Africa, Blair si Romania

Tony Blair, eroul laburistilor, primul-ministru care a castigat pentru a treia oara consecutiv un mandat de conducere a Marii Britanii, a devenit la 1 iulie 2005 si seful Consiliului European. Consiliul European este reuniunea primilor-ministri din tarile membre ale Uniunii Europene. Presedintia Consiliului este preluata, la fiecare sase luni, de o alta tara, deci de un alt prim-ministru. Rar in istoria Uniunii Europene cand un prim-ministru reuseste sa conduca de doua ori Consiliul European. Blair a reusit. A mai fost seful Uniunii Europene in 1997, acum a revenit. Si, ca de obicei, are ceva special de spus.
Presedintia britanica a UE incepe sub foarte rele auspicii: partenerii nu se inteleg asupra bugetului 2007-2011, asupra contributiei fiecarei tari, asupra cheltuielilor prioritare, daca si cand sa inceapa aderarea Croatiei si Turciei, daca si cand sa apeleze la clauza de salvgardare pentru Romania si (sau) Bulgaria.
Laburistii britanici, in frunte cu Blair, sunt foarte categorici: doi din cinci euro ai bugetului Uniunii se cheltuiesc pe agricultura, care ocupa 3% din populatia europeana si produce 2% din Produsul Intern Brut al Uniunii. Francezii beneficiaza de cea mai mare parte din aceste fonduri agricole. Britanicii au o reducere de contributie la bugetul Uniunii, obtinuta de Margaret Thatcher, pe temeiuri acum uitate. Britanicii reproseaza francezilor ca trag prea mult din buget pentru a produce unt (excedentar in UE), carne (excedentara) si vegetale (la fel). Francezii spun ca britanicii nu inteleg idealul social european. La care britanicii riposteaza ca nici nu au ce sa inteleaga: modelul social european este cel care produce pensionari la 55 de ani si 10% someri?!? Nu ne intereseaza. In Anglia se iese la pensie la 67 de ani, iar rata somajului este de 4%, compusa in mare parte din cei care cauta un anume loc de munca si asteapta sa se elibereze.
Asa ca Tony Blair declara, ritos, ca Uniunea Europeana nu-l intereseaza si se pregateste pentru intalnirea G8 (grupul celor mai dezvoltate state din lume), unde se preocupa de Africa. De ce de Africa? Continentul negru a avut o crestere de 5% in 2004, dublu cat Europa Unita, unde cea mai mare crestere a fost furnizata de nou-veniti. Angola, sfasiata vreme de zece ani de razboiul dintre marxisti si legitimisti, a depasit 10% crestere economica in 2004, exploatandu-si inteligent rezervele masive de petrol. Mozambic, care nu are petrol, dar a inceput sa adopte proceduri moderne de administratie publica, a depasit la randu-i 10% crestere economica anul trecut. Africa zboara economic, in ciuda profetiilor economistilor la moda, care sustineau ca acest continent nu dispune de resursele necesare decolarii. Uite ca se poate. Blair doreste ca ajutorul tarilor dezvoltate pentru Africa sa ajunga la peste 100 de miliarde de dolari pe an, in urmatorii cinci ani, cu scopul precis de a elimina riscul saraciei severe. Americanii nu sunt de acord, sustinand ca Africa nu poate absorbi acest buget in fiecare an. Blair le raspunde ca 100 de miliarde este exact costul operatiunilor din Irak, care numai lupta impotriva saraciei nu se pot numi. Francezii spun ca acesti bani vor crea coruptie, dar riposta lui Blair vine imediat: Europa cheltuieste 55 de miliarde de dolari pe an pentru agricultura comunitara, generand un inalt coeficient de coruptie in acest domeniu.
Si, in acest timp, Romania si Bulgaria s-ar putea strecura in UE fara a fi pregatite integral. Iar Marea Britanie ar putea ramane intre usi - asa cum a mai incercat de cateva ori.

---

Despre autor: