Balanta comerciala cu produse agroalimentare, pe primele sase luni ale acestui an, a inregistrat un sold negativ de 661 milioane euro, in crestere cu 6,5 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agri

Balanta comerciala cu produse agroalimentare, pe primele sase luni ale acestui an, a inregistrat un sold negativ de 661 milioane euro, in crestere cu 6,5 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, in acest interval valoarea exporturilor agroalimentare a fost de 245,7 milioane euro, iar cea a importurilor de 906,7 milioane euro. Adaugand produsele industriale de origine agricola cum sunt piei brute, lana bruta, diverse uleiuri esentiale (cazeina, gelatina, dextrina), lemn brut, busteni, mangan, balanta comerciala pe primele 6 luni ale anului 2005 prezinta un sold negativ de 675,8 milioane euro.

Animalele vii, ponderea cea mai mare in export

In primele 6 luni ale anului 2005, exportul de produse agroalimentare a crescut cu 7,9 la suta, fata de perioada similara a anului 2004, de la 227,6 milioane euro la 245,7 milioane euro, fiind exportate mai ales, conform "traditiei", produse neprelucrate, cu o valoare adaugata mica. Astfel, exporturile de animale vii detin 20,2 la suta din valoarea totala a exporturilor, fiind urmate de exporturile de porumb (10,6 la suta), de ulei de floarea soarelui si de soia (9,9 la suta), sroturi de floarea soarelui si soia (5,5 la suta), seminte de floarea soarelui (5,5 la suta) si orz (4,6 la suta).

Carnea de porc, cu 13 la suta din total valoare, este lider la importuri

Valoarea totala a importurilor in primele sase luni ale anului 2005 a fost de 906,7 milioane euro, in crestere cu 6,9 la suta fata de perioada similara a anului 2004. Importurile de carne de porc au crescut, in perioada analizata, de la 49 mii tone, in 2004, la 78,6 mii tone, in 2005. Cantitatea de carne de pasare importata a crescut de la 47,9 mii tone la 73,5 mii tone.
Un consum in crestere a fost la tomatele de import, de 40,8 mii tone, anul acesta, fata de 35 mii tone, in 2004. O crestere spectaculoasa, de asemenea, s-a inregistrat la importurile de cartofi. Astfel, daca in primele sase luni ale anului 2004 am importat 6.000 de tone, anul acesta am importat 41,6 mii tone. S-a dublat importul de mere, de la 23,6 mii tone, in 2004, la 46 mii tone, in 2005.

Deficit cu UE de 345,2 milioane euro

Uniunea Europeana este principalul partener in comertul agricol al Romaniei. Astfel, in primele 6 luni ale anului 2005, exporturile de produse agroalimentare catre aceasta destinatie au avut o pondere valorica de 57 la suta din total, iar importurile din tarile membre ale UE au detinut o pondere de 54 la suta. Valoarea produselor exportate in UE este de 140,3 milioane euro, in timp ce valoarea importurilor este de 485,5 milioane euro, rezultand un sold negativ de 345,2 milioane euro. Ceilalti parteneri sunt CEFTA, Turcia, SUA, Republica Moldova.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.