Dupa un parcurs de exceptie, CFR Cluj, revelatia sezonului in Cupa UEFA-Intertoto, joaca in aceasta dupa-amiaza, pe stadionul din cartierul Gruia, una dintre cele trei finale ale competitiei (sunt trei meciuri in aceasta faza, castigatoarele urmand a
Dupa un parcurs de exceptie, CFR Cluj, revelatia sezonului in Cupa UEFA-Intertoto, joaca in aceasta dupa-amiaza, pe stadionul din cartierul Gruia, una dintre cele trei finale ale competitiei (sunt trei meciuri in aceasta faza, castigatoarele urmand a se califica pentru turul I al Cupei UEFA), contra lui RC Lens. CFR Cluj a trecut pana acum de FK Vetra Vilnius (turul I: 3-2 acasa si 4-1 in deplasare), Athletic Bilbao (turul II: 1-0 acasa si 5-4 dupa executarea loviturilor de departajare; 0-1 dupa 90 si, respectiv, 120 de minute), AS St. Etienne (turul III, sferturi de finala: 1-1 acasa si 2-2 in deplasare) si Zalgiris Vilnius (turul IV, semifinale: 2-1 in deplasare si 5-1 acasa). La randul sau, RC Lens (n-a participat la primul tur) a eliminat pe Lech Poznan (turul II: 2-1 acasa si 1-0 in deplasare), Varteks Varazdin (turul III, sferturi de finala: 1-1 in deplasare si 4-1 acasa) si WfL Wolfsburg (turul IV, semifinale: 0-0 in deplasare si 4-0 acasa). Imediat dupa egalul din Regie, scor 1-1 cu Sportul Studentesc in prima etapa a Diviziei A, Dorinel Munteanu, antrenorul-jucator al lui CFR Cluj a trecut la pregatirea meciului cu RC Lens. Munteanu are drept de joc pentru acest meci si va fi, cu siguranta, titular, el revenind dupa suspendarea care l-a tinut in premiera doar pe banca de rezerve la mansa a doua cu Zalgiris. "Am jucatori de exceptie, care pot face inca un meci mare. Sigur, a intervenit o anumita oboseala si a trebuit sa am grija cum lucram la refacerea jucatorilor. Cu Sportul am facut unele greseli nepermise la acest nivel, pe care sper sa nu le repetam si cu RC Lens", a spus Munteanu, care nu are probleme de lot, astfel incat poate alinia cea mai buna echipa. Sorin Oncica, cel care a marcat golul lui CFR in Regie, a spus ca echipa sa se afla in fata unui moment foarte important. "Avem o sansa mare, care nu ti se ofera des in cariera. Sper sa putem trece de Lens, sa castigam finala si sa jucam apoi in Cupa UEFA. Ar fi ceva extraordinar pentru echipa si pentru suporteri", a spus Oncica. In ceea ce ii priveste pe adversari, care au sosit ieri la Cluj, acestia nu-i pot folosi la Cluj pe A. Diarra si B. Assou-Ekotto, suspendati. Partida (biletele costa intre 14 si 30 de lei noi) va fi arbitrata de o brigada poloneza, formata din Grzegorz Gilewski - la centru, Slawomir Stempniewski si Maciej Wierzbowski - asistenti, Robert Malek - arbitru de rezerva. (MIG)
Cupa UEFA-Intertoto - finale, prima mansa
CFR ECOMAX CLUJ - RC LENS (ora 17)
SV HAMBURG - CF VALENCIA (ora 21,15)
DEPORTIVO LA CORUNA - MARSEILLE (ora 22)
* mansa a doua se joaca pe 23 august


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.