A inviat Goma!

Ce nu a reusit Securitatea tortionarului Plesita sau dusmanii democratiei autentice a dus la capat Parchetul instantei supreme a Romaniei post-decembriste si diletantismul presei romane: sa-l ucida pe Paul Goma. Celebrul militant anti-comunist roman refugiat la Paris a fost ucis pe 22 iunie anul acesta, printr-un comunicat oficial preluat de presa pe nerasuflate, unde procurorii care investigheaza vinovatia fostului sef al Securitatii si recentele sale aparitii televizate, transmit CNA ca "Plesita Nicolae a avut in vedere o explicatie in legatura cu lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta sa si decesul lui Goma Paul". Aceasta stare inedita in care a fost plasat de Parchet cu concursul media romanesti l-a determinat pe Paul Goma sa ni se adreseze, in exclusivitate, pentru o minima indreptare. Titlul si intertitlurile (mai putin primul) apartin redactiei. (D.E.)
...mi-a adus presa noastra cea de toate zilele, chiar de Ziua Sfanta pentru noi, Basarabenii si Bucovinenii: 22 iunie (1944, atunci "s-a pornit razboiu-n lume", dupa ce Antonescu a ordonat: "Romani! Treceti Prutul! Zdrobiti vrajmasul de Rasarit si Miaza-Noapte..." - numai ca nici azi nu a fost zdrobit Dusmanul Rasarit-Miazanoapte).
Cu prilejul aniversarii exaltanta-deprimante mi-a venit de la Bucuresti inveselitoarea veste ca am - in sfarsit! - decedat. Mi-a comunicat-o procurorul Eduard Mihai Ilie - citez din presa:
"...potrivit unei adrese a Parchetului instantei supreme trimise CNA, procurorii au considerat ca desi Plesita a recunoscut ca a batut oameni, marturisirile acestuia nu intrunesc elementele necesare pentru a incepe urmarirea penala. Raspunzand unei sesizari a Consiliului National al Audiovizualului, procurorii de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) au apreciat ca declaratiile in care Plesita arata ca a torturat oameni - cu referire expresa si la disidentul Paul Goma - nu intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor reclamate de CNA, care invoca articolele 324 si 358 din Codul Penal". Cum sa intruneasca? - elementele-necesare? Dar unde se trezesc ele, necesarele: in Europa?
"Nicolae Plesita a recunoscut, in emisiunea "Dan Diaconescu in direct" din 18 ianuarie, de la OTV, mai multe fapte pe care le-ar fi comis in timpul regimului comunist, mentionand in mai multe randuri ca nu ii pare rau pentru ce a facut. "I-am ucis, bineinteles. Asta faceam noi", a mai declarat Plesita, referindu-se la dusmanii regimului comunist. (...) In ciuda acestor fapte, procurorii au stabilit ca discutia dintre Dan Diaconescu si Nicolae Plesita a avut ca punct de pornire memoriile acestuia si ca marturisirile fostului general de securitate nu intrunesc conditiile articolului 324, alineatul 4 din Codul penal, potrivit caruia "se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la trei ani laudarea in public a celor care au savarsit infractiuni sau a infractiunilor savarsite de acestia".
* "Intrebat in timpul emisiunii in legatura cu ancheta in cazul Paul Goma, Plesita a recunoscut ca a folosit violenta: "Nu numai ca l-am anchetat, da' i-am dat si un pumn, f...u-i mama lui!". "A fost ca o mangaiere", spune fostul general de securitate.
"In adresa remisa CNA de catre procurori se arata ca "acest aspect nu poate constitui cuvinte de pretuire la adresa activitatii sale, tinand cont ca Plesita Nicolae a avut in vedere o explicatie in legatura cu lipsa raportului de cauzalitate dintre fapta sa si decesul lui Goma Paul. Concluzia se desprinde chiar din raspunsul sau adresat realizatorului: "A fost ca o mangaiere. Uite, in pauza iti arat eu cum l-am pocnit si ai sa vezi ca nu mori"".
S-a observat: nu am subliniat lipsa raportului de cauzalitate dintre una si alta. Nici nemirarea mea fata de caldura-mare, autoare morala (si mortala) a gandirii procurorale. Nu arat cu degetul inspre tovarasul Eduard cu acelasi nume (caci dansul ne descreteste fruntile - ceea ce nu este putin lucru pe timpurile acestea, incruntate), ci inspre efectul cauzei: imbrancirea in "groapa-mi rece si mortuara", vorba unui cantec din batranii mahalalelor eterne.
Cine altcineva mi-a vrut moartea?
De cate ori am ras cu hohote, cu lacrimi - ca sa nu (cu hohote) plang... Cu aceasta "metoda" am izbutit a supravietui noi, supravietuitorii Raiului Comunist: ne strambam de ras cand povestim ce umilinte, ce mizerie, ce foame am indurat in inchisori, cum ne-au batut Enoiu, Somlea, Goiciu, Istrate - Plesita!
Or Securitatea - Raul Absolut - nu vroia moartea "pacatosului", ci mentinerea lui in viata, ca *sa simta* tot-tot-tot ce ii fac fratii intru Miorita, sa-si doreasca moartea pentru a fi izbavit de chinuri, dar moartea sa nu vina, decat prin "mici accidente". Cata vreme am fost in labele Securitatii, plesitii de toate gradele m-au umilit, m-au schingiuit, dar m-au pastrat, cu grija proletara, in viata, abia dupa ce am iesit de sub obladuirea-le au incercat sa ma ucida.
Bine, dar cine altcineva (ca institutie, ca persoana) mi-a vrut moartea? incepand de cand? Pentru ce? Raspunsul - dupa 15 ani de cautari - este, vai:
M-au vrut mort, nu raii-rai - ci bunii. Nu inamicii - amicii. Nu vrajmasii securisti - nici macar eduarzii inocenti, ci (unii - si nu putini) colegi, scriitori(i) romani.
Intelesesem: prietenii, colegii-de-condei se suparasera foarte pentru ca din primele zile ale lui 1990, ii atacasem in presa,...
... acuzandu-i ca pana la "revolutie" pastrasera pozitia in patru labe, pe sub lavite si abia la semnalul lui Brucan ca se-da-revolutie la roman iesisera din bortile rezistentei-prin-cultura si se proclamasera "disidenti", "opozanti", "arestati la domiciliu", "cenzurati", "interzisi de Ceausescu" -"sertaristi";
... acuzandu-i de inadmisibilul "rezultat al alegerilor din luna mai 1990", afirmand ca votul masiv (asa, cu fraude masive) in favoarea bolsevicului Iliescu, pentru care facusera campanie pe fata Sorescu, Eugen Simion, Breban, Buzura era consecinta - si dovada incontestabila - a vanjoasei, altfel orizontalei lor "rezistente-prin-cultura";
Iliescu, Manolescu si Mineriada 13-15
...acuzandu-l pe N. Manolescu pentru interviul luat lui Iliescu imediat dupa Mineriada Sangeroasa (13-15 iunie 1990) in care il facea "om cu o mare" si il legitima, nu doar pe un vadit ilegitim, ci pe un criminal vinovat de exmatricularile studentilor din 1957 (una dintre victime: chiar studentul Manolescu Nicolae); vinovat de puciul din decembrie 89, de diversiunea cu "teroristii" care pricinuise moartea atator oameni, atator oameni; vinovat de "procesul" neeuropean al ceausestilor; vinovat de incendierea Muzeului si de distrugerea Bibliotecii Centrale Universitare; de tulburarile interetnice - in fine (dar nu si ultima dintre crime) - declansarea razboiului civil: mineriadele. Or el, N. Manolescu - recent ales presedinte al scriito-rilor! - a negat vreme de 15 ani grosolana, mortala (dar nu in spatiul mioieritic) eroare comisa, insultand pe cel care ii baga sub nas citate din chiar interviu (intamplator: eu), ba incoltit, pretindea ca il cita ("omul cu o mare") pe prietenul sau Toiu - care-nu-aparea-in-text - si abia in urma cu trei luni a cam-recunoscut, ardeleneste, ca da, el a cam, dar numai fiindca Zigu Ornea il (cam) dusese la Cotroceni "nu (prea) stiu pentru ce..." Va fi aflat, dupa 15 ani (cam) ce cautase el la Cotroceni, chiar atunci, (cam-prea) dus de mana de Zigu Ornea? De ce abia acum recunoaste ca "n-ar fi trebuit sa publice interviul in Romania literara" si sa dea legitimitate unui bandit? Dar e limpede - a fost mereu si pentru cei care l-au ales presedinte al scriitorilor, nu doar cel-mai-bun, cel-mai-cinstit si mai drept dintre thraci...-: pentru ca tovarasul Iliescu nu mai este la putere, ba chiar fusese pus sub acuzatia de a fi autor principal al chemarii "minerilor";
Intelectualii si guvernul Iliescu-Roman-Magureanu
... pentru ca m-am mirat cu glas tare ca "intelectuali" ca Plesu, R. Theodorescu, Sorescu, Vartic, Papahagi, primisera sa intre in guvernul Iliescu-Roman-Magureanu (Paleologu, glumet subtire, se prezenta ca "ambasador al golanilor", cand toata lumea vedea - dar nu accepta! - ca boerul Alecu era un furier al tovarasului golan, in sensul originar, Iliescu)...
Ca sa scurtez: pentru ca, in decembrie 2000, in revista 22, crema intelectualitatii romanesti, smantana scriitorimii carpatine semnase Apelul pentru re-alegerea criminalului Iliescu (pretinzand cu nerusinare - bine: atunci cu inconstienta bovina - ca ei nu sunt pentru bolsevismul iliesc', doamne fereste! ci... impotriva fascismului vècètudoresc'! - "Sa facem baraj fascismului si antisemitismului!", suna un cuvant de ordine venit dinspre Washington-Tel Aviv, eu, singur-singurel, de capul meu, i-am acuzat prin textul "Sa fie interzis electoratul!" de amnezie, de lasitate, de colaborationism, de participare (activa) la mentinerea structurilor comuniste - si nu in ultimul rand pentru faptul ca foloseau - ei, profesionistii, creatorii de limba romana, termeni, sintagme ca: "revolutie", "fosta Securitate", "domnul Iliescu", "domnul Magureanu"; "domnul Nicolski" . Atat de ultragiati au fost semnatarii Apelului Rusinii, incat s-au indignarisit in Romania literara - sub semnatura proprie si anonima: "Cronicar", cum altfel! - Manolescu, Toiu, Dimisianu, A. Stefanescu, C. Teodorescu, Ioana Parvulescu, Adriana Bittel, amenintand cu un proces revista *Vatra* pentru publicarea articolului meu...
...acestea - si inca altele - erau fapte-rele (ale mele, se intelege) suficiente pentru a fi din-inima-detestat de confratii breslasi.
Am spus-scris ce credeam, nu ceea ce era convenabil. Pentru asta sa mi se doreasca moartea?
Cercul stramt
Am luat ca pe o gluma proasta exclamatia excedata a lui Liiceanu in cercul-stramt din care mai faceau parte Plesu, Pruteanu, Sorin Marculescu, Dan. C. Mihailescu: Nu mai moare odata Goma? - nu am pus zisele intre ghilimele, fiindca ele au fost rostite, nu si consemnate in scris. Tot in "gluma-serioasa" (Stii ca Goma tot n-a murit?) isi etalau umorul devastator Iorgulescu, Buzura, Cosasu, Buduca, Alex. Stefanescu, Adamesteanu, Dimisianu, Grosan, Dimisiana, Monica Lovinescu (ei, da: "Monicuta-cu-Getuta", vorba-rea a lui Dan Petrescu).
In februarie 1997, dupa ce a aparut la Nemira Jurnal I-II-III), a fost declansata de catre Monica Lovinescu (prin megafonul 22-Adamesteanu) prima campanie de presa: "imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma".
Pe data catanele D.C. Mihailescu, A. Cornea, Alex. Stefanescu, Bianca Marcu-Dumitrascu-Balota, Bianca Marcovici, Dimisianu, Pruteanu, Buduca, Ioana Parvulescu m-au acuzat, nu numai de minciuni, de calomnii, dar si de "delatiune", iar Zaciu, Dimisiana, Paruit m-au trimis la azilul de nebuni.
Dupa scandalul Caraion - starnit tot de Monica Lovinescu, intretinut de N. Manolescu, cel rezemat pe Bibliografia Pelin, si C.T. Popescu, intelectualii patriei tricolore: Liiceanu, Plesu, Manolescu, D.C. Mihailescu, Monica Lovinescu, intalniti cu treburi culturale intr-un oras din provincie, au ajuns la deneocolita "problema": Ce e de facut cu Goma? Ne injura pe noi, toti cei buni, ne calomniaza, ne acuza ca am pactizat cu puterea, ca nu am vorbit tare in locul celor fara glas. Se intreaba insidios in presa de ce, dintre condeieri doar Negoitescu a semnat apelul acela pentru drepturile omului din '77 ?- de ce!: sa fi intrat si noi, cu totii in puscarie si sa ramana literatura noastra fara literatori? Ne reproseaza ca am fost de acord cu excluderea lui din Uniune, pe cand el era arestat - dar ce era sa facem: sa protestam si sa ne excluda, chiar aresteze si pe noi? Ne mai reproseaza ca dupa revolutie nu l-am reprimit in Uniunea Scriitorilor - cum sa-l reprimim (dupa revolutia noastra), daca a refuzat sa faca cerere? Pretinzand ca asa cum nu facuse cerere pentru a fi exclus, asa nu face nici acum, cei care-l dadusera afara atunci acum sa repare magaria si sa-l reintegreze - n-o fi pretinzand si scuze?... Si cum polemica in presa nu poti angaja cu el, in replica scoate alte acuzatii, alte injuraturi, alte... - stiti ce a patit bietul Borbèly cand a incercat sa dialogheze cu el... (subliniere, in lipsa ghilimelelor citarii).
Tacerea criminala
Dupa o scurta dezbatere, colegii mei iubiti au hotarat:
Cea mai eficace metoda de a-i inchide gura lui Goma: tacerea: sa facem in asa fel incat sa nu se mai vorbeasca-scrie nimic despre el - nici in bine nici in rau. Tacerea e cel mai bun gropar.
Autor al propunerii: Liiceanu. Iar Monica Lovinescu a dat ukazul: Goma este contestat - si a urmat zgomotoasa campanie a... tacerii...
Nu e bine cand esti contestat-prin-tacere - de Monica Lovinescu. Cand esti tinut-la-o-parte si mintit, tot de Domnia Sa - ca la constituirea Societatii Scriitorilor (dar nu din a Scriitorilor din Exil - asa cereau Breban, Tepeneag si chiar Ilie Brie!): cand?, in vara anului 1989!; nici cand esti tinut-la-o-parte de decizatorii portofoliului viitoarei edituri Humanitas, ca in februarie 1990, tot de prietena Monica Lovinescu; cand esti, nu doar tinut-la-o-parte, dar prezenta ta este conditionata de absenta lui Goma: Monicii, Barbaneagra la "Congresul exilului" de la Paris, la care au participat...exilatii: Bacanu, Petrisor, Calciu, Coposu, Blandiana si alti calatori impenitenti.
Nu, nu e bine sa fii contestat prin decret de Monica Lovinescu. Ba chiar cam-rau, cum ar zice chiar si despre un cam-mort ardeleanul Manolescu, fostul ei fiu spiritual. Mai ales ca fusesem (cam) interzis vreme de 20 ani (1970-1990), iar cand, in sfarsit, cartile mele au - cam - vazut lumina tiparului, editorul si prietenul Liiceanu mi-a cam-trimis la topit volumul de marturii despre 1977, Culoarea curcubeului, cu asentimentul-complicitatea, bunilor si vechilor prieteni Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Gabriela Adamesteanu, sub aplauzele intelectualilor, scriitorilor, oamenilor de carte si autori de carti: Manolescu, Doinas, Paler, Blandiana, Zaciu, Fanus Neagu, Mircea Micu, Cezar Ivanescu.
Cine sunt inmormantatorii
Inmormantatorii mei sunt, se zice, persoane extrem de inteligente; eu, negru in ceru' gurului, pretind (judecand dupa fostii mei prieteni Ivasiuc si Virgil Tanase): extrem-inteligentii carpato-danubioti sunt capabili de idiotenii fara seaman - de-o pilda:
Filosoful-cel-mai-tanar-la-romani Liiceanu, nu numai ca a topit volumul de marturii despre 1977, Culoarea curcubeului, dar a suprimat de pe site-ul Humanitas fotografiile copertelor celor trei carti ale mele, de el editate: Culoarea..., Gherla, Soldatul cainelui, anuntand in chenarul fiecarui titlu istetimea: "Nu este disponibila". Dar aceasta este o gandire magica!, impusa noua de comunisti: "Este suficient sa suprimam imaginea, ca sa negam realitatea"!
Nu ma grabesc sa trag concluzia ca as fi victima unui complot al oltenilor Liiceanu, Monica Lovinescu, Ierunca, Adamesteanu, Sorescu, Sararu, Baran, securistii Achim, Enoiu, ministrul (Securitatii) Stanescu, jumatatea materna a lui Manolescu, Poetoiul Paunesc' - si ca doar ei, cobilitarii imi voiau moartea, fiindca, iata: maramureseanul (ca Ivasiuc) Buzura m-ar jupui de viu, pentru ca am fost primul (si deocamdata ultimul) care a vazut in textul sau "Fara violenta!" publicat in ianuarie 1990, nu expresia crestineasca a iubitorilor de pace - ci racnetul de groaza al securistilor inspaimantati ca venise Clipa Maniei, cand vor plati, in sfarsit, pentru crimele lor.
Pana si Mircea Martin, prieten din 1965, dupa 1990 editor al volumelor Ostinato si Garda inversa m-a injunghiat pe la spate - in aceeasi organa de profesie 22, contestatoare a mea - printr-un studiu in care "informatiile" concurau "concluziile", prin neadevar-dezinformare si prin rea credinta.
Cum insa nu murisem din pricina parerii-de-rau a Monicai Lovinescu; cum nu cazuse peste mine "piatra tombala", gaselnita a lui D.C. Mihailescu (cel care, in scris ma acuzase de minciuni si de delatiuni, iar dupa o saptamana, intr-o discutie cu Dan Petrescu admisese ca "circa 90% din ce spune Goma in Jurnal este adevarat" - vezi volumul Scrisori catre Liviu - Paralela 45); cum nu fusesem internat in azil la cererea vehementa a Getei Dimisianu si a Biancai Balota...; cum, din an in paste publicam cate o carte (fireste: ramasa intr-o rasunatoare tacere din partea recenzentilor) - s-a gasit o alta categorie de intelectuali (!) care, neizbutind sa ma faca sa tac: descoperisem internetul!, nici sa ma combata cu argumente (nici ei nu cunosc operatia elementara-preliminara a contestatiei: cititul si fug ca de dracul de citat, dedandu-se la lenesul rezumat abuzivo-fanteziv), nereusind sa ma re-bage in puscarie, pe baza "Ordonantei lui Tesu", au recurs, in ultima vreme la organizarea, in sinagogi a "slujbelor de blesteme". Asa, exact asa facusera parintii lor potrivit unui raport datat: 7 iulie 1940 (imediat dupa retragerea tragica din Basarabia) - citez: "...ca o ilustrare a sentimentelor de inveninata ura de care evreii sunt animati fata de populatia autohtona: initiativa luata de un grup de doamne evreice, printre care si A. Bruchnor, Paula Schönfeld si Rolly Petreanu, de a organiza in ziua de 9 iulie a.c. la Sinagoga Centrala (din Bucuresti) o slujba religioasa, constituind "un blestem contra romanilor"" (sublinieri in text).
Saptamana Rosie: 28 iunie 1940-3 iulie 1940
Deci pentru a... face sa ne-existe marturiile, sa nu-mai-existe nici martorii marturisitori ai exactiunilor lor din Saptamana Rosie: 28 iunie 1940-3 iulie 1940, vinovatii evrei ii blestemasera pe... romanii victime! Pentru care fapte-rele? Pentru cele care... nu se intamplasera (asta va fi: viceversarea?)! Fiindca ei au fost, sunt ferventi posibilitationisti: aflati in Aparatul Terorii Bolsevice, din 1918 in Rusia, in 1919 in Ungaria, din 1939 in Polonia, din 1940 in Tarile Baltice si in Basarabia-Bucovina, iar din 1944 in toate tarile europene cedate de Americani Rusilor - au functionat dupa teoria: "Dusmanul nu a comis - inca - actul dusmanos, insa daca noi nu l-am fi arestat, ar fi putut sa-l comita..."; totodata prin traditie: preventionisti: ataca sub pretextul prevenirii unei eventuale agresiuni a dusmanului (vezi si "razboiul nuclear preventiv" imaginat de nesfarsitul imaginativ bolsevic american Wolfowitz). Acestia sunt, cum bine le-am zis-o: "holocaustologii" - in ordine ierarhica: Wiesel, Ancel, Braham, Shafir, Oisteanu, Al. Florian, A. Cornea, V. Garnet, Vitalie Ciobanu, G. Andreescu, Laszlo, Pecican, Totok. Ce bine ar trai (si) ei pe lumea asta, daca Goma acela ar...- daca Goma n-ar mai fi!
Ultimul atentat
Ultimul (pana in momentul de fata) atentat la... viata mea a fost pus la cale de Silviu Lupescu, directorul editurii Polirom: la presiunile delegatiei de autori indignati alcatuita din holocausto-logii sus-numiti (la care s-au lipit Mircea Mihaies, Pippidi, Rotmann, Adriana Babeti si alti autori de carti de bucate), a suprimat "Introducerea" la volumul meu Culoarea curcubeului - Cod "Barbosul". De ce? Pentru ca... facand istoricul miscarii pentru drepturile omului din 1977, ii criticam-insultam pe intelectualii de varf si pe scriitori indragiti de masele largi de cititori; totodata, vorbind despre "istoria volumului" ii calomniam pe editorii romani: Liiceanu, Sorescu, Viorica Oancea, Papahagi. Astfel editorul Lupescu - cel care a cumparat de la Uricaru si "Cartea romaneasca" - mi-a decapitat un volum.
Insa nu m-a suprimat pe mine, autor. El va spune ca nici nu a vrut asa ceva. Eu am sa observ - in doua puncte:
1. nici n-ar putea; si:
2. chiar daca un autor nu moare-de-tot dupa ce editorii ii ucid cartile, nici nu se poate spune ca dupa un asemenea tratament "colegial" are o viata normala - de unde concluzia: editorii distrugatori ai cartilor sunt ucigasi - adevarat, "doar" de carti, insa cum cartile sunt copiii autorului...
Pe de o parte, orice ar crede iubitii mei confrati, nu se ucide un scriitor cu tot cu scrisurile sale, doar... tacandu-i-le, topindu-i-le, decapitandu-i-le. Pe de alta parte, chiar de nu ar fi fost inventat samizdatul, nici internetul - le-am frecventat pe amandoua, dupa 1990 - sufar, in continuare, atroce de tacerea impusa de Cenzura instituita de Liiceanu, Manolescu, Adamesteanu, Plesu, Monica Lovinescu, port doliu dupa cartile ucise de Liiceanu, de Sorescu, mutilate de Lupescu, dupa cartile nedistribuite, cartile ne-editate...
Fata de toate acestea, isprava lui Eduard-Procuror-la-Roman este o prostioara de adolescent aburit.
Ucisi de dusmanul rus si de fratele roman (cel mioritic)
Am inceput acest text la 22 iunie - in 1941, la 22 iunie, s-a pornit liberarea noastra, a basarabenilor si a bucovinenilor de robia bolsevica; inchei textul azi, 28 iunie 2005 - la 28 iunie 1940 a inceput cosmarul basarabenilor si al bucovinenilor cedati rusilor de nedemnii nostri guvernanti.
Guvernanti - romani - care si dupa 1989 au continuat sirul cedarilor, atat prin bolsevici din tata-n fiu ca Iliescu, Roman, Nastase, de incapabili sa se incheie la ciubote - ca E. Constantinescu, dar si de "de-ai nostri", precum C. Coposu, cel care vedea in romanii din Teritoriile Cedate "niste minoritari", iar lumina lumii Zoe Condurache-Petre (consilier al lui Constantinescu): "romanofoni". Ultima (cronologic) isprava apartine lui Basescu: dupa ce la Chisinau promisese ca va cere anularea Pactului Stalin-Hitler si a intelegerii de la Yalta, lui Putin i-a declarat ca ei (ei doi!) sunt oameni politici, nu istorici (sic) si ca ei vor discuta despre viitor, numai despre viitor - nu despre trecut... Nu: istorici - termen depreciativ in acceptia lor - nu sunt, nu vor fi vreodata; dar oameni-politici? Lui Putin nu-i pasa; el e rus, e mare, e tare. Dar omul-politic Basescu: el nu e rus: de ce acum spune una, dupa 24 ore, nu doar alta, ci contrariul a ceea ce spusese? Tine atat de mult sa fie trecut si el in randul Cedatorilor de Provincii Romanesti, in al Vanzatorilor de Frate?
Eu - iertare - neavand viitor, raman cu ochii la trecut: la moartea celor 3 milioane de romani vanduti de fratii lor, cedati in 1940; in 1944 - in 1989, in 1992 - si mereu-mereu, incat, chiar de nu-i socotim si pe cei ucisi de bolsevici in acesti 65 ani, se aduna cel putin trei generatii - cate milioane de suflete: doar 9? Ucise, nu atat de dusmanul rus, cat de fratele roman (cel mioritic).
Amin.
Paris, 28 iunie 2005

---

Despre autor: