Presa internationala a anuntat, ieri, decesul primului presedinte al Bancii Centrale Europene, Wim Duisenberg, personaj de o reputatie mondiala in lumea financiara si principalul promotor al monedei euro. In varsta de 70 de ani, fostul presedinte al
Presa internationala a anuntat, ieri, decesul primului presedinte al Bancii Centrale Europene, Wim Duisenberg, personaj de o reputatie mondiala in lumea financiara si principalul promotor al monedei euro. In varsta de 70 de ani, fostul presedinte al Bancii Centrale Europene a fost descoperit inecat duminica in piscina vilei sale din Vaucluse, din sudul Frantei. Conform declaratiilor cadrelor medicale, acesta a fost descoperit neinsufletit, orice incercare de salvare fiind sortita esecului. Rezultatele autopsiei, efecuate duminica dupa-amiaza, au indicat ca decesul a survenit din cauze ''naturale''. ''Wim Duisenberg a decedat din cauze naturale, datorita inecului cauzat de o complicatie cardiaca'', a declarat procurorul provinciei Carpentras. Wim Duisenberg, primul presedinte al BCE, a condus banca din mai 1998 pana in toamna lui 2003. Printre cele mai importante functii detinute de Wim Duisenberg se numara cea de economist al Fondului Monetar International (FMI), intre 1965 si 1969, si de ministru de Finante al Olandei intre 1973 si 1977. Daca initial a fost un keynesian convins, sustinand cresterea pe baza cheltuielilor publice, confruntarea cu doua socuri petroliere l-au determinat sa treaca la o politica de foarte mare rigoare financiara. De asemenea, incepand din 1982, Wim Duisenberg a fost si presedinte al Bancii Centrale a Olandei si al Institutului Monetar European (IME), precursor al Bancii Centrale Europene. Conform declaratiilor actualului presedinte al Bancii Centrale Europene, Jean Claude Trichet, decesul predecesorului sau, Wim Duisenberg, reprezinta o pierdere ''teribila'' pentru lumea bancara. ''Primul presedinte al Bancii Centrale Europene a jucat un rol considerabil in constructia europeana'', a declarat Trichet intr-un interviu preluat de AP. Wim Duisenberg ''a jucat un rol decisiv in stabilirea institutiilor monetare in Europa, in lansarea reusita a noii monede'' si in ''increderea in moneda noastra unica, euro''.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.