Don Puric si integrarea europeana

Ultimul spectacol din actuala stagiune cu "Don Quijote", la Teatrul National din Bucuresti, a premers achitarii lui Michael Jackson si eliberarii lui Miron Cozma. Spatiul tipografic nu ne permite analiza "trilogiei", asa ca ne vom rezuma doar la aventura "cavalerului tristei figuri". Cum care dintre ei? Evident, "Don Quijote de la Mancha". Autorul ei este tot atat de faimosul Don Miguel de Cervantes, care, luptand pentru salvarea Europei, si-a pierdut o mana, la Lepanto, intr-o faimoasa batalie... navala. Asta nu l-a impiedicat sa-si salveze numele, gloria lui ajungand pana la Bucuresti. Unde distinsul Sorin Marculescu a dat o noua versiune in limba romana, iar Dan Puric i-a gasit o noua infatisare scenica. Avem o transpunere libera, plina de trimiteri savante pentru stiutorii povestii lui Don Quijote, dar si un spectacol-show-revista pentru tot poporul doritor de buna dispozitie si mai putin interesat de Unamuno si Ortega y Gasset in varianta coregrafica.
Spectacolul este foarte vertebrat, altminteri, in jurul personalitatii coplesitoare a lui Dan Puric, care semneaza si scenariul, si regia, si ilustratia muzicala. Un spectacol "total", in maniera si viziune proprii marelui si entuziastului actor. Care trage dupa el un Sancho Panza mai mult consilier decat sluga credincioasa, interpretat nuantat si, cumva ironic, de Constantin Dinulescu, in cautarea Dulcineii lui iubite, himera binevenita pentru amar de lume europeana. Forta motrice a variantei lui Puric sunt "masele", revoltate sau binedispuse, satisfacute sau nemultumite, care una-doua isi... dau "fustele peste cap". Asa avem parte si de sui generis "studii despre iubire si cateva lectii de metafizica", dar mai ales despre o uriasa nevoie de comunicare. Caci asta face in primul rand Don Puric cu limbajul sau gestual: vrea sa comunice cu semenii sai, dincolo de cuvinte, de vartejul evenimentelor si de mecanica vietii de zi cu zi. Tristetea lui Quijote se conjuga cu melancoliile lui Puric, om nu doar citit, dar patit si versat in treburi teatralicesti. Dar si cele foarte lumesti: nu e bine sa ne facem iluzii, bucurati-va cat puteti, nu se stie ce aduce ziua de maine. Puric este constant cu sine insusi; dupa ce a patentat "Toujours l'amour" - capodopera genului inventat, jucat si trait de Dan Puric -, el vrea sa cucereasca lumea. "Made in Romania" si noul "Don Quijote" sunt variantele simfonice ale unei sonate magnifice. Nu intram in detalii de cronicar, asta da!, asta ba!, apreciem efortul colectiv al actorilor/baletistelor (sexul nici nu mai conteaza) in acest valmasag coregrafic. Extrem de minutios pregatit, sa recunoastem, nu stim bine daca cu similare efecte artistice. Oricum eroul nostru se decupeaza exemplar pe canavaua epico-dansanta, suficient de pregnant ca sa i se reconfirme statura de lider european. "Integrarea europeana" propusa de Don Puric prin mesaj teatral si comunicare "fara cuvinte" intr-o lume altfel saturata de trancaneala e binevenita. Ca exercitiu de imaginatie si acolada de pretuire amicala tuturor "factorilor" implicati, sugeram pentru TNB o dramatizare a "Doamnei cu catelul", un Cehov in regia lui Andrei Serban, cu Dan Puric si Ion Caramitru, noul director al teatrului. Rolurile ar putea fi asumate prin negociere directa.

---

Despre autor: