Benon Sevan a demisionat, duminica, din functia de consilier la Natiunile Unite, unde fusese numit dupa suspendarea sa, in 2003, din cea de director al Programului ONU "Petrol contra hrana". Demisia lui Sevan, releva CNN, intervine cu o zi inaintea
Benon Sevan a demisionat, duminica, din functia de consilier la Natiunile Unite, unde fusese numit dupa suspendarea sa, in 2003, din cea de director al Programului ONU "Petrol contra hrana". Demisia lui Sevan, releva CNN, intervine cu o zi inaintea publicarii ultimului raport privind rezultatele anchetei efectuate de o Comisie independenta, condusa de Paul Volcker, asupra ilegalitatilor comise de mai multi oficiali ai ONU si din alte tari ale lumii in derularea programului ce-i permitea lui Saddam Hussein ca, in ciuda embargoului international instituit impotriva Irakului, sa livreze, totusi, anumite cantitati de titei in schimbul hranei si medicamentelor absolut necesare civililor irakieni.
Conform concluziilor raportului, in posesia carora a intrat canalul de televiziune CNN, Benon Sevan este tinta unor acuzatii si urmeaza sa fie deferit Justitiei. Intr-o scrisoare deschisa, extrem de dura, adresata lui Kofi Annan, secretarul general al ONU, Sevan respinge toate ilegalitatile ce-i sunt imputate si il acuza pe Kofi Annan ca, din ratiuni politice imediate, il sacrifica si il face tapul ispasitor al intregului scandal izbucnit in jurul programului amintit. Sevan a fost suspendat din functia de director al Programului "Petrol contra hrana" in anul 2003, la incheierea proiectului respectiv, dupa care a primit functia de "consilier" la Natiunile Unite, cu rang de subsecretar general. A fost suspendat si din aceasta functie in luna februarie a.c., dupa un prim raport privind scandalul izbucnit in jurul programului amintit. In prezent, Sevan se afla in Cipru, tara sa natala, si avocatii sai au spus ca nu stiu cand clientul lor va reveni la New York, intrucat "si-a pierdut increderea ca va fi tratat corect".
In scrisoarea adresata secretarului general al ONU, Sevan neaga acuzatiile scandaloase ce-i sunt aduse, de luare de mita, de complicitate la coruptie si la alte ilegalitati in aplicarea Programului "Petrol contra hrana", subliniind ca managementul sau in aplicarea programului a fost totalmente transparent. Mai mult, el s-a declarat mandru de ceea ce au facut el si colaboratorii sai, in ciuda lipsei suportului corespunzator din partea ONU. In context, el i-a reamintit lui Kofi Annan colaborarea lor corecta si de succes la diverse proiecte, de-a lungul a 40 de ani de activitate. In opinia sa, modul in care se desfasoara ancheta si stabilirea vinovatilor arata ca la Natiunile Unite exista persoane, respectiv grupuri ce vor sa distruga reputatia nu numai a sa, dar si a secretarului general al ONU.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.