Pugilistii Robert Bobaru (51 kg) si Bogdan Dinu (+91 kg), s-au calificat in sferturile de finala ale Campionatului European de box rezervat juniorilor, aflat in desfasurare la Tallinn (Estonia), in timp ce alti cinci romani au parasit deja competitia
Pugilistii Robert Bobaru (51 kg) si Bogdan Dinu (+91 kg), s-au calificat in sferturile de finala ale Campionatului European de box rezervat juniorilor, aflat in desfasurare la Tallinn (Estonia), in timp ce alti cinci romani au parasit deja competitia. La categoria 51 kg, Robert Bobaru l-a invins la puncte (52-29) pe reprezentantul gazdelor Jevgeni Gorbatsov si il va infrunta in sferturi de finala pe azerul Samir Mammadov. La +91 kg, Bogdan Dinu, campion european en titre, l-a invins prin inferioritate in repriza a 3-a pe belarusul Artjom Tserniakevits si va boxa in sferturi cu lituanianul Marius Sperauskas. Daca se califica in semifinale, Bobaru si Dinu au asigurate medaliile de bronz.
Ceilalti 5 componenti ai lotului Romaniei deplasat la Tallinn, sub conducerea antrenorilor Costel Burlacu si Marcelica Tudoriu, au fost invinsi in primul tur. George Stefanescu (57 kg) a pierdut prin inferioritate in repriza a 2-a la rusul Maxim Ignatev, Iulian Stan (54 kg) a fost intrecut la puncte (34-60) de germanul Denis Makarov, Alexandru Parvu (64 kg) si Razvan Cojanu (91 kg) au pierdut prin inferioritate in repriza a 3-a in fata bulgarului Grigor Saruhanyan si respectiv a rusului Serghei Kalciugin, in timp ce Gheorghita Sbenghea a pierdut la puncte (17-28) la ucraineanul Ivan Senay. (C.V.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.