Universitatea Yale, director al Macro Securities Research LLC si autor al titlurilor "Exuberanta irationala" si "Noua ordine financiara: riscul in secolul 21".
Copyright: Project Syndicate, 2005.
www.project-syndicate.org

---

Despre autor: