Conform datelor oficiale, la sfarsitul lunii mai erau 512 copii abandonati in spitale. In acelasi timp, 800 de familii cu atestat de adoptator cauta innebunite un copil pe care sa-l infieze. Nu sunt adoptabili decat vreo 41, plasati deja in norocoase
Conform datelor oficiale, la sfarsitul lunii mai erau 512 copii abandonati in spitale. In acelasi timp, 800 de familii cu atestat de adoptator cauta innebunite un copil pe care sa-l infieze. Nu sunt adoptabili decat vreo 41, plasati deja in norocoasele familii care i-au descoperit la timp. Pe noua lege, in acest an nu s-a facut decat 4 adoptii interne... Traim intr-o tara a paradoxurilor. O tara in care ai de ales intre a claca si a-ti regla continuu parametrii logici, dupa ciudateniile ridicate la rang de normalitate. Multi dintre romanii care voiau sa infieze un copil au renuntat la idee. Statul roman nu numai ca nu incurajeaza acest proces, dar lasa impresia ca iti face o mare favoare, respectandu-ti dreptul de a infia un copil. Povestile care urmeaza sunt reale, desi nu vom dezvalui numele personajelor implicate. Sunt oameni care inca nu au renuntat la ideea ca intr-o buna zi vor putea deveni parinti. Iar in Romania, tara tuturor paradoxurilor, cel care spune adevarul nu primeste aplauze, ci palme. COPILUL PERFECT. V.M. si V.G. sunt o familie de oameni tineri, au 35 si, respectiv, 38 de ani. Din motive medicale, nu pot avea copii si, desi puteau apela la fertilizarea in vitro, s-au decis sa infieze. In ianuarie 2004 au obtinut atestatul de familie adoptatoare. Mai departe povesteste V.M.: ""In iulie 2004, in urma unor negocieri la sectorul W, ne-a fost prezentata o fetita, T., bolnava de sifilis (tratata). Am vizitat-o si am solicitat DPC sector W cerere de incredintare. Ne-au asigurat ca nu vor fi nici un fel de probleme. Fetita era in asistenta maternala, alaturi de un alt copil, K. Pentru a intra in comisie, aveam nevoie de adeverinta de sanatate a copilului, dar a trebuit sa asteptam, caci medicul fetitei era in concediu... Dar am vizitat in continuare copilul, l-am prezentat rudelor noastre. In septembrie 2004, asistentul maternal ne-a informat ca si copilul K isi gasise familie. Insa, a adaugat el, era ingrijorat ca oamenii respectivi erau in varsta, peste 60 de ani, si ca aveau o fiica stabilita in SUA, care infiase un copil, cu ani in urma. Ne-a marturisit ca ii este teama ca baietelul sa nu ajunga si el in America... Doctorita s-a intors din concediu, dar, cand am rugat asistentul maternal sa ia adeverinta, ne-a spus ca DPC i-a transmis ca are prioritate la dosar copilul K. Dupa 10 zile am fost informati ca fetita nu se simte foarte bine. Pentru noi era copilul perfect si nu voiam sa renuntam la el.
La comisie, surpriza a fost de proportii: ni s-a spus ca fetita, care avea 2 ani si jumatate, nu este atasata de noi si manifesta tulburari la nivel afectiv. Ma intreb, daca asta era realitatea, de ce ne-au permis, vreme de 60 de zile, sa o vizitam? De ce am mai fost lasati sa facem cerere de incredintare? Am aflat mai tarziu ca familia de 60 de ani infiase ambii copii, si pe K., dar si pe T., fetita noastra..."" INSUFICIENT. Pe domeniul adoptiilor, in toata tara nu sunt decat 50 de asistenti sociali si 34 de psihologi
Despre autor:
