Incepand cu ora 7.00, patru ore pe zi, traficul pe caile ferate va fi complet paralizat ca urmare a declansarii grevei generale de catre sindicatele din infrastructura, care se alatura astfel mecanicilor de locomotiva
Intre 20 - 24 iunie, se
Incepand cu ora 7.00, patru ore pe zi, traficul pe caile ferate va fi complet paralizat ca urmare a declansarii grevei generale de catre sindicatele din infrastructura, care se alatura astfel mecanicilor de locomotiva
Intre 20 - 24 iunie, se vor afla in greva 32.800 angajati de la "Miscare-Comercial", 17.000 de la Federatia "Drum de Fier", precum si cei circa 8.000 de angajati de la "Elcatel" si "Usifer"
O data intrate in greva sindicatele de la Infrastructura, cei de la "Miscare-Comercial" vor pune semnalul rosu si nu vor mai circula nici operatorii privati


Din cauza ca negocierile purtate ieri cu ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, nu au adus o rezolvare a crizei din transporturile feroviare, cele patru federatii care nu au intrat in greva se vor alatura de luni mecanicilor de locomotiva, care se afla in greva de o saptamana si jumatate. Astfel, incepand de luni dimineata, de la ora 7.00, pana vineri, 24 iunie, patru ore pe zi, traficul pe calea ferata va fi complet paralizat.
De luni, greva de la caile ferate se extinde. Reprezentantii federatiilor "Elcatel", "Drum de fier", "Miscare-Comercial" si "Usifer Atlas" au anuntat ca sunt pregatiti pentru declansarea protestului. "Incepand de luni, la ora 7.00, pana in data de 24 iunie, ora 0.00, vom executa numai serviciile esentiale prevazute de lege. Intre 11 iunie si 24 iunie, de la 7.00 la 11.00 dimineata, nu va circula nici un tren", a declarat secretarul general al Federatiei Miscare-Comercial, Gheorghe Popa. Acesta a precizat ca nici trenurile prevazute in treime nu vor circula, iar cele care vor fi pe traseu vor stationa la prima gara. Reprezentantul sindicalistilor a precizat ca au avut loc negocieri si cu Administratia CFR Marfa si Calatori, conflictul urmand sa ramana deschis. Popa a spus ca Administratia CFR Infrastructura a facut aceeasi oferta in ceea ce priveste suplimentarea tichetelor de masa, marirea salariilor si imbunatatirea conditiilor de munca. "Doar CFR Calatori a venit cu o suplimentare a fondurilor pentru conditii de munca si a confirmat ca aceste fonduri se vor distribui pentru toate activitatile de la Calatori", a precizat liderul sindical.
La randul sau, Ionel Socaciu, presedintele federatiei Elcatel a sindicatelor din comunicatii feroviare, a declarat ca "va fi o greva legala, cu respectarea treimii de activitate". Cu toate acestea, directorul general CFR Calatori, Alexandru Noaptes, a declarat ca in aceste conditii nu se poate asigura treimea. Daca sindicatele de la Infrastructura vor intra in greva, atunci cei de la Miscare-Comercial vor pune semnalul rosu si nu vor mai circula nici operatorii privati. "In conditiile in care va incepe greva la Miscare-Comercial, luni intre 7.00 si 11.00 nu va circula nimic", a explicat Alexandru Noaptes. Astazi, sindicatele urmeaza sa trimita catre CFR Infrastructura notificarea pentru initierea actiunii de protest. Surse sindicale afirma ca Administratia CFR Infrastructura ar putea ataca decizia sindicatelor in justitie.
Pentru mecanicii de locomotiva si angajatii din depourile CFR, astazi este cea de-a 11-a zi de greva generala, fara ca negocierile dintre administratie si liderii de sindicat sa aduca vreo noutate. Ei cer majorarea, in medie, a salariilor cu 10,7 la suta si 20 de tichete de masa lunar. La jumatatea acestei saptamani, premierul Calin Popescu Tariceanu a spus ca o solutie pentru incetarea actiunii de protest ar fi majorarea tarifelor CFR.
Liderul sindical, Gheorghe Popa, il contrazice pe Tariceanu, spunand ca aceasta crestere, anuntata pentru luna viitoare, nu este un efect al solicitarilor sindicalistilor, decizia majorarii fiind luata inainte de greva. "Spunand asta, primul-ministru comite o dezinformare si o manipulare in randul salariatilor de la CFR", a declarat Popa.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.