De ce-o iubim pe Mona Musca

Ministrul Mona Musca - interimar, de joi, de cand demisia i-a fost aprobata de un Tariceanu suparat foc - era pana acum, ne spune un sondaj CURS, cel mai indragit, apreciat, cunoscut etc. membru al Guvernului Aliantei DA. La fel cum e si una din figurile cele mai reprezentative, pentru "marele public", ale Partidului Liberal, al carei vicepresedinte este (a anuntat ca va renunta si la aceasta pozitie). Doamna Musca are, la aceasta ora, una din cele mai puternice, coerente si pozitice imagini publice din politica romaneasca.
Mona Musca e o figura atipica pentru democratia autohtona - e, in primul rand, un foarte bun comunicator, din categoria rara de oameni care pot sa-ti dea impresia, cand vorbesc cu cineva, ca acea persoana e cea mai importanta de pe fata pamantului. Are discurs, unul foarte articulat, inclusiv in ce priveste viata-i personala, si nu se lasa antrenata dincolo de limitele acestui discurs (a se vedea, pentru asta, un antologic interviu luat de Eugenia Voda la "Profesionistii"). Are opinii clare, si le manifesta argumentat, are principii, si e fidela lor, stie sa se inconjoare de buni profesionisti. Dar, mai ales, cunoaste foarte bine importanta presei si o foloseste ca platforma de dialog. O statistica privitoare la presa de opinie culturala arata ca numele celor care raspund la anchete sau se manifesta mediatic in acest domeniu e foarte limitat: ei sunt versiunea romaneasca a "intelectualilor publici" occidentali. Ei bine, Mona Musca e, mai mult decat cel mai apreciat ministru, un astfel de intelectual public, sub forma lui cea mai politizata.
"Transparenta decizionala" e cea care i-a dat vizibilitate Monei Musca, in calitatea sa de membru al Executivului: conferintele de presa extrem de dese (desi uneori organizate in pripa), prezenta ministrului la cele mai multe dintre acestea si refuzul de a avea un purtator de cuvant, declaratiile numeroase, mediatizarea puternica, incepand cu incendiul de la Opereta si terminand cu excesiva parada a "ultimelor ore ale unui ministru", transmise in direct la Realitatea TV. Iar vizibilitatea doamnei Musca a adus dupa sine o deschidere catre problemele culturii de care acest domeniu nu a avut cum sa aiba prea mult parte in trecut. Ministrul a adus in institutia pe care a condus-o suflul propriei popularitati si charisma personala; actiunile publice ale MCC pareau, de la un punct incolo, sa nu mai lase timp de lucru efectiv unei bune parti din institutie.
Insa a fost sau nu Mona Musca un bun ministru al Culturii? Sa fim seriosi, tare putina lume da mai mult de doi bani pe cultura nationala si inca si mai putina se pricepe la chestiunile administrarii ei. Doamna Musca nu s-a lasat asociata cu vreo tentativa de coruptie si a minimalizat posibilitatea manariilor institutionale, a externalizat parte a activitatilor MCC si si-a pus la munca serioasa echipa (nu neaparat intregul minister, pentru care apa trece, pietrele raman). Daca romanii au descoperit anul acesta, cu ajutorul televizorului, ca exista si probleme culturale in tara noastra, asta nu inseamna in mod obligatoriu ca Mona Musca a fost un bun ministru al Culturii. Ea nu e nici om de cultura, nici manager cultural, e un om politic cu darul popularitatii, un mediator al strategiilor politice care nici nu-si doreste sa fie altceva. Din cauza indeniabilelor ei calitati de politician si pentru ca "nu se face" sa ridici semne de intrebare despre activitatile unei persoane mai mult decat respectabile nici macar cand se misca in ape pe care nu le cunoaste, nici vorba n-ar putut fi sa-ndraznesti, altfel decat avand cine stie ce interese colaterale, sa spui ca Mona Musca n-a scuturat suficient praful de pe birourile administratiei culturale. Desi chiar asa a fost.
Gestul de ieri al Monei Musca e impresionant intr-o lume politica in care onoarea e o floare rara, e un gest de la care multi, chiar in cultura, ar avea de invatat. Venit pe neasteptate, pentru neinitiatii intr-ale culiselor, dar de care era atata nevoie dupa circul demisiei lui Tariceanu. Si, mai ales, a reusit sa transforme pana si acest act de renuntare intr-un spectacol media de impresionanta amploare.

---

Despre autor: