Vasile Muraru: "Am turuit lectia la rusa cu vocea bibanului"

Nae Lazarescu si Vasile Muraru au intrat in sufletul oamenilor ca frati siamezi ai rasului. Deseori, pe strada lui Nae i se adreseaza lumea cu numele Vasile, iar pe Muraru il striga pietonii: ""Bai, Lazarescule!"" Dar culmea nostimadei apartine unei pensionare, care, vazandu-l in piata pe Vasile Muraru, a strigat surprinsa:
""Uite-i pe-aia doi!"". Daca-l intrebi pe actorul Vasile Muraru cum s-ar caractriza in putine cuvinte, iti raspunde fara ezitare: ""Vesnicul timid. La inceput, de timiditatea asta a fost vinovat nasul asta crescut din belsug. In liceu, cand invitam la plimbare vreo fata, tineam mai mereu mana in dreptul fetei sa nu-mi observe nasul. Actorul, Valentin Uritescu m-a consolat, zicea ca nasul asta agabaritic o sa-mi aduca si bucurii, a devenit in timp chiar sarmul meu. La un meci am marcat un gol cu nasul, de altfel am jucat mijlocas la juniorii Ceahlalui Piatra Neant"". Vasile Muraru nu stie daca are umor, dar recunoaste ca ii place sa rada zdravan. Vasile crede ca nu este dator sa livreze ras si in afara teatrului. Il deranjeaza cand unii, in orice stuatie, in afara scenei il indeamna: ""Fa-ma sa rad!"", de
parc-as fi motor de ras. In liceu Muraru devenise reunumit prin imitarea unor mari actori, ii imita cu inspiratie pe Toma Caragiu, pe Dem Radulescu, pe Amza Pellea. Odata, il scoate la tabla profesoara de rusa si ramane cu gura cascata cand elevul Muraru incepe sa citeasca lectia in limba rusa cu vocea Bibanului.
I-a placut intotdeauna sa citeasca, in clasa a sasea teminase toata bibloteca din sat si i-a incoltit ideea sa-si faca o biblioteca a lui, acasa. Se mirau toti: o biblioteca in casa unui taran dintr-un sat moldovenesc din apropierea Pietrei Neamt.
In vacantele de la liceul din Piatra Neamt se afunda in paginile cartilor si cand mergea cu vaca la pascut, citea si vietile actorilor. La examenul de admitere la Facultatea de Teatru s-a prezentat cu doua poezii si un monolog ""La ciresi"". ""De emotie am uitat pasaje din text, dar am turuit cu vorbe de-ale mele. Il vad pe Dem Radulescu ca se ridica de la prezidiu si le spune susotit ceva celorlalti membri ai comisiei. Mai tarziu am aflat ca m-a considerat talentat si a cerut sa-i fiu repartizat la clasa ce o conducea. De altfel, pana s-au afisat listele cu cei admisi la Teatru, ma rugam la mine in ograda din comuna: «Doamne, ajuta-ma sa ajung la clasa Bibanului!»""

---

Despre autor: