Mona Musca si Ariel Sharon

Alexandru Marghiloman, un distins lider conservator (pe vremea lui P.P. Carp si Titu Maiorescu si neavand decat o legatura de impostura cu dnii Copos si Voiculescu & co.) este chemat la Iasi de Regele Ferdinand. Intr-un moment extrem de dificil pentru Romania, cand mare parte a tarii era deja ocupata de nemti (dar si de aliatii bulgari si turci, instalati la Capsa), armamentul si munitia lipseau, ajutoarele rusesti sau frantuzesti nu veneau, iarna deja facea prapad, guvernul evacuat la Iasi si tezaurul plecat, tot deja, pe drumul fara de intoarcere al Moscovei. Eram singuri si nu ne mai astepta nimic decat disperarea. Ce se putea face? Cat mai puteam rezista? "Sire, ma pun in capul ostirii si luptam pana la ultimul soldat...", se pronunta grav ministrul de razboi, generalul Averescu, la Consiliul de Coroana. "Cat rezistati?", vrea sa stie Regele. "Doua, maximum trei saptamani, Sire...", evalueaza generalul. "Dar nu-mi iau asupra mea raspunderea politica a Tarii, sa si-o asume dl. Prim Ministru..." Si dl Prim Ministru Bratianu (liberal, altminteri...) nu si-o asuma, era in joc "soarta Tarei si a Coroanei". De aceea se apeleaza la Marghiloman: bun prieten cu Mackensen si filogerman declarat, se apeleaza la o solutie de compromis: armistitiul si apoi ceea ce s-a numit "rusinoasa Pace de la Buftea". Marghiloman preia sefia guvernului si semneaza o pace in conditii umilitoare, act ce nu va fi ratificat de Rege. Absolut toti pasii fiind facuti de coniventa cu Bratianu si Regele Ferdinand, toate miscarile fiind premeditate, astfel ca, pana la urma, cu mari jertfe, Romania Mare se va naste sub sceptrul Regelui Ferdinand si al Reginei Maria. Marghiloman iese din istorie ca un "tradator", cand, in fond, el s-a sacrificat - nu doar politic, Eliza Stirbei, sotia primului ministru Bratianu, fusese nevasta lui - pentru binele "Tarei si Neamului". Acest aristocrat cu maniere englezesti - era faimos nu doar pentru herghelia si cafeaua care-i poarta si azi numele, fiarta in coniac, ci si pentru faptul ca-si trimitea la Londra camasile ca sa fie spalate acolo - a lucrat pentru interesul superior al Romaniei. Dincolo de dusmania feroce dintre conservatori si liberali.
Gestul premierului Tariceanu de a renunta la o (prea insistent invocata ca irevocabila) demisie ar putea intra in aceasta categorie a deciziilor care sunt mai importante decat declaratiile de onoare. Este de apreciat ca premierul si-a asumat erorile si a acceptat oprobriul public si al presei pentru a asigura stabilitatea situatiei politice de moment. Etica si morala celor care au responsabilitati mari pot fi de alta natura decat a liber cugetatorilor de cafenea sau a marilor monahi cenobiti. Daca interesele si ratiunile de stat o cer. A facut bine generalul Antonescu ca nu s-a oprit pe Nistru si l-a urmat pe Hitler pana la capat doar pentru a respecta un "gentlemen's agreement"? Raspunsul a fost dat deja. Doamna Mona Musca greseste grav cand face mare caz de etica superioara ce-o anima si ne serveste lectii de moralitate ireprosabila dandu-si demisia pentru lipsa de demnitate a primului-ministru. Cand unitatea Aliantei si stabilitatea guvernarii sunt prioritare si chestiunile imediate extrem de importante (gestionarea consecintelor inundatiilor, terorism, pregatirea admiterii in UE), dna Musca se comporta umoral si impenitent. Nu facem speculatii pe tema plecarii la Bruxelles (si a incompatibilitatii cu postul ministerial), acuzam doar gestul demisiei cand nu era cazul. Treburile statului sunt mai importante decat agenda personala a fiecarui demnitar. Cel putin teoretic. Si moral, daca tot ostenim in zona asta si dna Musca nu poate "trece peste propriile optiuni".
Dar Ariel Sharon cum poate?
Iata un adevarat personaj de drama antica: pentru binele poporului sau, isi sacrifica nu doar viata de familie, ci si propriile optiuni/ convingeri/ idealuri politice! Tocmai generalul care a luptat pe front in Sinai, intransigentul om politic care a militat pentru implantarea coloniilor, tocmai omul atacat de dusmani si parasit de prieteni si fostii aliati nu demisioneaza si-si duce crucea pentru interesul de durata al statului Israel! Ce este in sufletul unui om de stat cand trebuie sa suporte nu doar revolta celor pe care i-a incurajat, ci si blestemul - teribila secventa! - al unor mari lideri religiosi intr-o tara profund religioasa cum este Israelul?
Dna Musca are "principii" si Ariel Sharon nu? Comentariile sunt inutile.
Ne simtim solidari cu gestul (compromisul istoric) al generalului si-i dorim cateva zile de vacanta in linistita Romanie. Eventual in compania dnei Mona Musca, imaginandu-ne o masa rotunda pentru CNN la Agapia, cu Larry King si Paula Zahn, pe tema "Etica si politica - intre deziderat si realitate". In rest, cu un termen MAE, "diplomatie de teren": peisaj mioritic, mofete, sarmale si stiuca umpluta, "Havanaghila" si "Perinita", ca un corolar al eticului impacat cu sine insusi.

---

Despre autor: