Piata autohtona de capital a cunoscut, ieri, o noua sedinta sumbra, cu un nou minim anual al lichiditatii, stabilit la 55,2 miliarde lei. Un nivel asemanator a mai fost inregistrat nu cu mult timp in urma, in sedinta din 20 iunie, cand valoarea total

Piata autohtona de capital a cunoscut, ieri, o noua sedinta sumbra, cu un nou minim anual al lichiditatii, stabilit la 55,2 miliarde lei. Un nivel asemanator a mai fost inregistrat nu cu mult timp in urma, in sedinta din 20 iunie, cand valoarea totala a tranzactiilor a atins 56,3 miliarde lei.
Astfel de rulaje sunt obisnuite la Bursa pentru perioada verii. In aceeasi perioada a anului 2004, valorile zilnice tranzactionate erau deosebit de modeste, scazand si pana la 30 de miliarde de lei. Mai mult, brokerii se asteapta ca lichiditatea sa se inscrie pe acelasi trend descrescator pana in luna septembrie, mai ales daca nu mai apar informatii sau evenimente ce ar putea dinamiza piata. In luna august, cunoscuta ca luna de concediu pentru majoritatea investitorilor, rulajul ar putea fi si mai redus. Variatiile la nivelul cursurilor au fost, in sedinta de ieri, pozitive, dar de amploare modesta, cu BET in crestere cu 0,38 la suta si BET-C cu 0,45 la suta. Piata SIF-urilor a inregistrat o apreciere de aproape un procent, si anume de 0,88 la suta. Pe acest segment, cea mai mare crestere a apartinut titlurilor SIF Moldova, cu un plus de 1,85 la suta pana la pretul de 11.000 de lei pe actiune, urmate de SIF Oltenia, cu o apreciere de 1,56 la suta pana la 13.000 de lei pe actiune. In general, emitentii cu lichiditate ridicata au avut, ieri, variatii reduse de curs, insa pe crestere. Cel mai tranzactionat emitent al sedintei de ieri a fost SIF Oltenia, cu un rulaj de 9,7 miliarde lei, urmat de Banca Transilvania, cu tranzactii in valoare totala de 8,5 miliarde lei si SIF Moldova, cu 7,5 miliarde lei. Activitatea s-a mentinut si ieri redusa, fara ordine de dimensiuni foarte mari, iar miscarile de actiuni au fost lente.

Listarea companiilor din Fondul Proprietatea ar reduce din handicapul Bursei autohtone fata de cele din regiune

Stere Farmache, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, a declarat, ieri, ca se asteapta listarea unor noi societati comerciale si a unor noi instrumente financiare pentru ca activitatea pe piata de capital sa se dinamizeze. Acesta a aratat ca se pregateste listarea companiilor din domeniul utilitatilor spre sfarsitul anului in curs, urmand ca, intr-o perioada nedeterminata inca, sa se listeze si pachetele de minimum cinci la suta din capitalul social al societatilor incluse in Fondul Proprietatea. In viziunea oficialului Bursei, din acest pachet sunt foarte interesante companiile cu o oarecare pozitie de monopol pe piata, si anume CEC, BCR, Loteria Nationala, Posta Romana, CFR, RomTelecom. "Este pentru prima data in cei 10 ani de functionare cand se spune cu claritate ca aceste societati vor fi privatizate prin piata de capital", a afirmat acesta. Decalajul care exista intre piata de capital autohtona si cele din tarile din regiune va fi foarte greu de depasit, in opinia lui Farmache, dar s-ar putea reduce simtitor in cazul listarii companiilor respective, precum si a unui procent suplimentar din Petrom. In ceea ce priveste firmele care s-au finantat prin Bursa, numarul acestora este infim, de doar sapte pana in prezent, printre care Impact, Banca Transilvania, Azomures, MJ Maillis si, recent, Flamingo. Farmache este de parere ca exemplul ofertei publice primare de actiuni Flamingo, suprasubscrisa de 3,7 ori, ar putea impulsiona si alte companii sa foloseasca aceasta metoda de finantare, piata asteptand si o miscare de la grupul Continental.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.