Presa si puterea

Treaba jurnalistilor este sa stea cu ochii pe putere si sa-i semnaleze greselile. Asta este si convingerea mea. Totusi, ceea ce se intampla in ultimele luni in mass-media romanesti depaseste limitele vigilentei legitime a "cainelui de paza al societatii".
Desi au trecut opt luni de cand Alianta DA este la putere, o mare parte din presa romaneasca pare sa fi ramas sub guvernarea PSD. Edificator in acest sens a fost, pentru mine, "momentul" inundatiilor, hiperbolizat pana la proportii cataclismice pentru a bloca alegerile anticipate. Exagerarile (chiar si comentariile tendentioase) sunt, pana la un punct, firesti in astfel de cazuri. Cu conditia ca aceste "derapaje" sa fie izolate. Socanta si de rau-augur mi s-a parut cvasi-uniformitatea discursului mediatic. Timp de cateva zile, aproape toate posturile de televiziune au vorbit practic cu o singura voce. Si nu era prima data cand se intampla acest lucru.
PSD-ul a demonstrat ca, in momentele politice-cheie, mai poate inca sa controleze mass-media. Fapt absolut surprinzator pentru un partid aflat in opozitie. Cu atat mai mult cu cat - nu mai e un secret pentru nimeni - intervalul 2000-2004 a fost unul absolut nefast pentru libertatea presei. Am crezut ca schimbarea puterii va aduce imediat un aer proaspat prin redactii, descatusand energii si indrazneli tinute timp de patru ani sub obroc. Ca vom asista la o noua euforie a libertatii, similara celei de la inceputul anilor '90. Eu imi amintesc inca de vremurile cand numai ideea de cenzura l-ar fi inflamat pe loc pana si pe cel mai umil reporter. Cand toti eram convinsi ca ceea ce scriem conteaza. Ca jurnalismul este mai mult decat o meserie pe care o faci ca sa castigi o paine. Eram, probabil, foarte naivi. Si totusi, mi-e dor de vremurile alea.
Epoca romantica a presei romanesti a apus de mult. Ucisa de realitatile economice. "Cine are banii, comanda muzica". Ne place sau nu, aceasta este una dintre regulile economiei de piata. Mai ales intr-o tara saraca, unde puterea redusa de cumparare limiteaza dramatic tirajele si descurajeaza piata de publicitate. Ca sa supravietuiasca, presa a fost obligata la compromisuri. Si cine aloca - preferential - reclamele "de la stat"? Cine avea bani de impartit? Putine mari averi s-au construit, in ultimii 15 ani, fara nici un fel de complicitate cu caracatita PSD-ista.
In materie de presa, controlul politic din perioada comunista a fost inlocuit de unul economic. Care, din pacate, se dovedeste mai subtil, dar mai trainic. Alternanta la guvernare nu pare, deocamdata, sa-l afecteze cine stie ce. Noua putere nu a inteles, se pare, acest mecanism. Nu a gasit, oricum, nici o cale sa-l contracareze. Sa echilibreze, adica, balanta. Din contra, inghetand intreaga publicitate de stat, a lasat toata presa fara oxigen. Si si-a pus-o in cap. Nu a fost - ma tem - o initiativa prea inteleapta.
Sa ne intelegem. Nu pledez pentru "mita" mascata acordata anumitor redactii in schimbul unor "cronici" favorabile. Trebuie in mod categoric sa existe criterii clare si obiective pentru acordarea acestor fonduri. In lipsa lor, insa, presa va ramane in continuare la mana unor "mecena" cu evidente interese (sau datorii) politice. Concentrati masiv intr-o anumita parte a spectrului parlamentar.
Dreptul la informare si libertatea de exprimare costa bani. E trist, dar e adevarat. Romania de astazi nu ofera conditiile necesare existentei unei prese auto-sustenabile, imuna la presiuni economice. Scepticii se vor grabi sa spuna ca nicaieri in lume mass-media nu sunt complet independente. Ca asa ceva este o utopie. Ca peste tot exista grupuri patronale cu interese mercantile si preferinte politice. Ceea ce este absolut normal intr-o societate democratica. In fond, in Marea Britanie anumite ziare sunt considerate conservatoare, in timp ce altele sunt mai degraba pro-laburiste. In Franta sunt cunoscute publicatiile socialiste si cele liberale. Si nu ma refer la presa de partid. Dar nu e nimic rau in asta. Preferintele ideologice se manifesta doar la nivel de comentarii, nu si de informatii. Per ansamblu, toate curentele de opinie isi gasesc canalele de acces spre marele public. Scena mass-media este echilibrata. Candva a fost asa si la noi. Acest echilibru a fost distrus in perioada 2000-2004. Si pare, deocamdata, imposibil de regasit.
Actuala putere are o presa foarte proasta. Uneori pe buna dreptate. Alteori, insa, facatura miroase de la o posta. Din ce in ce mai des, Traian Basescu se simte obligat sa iasa personal la rampa pentru a indrepta dezastrul mediatic - utilizand-si statutul de presedinte si remarcabila priza la public. Interventiile sale punctuale nu pot remedia, insa, criza de comunicare a guvernantilor. Ba chiar risca sa adanceasca ostilitatea presei, care se vede denuntata generic. Ceea ce, totusi, nu e drept. Chiar daca pot sa inteleg frustrarea noilor guvernanti, nu pot sa accept demonizarea intregii bresle gazetaresti. Or, cam la asta s-a rezumat "solutia" aleasa de Traian Basescu. Poate "demonizare" este un cuvant cam dur. Sa-i zicem "minimalizare".
S-a ajuns la situatia primejdioasa si absurda in care credibilitatea presedintelui se infrunta cu cea a presei. Un razboi din care toata lumea pierde.

---

Despre autor: