Curba de sacrificiu

Ministerul Educatiei si Cercetarii se numara printre ministerele pe care rectificarea le-a pagubit, in loc sa le sustina, si anume cu 1076, 6 miliarde. Inca inaintea rectificarii insa, administratia Universitatii din Bucuresti isi propunea sa reduca salariile profesorilor de toate gradele in doua moduri complementare: mai intai, indemnandu-ne energic la cresterea in medie cu 40% a normei didactice, si apoi, constatand ca tot n-o scoate la capat, prin reducerea directa a salariilor - deci prin privarea de un drept deja dobandit si prin suspendarea, pe teritoriul Universitatii din Bucuresti, a Legii 138. De ce? Fiindca MEC nu alocase si banii necesari pentru respectarea legii in cauza. Asa se intamplase la toate maririle anterioare, din 2000 pana la finele lui 2004, asa se intampla si acum. Se da o lege care ofera pe hartie ceva, dar nu se aloca resursele pentru ca oferta sa fie reala.
Problema nu este insa salariul, desi, dupa o viata de supracalificare, in care te-ai luat la intrecere cu varfurile cercetarii si invatamantului universitar din UE, SUA si Canada, si direct, si prin calitatea recunoscuta unanim a elevilor pe care i-ai format, nu te astepti sa fii platit nici ca un director de banca, dar nici mai putin decat femeia de serviciu care matura in aceeasi banca. Dupa ce, cu bune, cu rele, invatamantul universitar romanesc - spre deosebire de industrie, agricultura, comert sau justitie - e integrat in UE de cel putin 9 ani, nu mi se pare firesc ca tocmai el sa ramana Cenusareasa bugetelor, grilelor de salarizare si, in genere, a beneficiilor integrarii. Ce ma ingrijoreaza insa mai mult este dispretul ciocoiesc fata de intelectuali - si anume nu al unui guvern de ciocoi, ca pana acum, ci al unui guvern care n-ar fi ajuns niciodata sa guverneze fara sprijinul intelectualilor.
Intr-un interviu triumfal de acum cateva zile, ministrul Educatiei si Cercetarii, dl. Mircea Miclea, lasa sa-i scape o vorba mult prea sincera: "Masteratul va fi cel care face diferenta pe piata europeana a muncii. Licenta se va masifica, foarte multa lume va avea licenta, putina lume va avea masterat." Or, exact in aceasta directie, a masificarii, se indreapta cu pasi grabiti contabilii din Ministerul de Finante care administreaza, de fapt, procesul de invatamant la toate nivelele. Presiunea enorma exercitata asupra universitatilor in directia renuntarii la cursuri specializate si mai ales la lucrarile practice indrumate direct de profesori in seminarii produce, intr-adevar, masificare. Nerentabile, fiindca functioneaza cu un numar restrans de studenti - intre 15 si 30, in functie de specific (nu poti preda la nivel universitar o limba straina ca intr-o clasa de gimnaziu), formatiile de studiu cele mai propice pentru modelarea viitorilor specialisti sunt pe cale de disparitie, substituindu-li-se cursuri impersonale, in care profesorul toarna in capul studentului ce si cum stie el mai bine, pentru ca mai apoi absolventul sa toarne la randu-i in mintea altora propria lui stiinta.
Domnilor colegi, ministri prezenti, trecuti ori viitori, nu sunteti cu totii atat de tineri (sau de ignoranti), ca sa nu fi aflat ce s-a intamplat in marile universitati ale Occidentului in 1968: dincolo de vantul de anarhie, de maoismele si trotkismele care au dat culoare evenimentelor, problema cruciala a fost exact acest sistem avand in miezul lui cursul magistral, sutele de studenti care asistau, muti (de admiratie sau de plictiseala, cine mai stie) la recitalul sopranei universitare care devenea apoi o Meduza examinatoare in sesiune. Asta vrem? Vrem sa pierdem si ce bruma de avantaj sau prestigiu putem avea inca datorita excelentei recunoscute a scolilor romanesti de matematica sau de fizica - si chiar, indraznesc a pretinde, de istorie si arheologie, ori de lingvistica, pentru a ma limita la stiintele umaniste?
In 1992, am vrut sa cumpar pentru facultatea de istorie un CD care inregistreaza electronic toate textele in limba greaca veche; toate, fara exceptie. CD-ul exista si azi, se numeste "Thesaurus Linguae Grecae", si echivaleaza el singur cu o biblioteca. Costa, ca si acum, 800 de dolari, de care facultatea dispunea atunci (nu si acum), dar nu l-am putut cumpara. Contabilii mi-au cerut sa-l cumpar prin licitatie. Degeaba am incercat sa explic ca e vorba de un unicat, verdictul a fost clar: fara licitatie nu se poate. Cata vreme contabilii vor administra singuri sistemul de educatie si cercetare, el va continua sa se degradeze, si vom ajunge sa platim de sute de ori mai mult altora sa ne formeze viitorii intelectuali - daca nu vom avea si atunci un deficit prea mare de cont curent.

---

Despre autor: