Ulterior, Dispeceratul Politiei Capitalei a fost sesizat ca la Spitalul Clinic "Grigore Alexandrescu" a fost venit Romica C., impreuna cu fiica sa, in varsta de trei ani, care avea o rana la clavicula stanga, cauzata de spargerea oglinzii retrovizoare a masinii in care era impreuna cu tatal sau, in zona Spitalului "Sf. Pantelimon". La fata locului au ajuns cadre din conducerea Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, Politiei Sectorului 2, politisti din serviciile criminalistic, investigatii criminale si omoruri, care au inceput cercetarile sub coordonarea procurorilor criminalisti. A fost cercetata masina in care a fost ranita fetita si locul in care a avut loc altercatia.
Astfel, au fost identificati cinci barbati, cu varste cuprinse intre 30 si 48 de ani, toti cu antecedente penale, care au participat la conflict. Potrivit primelor cercetari, marti, in jurul orelor 21.30, Daniel P. era intr-un taxi si se deplasa pe soseaua Pantelimon. In zona Spitalului "Sf. Pantelimon", barbatul, in varsta de 43 de ani, care are antecedente penale, a fost vazut de mai multe persoane care erau in curtea unitatii sanitare. Membrii grupului au incercat sa blocheze taxiul pentru a se razbuna pe Daniel, ca urmare a implicarii acestuia intr-o bataie care avusese loc in 27 iunie. Acesta a fost momentul in care patrula auto a intervenit pentru a aplana conflictul. In acelasi timp, s-a stabilit ca rana fetitei a fost produsa de o bucata de sticla provenita de la oglinda retrovizoare din interiorul masinii in care era, dupa ce aceasta a fost lovita de un obiect care a patruns prin parbriz. Cercetarile sunt continuate de Parchetul Tribunalului Bucuresti, pentru infractiunile de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea linistii publice, distrugere si vatamare corporala din culpa. In acelasi timp, au fost luate masuri pentru identificarea tuturor participantilor la eveniment, stabilirea imprejurarilor in care acesta s-a produs, precum si a persoanelor vinovate. (B.C.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro