Munca, geniu, rigoare, bani, sudoare, drame, vieti curmate si, intr-un final, o bijuterie tehnica; la asta se poate rezuma, in doar cateva cuvinte, povestea barajului si a hidrocentralei de la Bicaz. Sute de vieti omenesti si 1,7 miliarde de lei,

Munca, geniu, rigoare, bani, sudoare, drame, vieti curmate si, intr-un final, o bijuterie tehnica; la asta se poate rezuma, in doar cateva cuvinte, povestea barajului si a hidrocentralei de la Bicaz. Sute de vieti omenesti si 1,7 miliarde de lei, bani socotiti la valoarea de acum mai bine de 50 de ani, au facut posibila electrificarea zonei Bicaz.

Visul eminentului profesor Dimitrie Leonida, construirea unui baraj pe Bistrita, a prins viata o data cu aprobarea finantarii punerii in practica a lucrarii sale de doctorat in cadrul primului plan de electrificare a tarii. Anii a€™59-a€™60 au consemnat debutul unor investitii si lucrari de o amploare cum Romania nu mai cunoscuse.
IDEEA REVOLUTIONARA. Mii de detinuti (majoritatea lor, in primii ani de santier, politici), militari in termen si brigadieri (oameni necajiti, animati doar de patriotism si de saracie, dispusi sa munceasca din greu pentru masa si casa, care cantau ""Cu cazmaua si lopata/ O sa dam santierul gata"") au fost dislocati in zona care astazi gazduieste prima amenajare hidroenergetica a Romaniei moderne. Atat de indrazneata, surprinzatoare si revolutionara a fost, la momentul respectiv, ideea geniului Leonida, incat, atunci cand stramutarile necesare construirii barajului erau in toi, localnicii mai sceptici anuntau in gura mare ca sunt gata sa bea dintr-un foc toata apa care va curge pe locul actualului baraj.
OFITERI SI DETINUTI POLITICI. Inceputul a fost ridicarea din temelii a fabricii de ciment de la Bicaz. De altfel, spun localnicii, acesta a fost punctul de pornire a ceea ce avea sa devina peste ani inima hidroenergeticii romanesti. Miile de oameni adusi (sub diverse forme) de regimul comunist in zona au dat nastere coloniei si, ulterior, orasului Bicaz. Micuta asezare avea sa ajunga, in vremurile sale de glorie, la 15.000 de suflete. Constantin Marcu, om care a trait activ istoria construirii si exploatarii barajului, muncind din adolescenta si pana la pensie pe santier, povesteste ca ""era perioada in care doi oameni puteau, printr-o uneltire ordinara si o turnatorie lipsita de baza reala, sa-l bage pe oricare al treilea in puscarie"". Majoritatea specialistilor dislocati de regim in primii ani in zona erau ofiteri. Unii dintre ei erau detinuti politici cu inalta pregatire de specialitate. Inginerul Rozmanica, o adevarata legenda a locului, a fost adus cu acest statut la Bicaz si a ajuns, in timp, director tehnic al santierului. Cu toate acestea, nici macar reabilitarea sa si promovarea pe o functie de o asemenea raspundere nu l-au scutit de domiciliul semifortat, de obligativitatea de a cere aprobare autoritatilor pentru orice deplasare in tara si de a raporta in permanenta locul in care se afla.

INCEPUTURI. Construirea unui baraj pe Bistrita a fost visul profesorului Dimitrie Leonida si a prins viata o data cu aprobarea finantarii punerii in practica a lucrarii sale de doctorat


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.