Teodor Melescanu, fost ministru de Externe, membru in Comisia de politica externa din Senat
"Situatia cu care ne confruntam acum nu este una de care sa fim multumiti. Prezenta unui ambasador rezident este foarte importanta pentru contactele diplomatice dintre doua state. Consider ca acest lucru nu va afecta initiativa presedintelui Traian Basescu de formare a axei Washington-Londra-Bucuresti".
Vasile Puscas, deputat PSD, membru in Comisia pentru politica externa din Camera Deputatilor
"Din punctul de vedere al principiilor diplomatiei, atunci cand un stat amana numirea unui ambasador intr-un alt stat, inseamna ca nu exista un interes fata de tara respectiva, fie ca este vorba de unul geo-strategic, de unul geo-politic sau de unul geo-economic. La modul concret, intre Statele Unite si Romania functioneaza Parteneriatul Strategic, ceea ce ar solicita prezenta unui ambasador. La nivel factual raportul dintre cele doua state, asa cum este zugravit in discursul autoritatilor romane, nu explica lipsa unui ambasador al SUA in tara noastra".
Cristian Cucuian, senator PD, secretar al Comisiei pentru politica externa din Senat
"Nu este problema noastra, este problema lor. Probabil ca nu au reusit sa desemneze un reprezentat si nu au stabilit criteriile necesare pentru a trimite pe cineva in Romania. Nu trebuie sa dramatizam si sa realizam scenarii si speculatii. Cu siguranta este doar o problema administrativa".
Stefan Glavan, PC, presedintele Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor si fost ambasador
"Opinia mea este ca e important ca ambasadorul SUA sa fie prezent la Bucuresti. In virtutea cutumei diplomatice, ar fi trebuit ca pana acum sa fie numit un ambasador la Bucuresti, cu atat mai mult cu cat acordam o importanta mare relatiei bilaterale. Eu, totusi, am sentimentul ca nu este vorba despre o desconsiderare, ci despre o discreta intarziere a numirii unui nou ambasador la Bucuresti".
Anca Petrescu, PRM, vicepresedinte al Comisiei de politica externa a Camerei Deputatilor
"Nu cred ca este o axa compromisa, numai ca nu trebuie sa ne bazam doar pe aceasta axa, pentru ca e o concentratie prea mare pe ea. Eu cred ca nu trebuie uitate celelalte relatii pe care tara noastra le are cu alte state. O concentrare prea mare asupra unei axe duce la neglijarea celorlalte relatii si nu asa se face in diplomatie".
Crin Antonescu, membru al Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor
"Nu este recomandabil acest fapt pentru politica externa a tarii noastre, insa astfel de lucruri au mai fost intalnite si la alte state. Faptul ca a existat aceasta vacanta mai prelungita nu inseamna ca dialogul dintre cele doua state a fost intrerupt. Din punctul de vedere al presedintelui Traian Basescu si al politicii externe duse de acesta, initiativa axei Washington-Londra-Bucuresti ramane neclintita. Acum, daca SUA nu prea abordeaza formarea axei, presedintele nostru este foarte hotarat".
Konya-Hanar Sandor, membru al Comisiei de politica externa din Camera Deputatilor
"Nu mi se pare deloc normal ca Statele Unite ale Americii sa nu desemneze, timp de sase luni, un reprezentant diplomatic la Bucuresti. Trebuie sa existe ceva, o anume motivatie, pentru o astfel de intarziere. Si eu mi-am pus aceasta intrebare pana acum. Insa, chiar daca presedintele Traian Basescu raspunde de politica externa a Romaniei, se pare ca America este prea sigura pe tara noastra si nu se leaga de asemenea maruntisuri. Totusi, este posibil ca in prima saptamana din luna septembrie sa avem la Bucuresti un ambasador american".
Eugen Mihaescu, PRM, vicepresedinte al Comisiei de Politica Externa a Senatului
"Pai si ambasadorul Romaniei la Washington cine este? Este ambasadorul lui Iliescu! Oricum, faptul ca nu avem ambasador al SUA la Bucuresti arata interesul extraordinar al americanilor pentru relatia extraordinar de buna cu Romania. In general, cu toate eforturile tanarului ministru de Externe, politica externa a tarii noastre este neschimbata, inghetata intr-un frigider de la Gheorghiu Dej, la Ceausescu, Iliescu si pana la Basescu". (A.M. PRESS)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Maia, fiica lui Teo Trandafir, a cucerit podiumul la 21 de ani: Este prima...
Sursa: kudika.ro
-
Horoscop bani săptămâna 15-21 iunie: Nu te grăbi să investești! Astrele...
Sursa: garbo.ro