Solomon Marcus in "zona translucida" a matematicii

"Interesul pentru stiinta al unor scriitori este simetric cu interesul pentru literatura al unor matematicieni. (...) Din pacate (...) modul in care componente ale matematicii migreaza in alte domenii, iar fragmente ale culturii literare contamineaza activitatea stiintifica nu este monitorizat de nimeni in mod sistematic, desi lucrul acesta ar merita facut", observa Solomon Marcus in finalul celui mai recent volum al sau, "Intalnirea extremelor. Scriitori - in orizontul stiintei" (aparut la Editura Paralela 45). Un volum care-si propune sa infirme, fie si numai in parte, cele enuntate mai sus. Revendicat in egala masura de matematica/informatica, de lingvistica si teoria literara, autorul "Poeticii matematice" este - dupa cum se stie - unul dintre savantii nostri de mult intrati in circuitul stiintific mondial. La 80 de ani, continua sa fie prezent in circuitul dezbaterilor de idei cu o vivacitate joviala, mereu combativa, si cu o energie inepuizabila, contaminanta. Conexiunile dintre matematica si literatura constituie de cateva bune decenii axul demersului sai cognitivist, in cadrul caruia disciplinele spiritului nu mai sunt vazute autonom, ingust si restrictiv, ci interrelationate unele cu celelalte intr-o unitate dinamica, transdisciplinara, noncontradictorie. Examinand analogiile intre cele doua spatii mentale, profesorul Marcus polemizeaza cordial cu toti cei care considera cultura tehno-stiintifica opusa celei literar-artistice, umaniste. In fapt, intre "literar" si "algoritmic" nu exista o discrepanta reala si cu atat mai putin un conflict, chiar daca valoarea estetica nu poate fi determinata prin calcul, iar limbajul matematic poate capata, cu trecerea timpului, doar "expresivitate involuntara" (Eugen Negrici), nu si finalitate poetica.
Diversitatea unghiurilor de abordare matematica a literaturii moderne ofera cititorilor cat de cat orientati in materie un adevarat regal intelectual. Cartea este o constructie noua si ambitioasa, alcatuita, in parte, din materiale mai vechi. Unele dintre textele topite in configuratia tip puzzle a prezentului volum au fost reluate fie din opuri anterioare ("Arta si stiinta", "Provocarea stiintei","Inventie si descoperire","Paradoxul"), fie din eseuri si conferinte aparute in ultimii douazeci de ani in presa noastra culturala (fie ea "literara" sau "stiintifica"). Autorul identifica la tot pasul legaturi surprinzatoare intre episteme diferite (v. "Cassirer si Heisenberg despre Goethe si Newton"), gloseaza cu verva si umor pe marginea poeticitatii involuntare a "Trigonometriei" lui Gheorghe Lazar, discuta din perspectiva semiotica relatiile operei eminesciene cu matematica infinitului, exploreaza aritmetica narativa la Ion Creanga (la care descopera o "structura fibonacciana"), interpreteaza poezia lui Bacovia prin prisma mecanicii cuantice si a teoriei campurilor, avanseaza propuneri iluminante de analiza matematico-literara a operei unor autori romani (Ion Barbu-Dan Barbilian, Stefan Aug. Doinas, Nichita Stanescu s.a.) sau straini (Lawrence Sterne, Paul Valery, Thomas Mann, Dostoievski), raspunde "provocarilor" critice la adresa stiintei formulate de Georg Steiner, Umberto Eco, C. Noica, Gabriel Liiceanu sau Mihai Sora, comenteaza retrospectiv un pasionant dialog din 1973 intre doi viitori exilati: poeta Gabriela Melinescu si matematicianul Ciprian Foias, discuta evolutia "morfologica" a personajului teatral de la Shakespeare la Beckett, dimensiunile multiple ale universului s.f. sau legaturile structurale dintre fizica moderna si noul roman francez, pentru ca in capitolul final ("Calculatorul si studiul literaturii") sa "acceseze" cateva dintre cele mai pasionante dezbateri din stiinta, filozofia si teoria literara internationala a ultimelor decenii, intr-o tentativa mereu reinnoita de a cauta "zona translucida" a matematicii, in care disciplinele "umane" si cele "reale" se intalnesc si se fecundeaza reciproc. Erudita si clara, alcatuita modular din secvente scurte, placuta la lectura, cartea dezvolta o teorie culturala conectiva, punand in relatie istoria stiintelor exacte cu istoria literaturii, a filozofiei si a artei. Dimensiunea analitica e umanizata atat prin spectacolul interpretarilor, cat si prin elementele de autobiografie intelectuala: capitolul despre Sorin Alexandrescu si "identitatea globala", dar mai ales tulburatoarele pagini memorialistice despre contradictoriul Ion Barbu in anii '40 au semnificatia unor confesiuni in oglinda, a unor reflectii despre propria identitate. O identitate dinamica, larg integratoare, orientata impotriva opozitiilor exclusiviste, a segregationismelor si a "extremelor" de orice fel.

---

Despre autor: