Marea zona (III)

Raspunsurile la intrebarea ""Ce si cat s-a schimbat din august 1984 pana acum?"", adica pana in acel 1992 cand Mark Taplin se reintoarce in Rusia, nu mai pot fi astazi, in 2005, surprinzatoare. Mai mult, banuiesc ca pentru autorul acestei carti surprizele au fost putine chiar si in acel 1992, caci Taplin cunoaste foarte bine cat de lent se deblocheaza mecanismele politice si sociale intr-un colos de talia Rusiei dupa lungi decenii de status quo. Mai interesant va fi fost pentru el sa vada ce se intampla la nivel individual. Si a cam vazut.
La nivelul sistemului, in ianuarie 1985 calatoria lui Taplin si a colegului sau, Stephen, incepea la Murmansk cu o clasica inscenare KGB. Daca ar fi facut eroarea sa se aplece si sa dea ajutor unui ""amarat"", chipurile beat turta si zacand in zapada, celor doi americani li
s-ar fi adus o acuzatie aflata undeva intre santajare, rapire ori molestare a unui cetatean sovietic. In 1992, in Kamciatka, Taplin este retinut sub acuzatia de a se afla intr-un loc interzis cetatenilor straini. Invocarea acordului Teritorii deschise intre Rusia si Statele Unite nu face decat sa declanseze furia militienilor si a lucratorilor politiei secrete. De fapt, tot ce vor ei este sa scoata de la american 2.000 de ruble. Refuzul calatorului ii scoate din pepeni. Calauza, Leonid, incearca sa intermedieze conditiile targului. Siderat de incapatanarea turistului de a se considera nevinovat, Leonid ii spune lui Taplin: ""Ce altceva te astepti de la acesti indivizi? Sunt la fel ca intotdeauna?"". O remarca atat de des auzita pretutindeni in ""tarile aflate in tranzitie""...
Candva, Feodor a lucrat in marina sovietica. Acum este businessman si calatoreste cu partenerul sau de afaceri, Victor. E interesat de pretul apartamentelor in Manhatan, de cel al echipamentelor electronice si stie foarte bine ce si cum se vinde in Singapore ori Dubai. Pe cand era membru al echipajului de pe temutul Petropavlovsk, crucisatorul a ancorat in rada portului San Diego. In vreme ce de pe puntea vaselor americane venea miros de oua cu sunca, cafea si fructe proaspete, Feodor deschidea conserva dupa conserva. Intr-o zi, i-a revenit una de carne de vaca fabricata in 1935! La intrebarea lui Taplin ce gust avea, Feodor raspunde iritat: ""Avea exact gustul pe care poti sa ti-l imaginezi"". Mandria lui Feodor a fost lezata de aceasta intrebare, asa ca se simte obligat
sa-i comunice lui Taplin ca vechiul crucisator Petropavlovsk ar fi putut scufunda orice vas al marinei americane.
Promiscuitatea in care traiesc prea multi din oamenii locurilor vizitate in 1992 de Taplin il ia oarecum prin surprindere pe autor. Oamenii se lasa foarte greu priviti, scrutati cu atentie. Ei se ascund in spatele unui slogan ce strabate Rusia ca un guturai - ""teper, u nas vsyo"", azi avem de toate. Numai ca atunci cand aceasta minciuna nu mai poate tine nici de foame, nici de cald, cand nu te mai ocroteste de gandul sinuciderii, guturaiul cu pricina se transforma intr-un fel de tuse magareasca. In Rusia pare sa existe un singur vinovat pentru toate necazurile postcomuniste: ""E asa-zisa voastra democratie, raspunde Nikolaenko. Democratia este chepukha. E lipsa de sens. Poate ca ce numiti voi democratie merge in tara ta, dar aici ea nu e decat o scuza pentru cei lacomi de a deveni bogati pe spatele poporului"".
Discursul lui Nikolaenko din 1992 ma trimite cu multe decenii in urma, cand Cominternul intampina, cu covor rosu, prima delegatie a noului guvern comunist din Tannu Tuva. Membrii delegatiei, imbracati cu cojoace de oaie si purtand pe cap caciuli tepene, erau cu toti al doilea, al treilea sau al patrulea frate in familie. Tuvanii comunisti isi exprimau in acest fel revolta fata de vechea traditie dupa care primul nascut mostenea totul. Marxismul le aratase, in sfarsit, drumul spre izbavire: puscariile comuniste tuvane duduiau de primi-nascuti.
Inchid teritorii deschise si ma intreb cum ar arata maine o carte despre Romania de azi semnata de Mark Taplin.

---

Despre autor: