Ministrul Apararii Nationale Teodor Atanasiu a declarat in exclusivitate pentru ZIUA ca este hotarat sa faca curatenie in randurile Armatei Romane, acolo unde se regasesc focare de coruptie. Recentele controale pe care ministrul le-a dispus scot la i
Ministrul Apararii Nationale Teodor Atanasiu a declarat in exclusivitate pentru ZIUA ca este hotarat sa faca curatenie in randurile Armatei Romane, acolo unde se regasesc focare de coruptie. Recentele controale pe care ministrul le-a dispus scot la iveala o serie de abateri si nereguli de ordin financiar, care au produs prejudicii de sute de miliarde de lei bugetului MApN. Incet-incet, itele acestor afaceri incep sa fie descalcite, iar concluziile vor ajunge in scurt timp pe masa procurorilor anticoruptie. Primele semnale indica faptul ca mai multe "gulere albe" din minister s-au manjit cu afaceri grase, din care au castigat comisioane importante. "Reforma Armatei Romane trebuie sa inceapa din interiorul sistemului, iar pentru asta avem nevoie de militari corecti si buni profesionisti. Nu vrem sa ascundem gunoiul sub pres, vrem sa-l maturam si sa-l aruncam la tomberon", a spus Atanasiu.
General de brigada implicat in trafic de influenta
Ministrul Apararii ne-a vorbit deschis despre unele cazuri de coruptie, are au fost semnalate in urma controalelor efectuate de Corpul de control al Ministerului. De curand au fost trimise la Parchetul National Anticoruptie, din intiativa ministrului, o serie de sesizari care vizeaza fapte de coruptie in care sunt implicati ofiteri superiori ai Armatei. "O sa va dau doar patru exemple. Un locotenent-colonel, care facilita angajarea de militari pe baza de contract, contra unor sume cuprinse intre 20 de milioane de lei si 1000 de euro, a fost depistat de noi, am instrumentat cazul si l-am transmis la PNA pentru cercetare, la inceputul acestui an. De asemenea, un colonel, plus un grup de medici de la un spital militar, care clasau tinerii recruti contra unor sume de pana la 1000 de euro de persoana. Pe parcursul lunii februarie, cand s-au facut incorporarile, s-a constatat o accentuare a fenomenului, fiindca el a aparut si in anii trecuti. Ca un exemplu, doar in primele doua luni ale acestui an, numarul celor clasati medical la acest centru de recrutare a fost de 148 de recruti. Si acest caz a ajuns la PNA. Un general de brigada implicat in trafic de influenta si in savarsirea unor acte de coruptie avand drept scop obtinerea de foloase necuvenite este un alt exemplu. Cazul a fost transmis la PNA. Un alt caz este cel al patronului unei societati comerciale, care se afla in relatii contractuale cu armata, pe linia hranirii efectivelor, si in colaborare cu doi colonei si un maior, aduc prejudicii insemnate intereselor patrimoniului Ministerului Apararii Nationale. Valoarea estimata a prejudiciului, doar pana la data la care am facut noi cercetarea, a fost de 2,5 miliarde lei. Am trimis si acest caz spre cercetare la PNA. Vreau sa stie toata lumea ca nu ne vom opri aici. Vrem sa inlaturam orice act de coruptie din armata. Cei care au misiunea de a preveni astfel de lucruri isi fac foarte bine datoria. Numai in ultima luna am trimis trei cazuri spre cercetare la PNA", a declarat ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu.
Relansarea contractului de modernizare a MLI
Ministrul spune ca suspiciuni planeaza si asupra unor programe de inzestrare al armatei romane. "Am intervenit asupra programului de modernizare a MLI 84. A fost intocmit un raport al Corpului de Control al ministrului Apararii nationale. Vestea cea buna este ca dupa interventia pe care am avut-o in luna mai 2005, acum, la noua ani si dupa ce s-au efectuat plati la produsele lansate in fabricatie, a fost validata configuratia functionala a sistemului si au fost certificate conformitatea lui cu prevederile specificatiilor tehnice aprobate, precum si pregatirea acestuia pentru trecerea lui la o testare operationala. Practic, incepand din aceasta luna, putem sa consideram ca avem configuratia finala si putem lucra la productia de serie pentru masina de lupta a infanteriei romane. Bineinteles ca nu o sa ma opresc cu analiza doar la MLI. Am trecut cu analiza mai departe si am luat programul la rand, modernizarea lansatorului de rachete reactive - LAROM, si o sa va spun cateva dintre concluziile preliminare pe care le avem. In primul rand, vreau sa va spun ca in toate rapoartele prin care se cerea angajarea programului, argumentul forte era legat de asimilarea in industria de aparare a unor produse care nu erau executate in Romania. Din pacate, nu s-a asigurat nimic din ceea ce s-a importat de la partenerul strain. Programul se intinde pe 15 ani, iar costurile acestuia au evoluat de la 20 de milioane de dolari in 1996, cand s-a lansat programul, pentru trei divizioane, la 162 de milioane de dolari in 2010, pentru doua divizioane. In loc sa contractam un produs finit, am contractat subansamble si subproduse, nestiind cum va arata configuratia finala a produsului finit", a mai afirmat Atanasiu.
Toate contractele mai mari de 40.000 de euro trec pe la ministru
Pentru a pune capat unor practici necurate, Teodor Atanasiu a dispus masuri precum renegocierea contractelor cu furnizorii interni si externi, sistarea comenzilor pentru divizionul 3, trimiterea unui control intern pentru a verifica modul de derulare a acestui program si, daca este cazul, sesizarea Parchetului. "A fost emis un ordin al ministrului prin care toate contractele care depasesc valoarea de 40 000 de euro va trebui sa treaca pe la ministrul Apararii Nationale, pentru a-si da girul privind modul in care se vor incheia aceste contracte. Am hotarat foarte clar ca regula in MApN va fi licitatia. Chiar daca legea permite, pentru anumite produse, sa se faca negociere cu o singura sursa sau alte tipuri de selectie a partenerului, am instalat ca regula la Ministerul Apararii Nationale licitatia. Doar cazurile exceptionale le vom face pe negociere dintr-o singura sursa, acolo unde nivelul de secretizare este foarte mare sau acolo unde avem nevoie de produse care sunt fabricate de un fabricant unic, in regim de monopol", a concluzionat Teodor Atanasiu. Ministrul a precizat ca dupa finalizarea tuturor cercetarilor va prezenta rezultatele controlului, iar cazurile banuite de acte de coruptie vor fi trimise organelor de cercetare abilitate. (R.T.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.