Nu pot face obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum si orice alte drepturi de care partile, potrivit legii, nu pot dispune prin conventie sau prin orice alt mod admis de lege. De asemenea, nu pot fi supuse acestei proceduri conflictele de munca, ce vor fi solutionate in baza Codului Muncii. In orice conventie ce priveste drepturi asupra carora partile pot dispune, partile pot introduce o clauza de mediere, a carei validitate este independenta de validitatea contractului din care face parte. Medierea nu trebuie sa fie, in principiu, obligatorie, iar mediatorul trebuie sa fie impartial in raporturile cu partile si neutru pe tot parcursul desfasurarii procesului de mediere.
Confidentialitatea medierii si respectarea vietii private a partilor sunt, de asemenea, concepte fundamentale ale acestui proces. Incalcarea obligatiilor de confidentialitate, impartialitate si neutralitate atrage sanctiuni cu amenda sau cu suspendarea temporara sau definitiva a calitatii de mediator. Pot fi mediatori persoanele cu capacitate deplina de exercitiu, cu studii superioare si vechime in munca de cel putin trei ani, care se bucura de o buna reputatie si urmeaza cursurile de specialitate in acest sens. Autorizarea ca mediator, dupa absolvirea cursurilor de specialitate, se face de catre Consiliul de mediere. Cetatenii statelor membre UE pot exercita profesia de mediator in Romania, in conditiile autorizarii de catre autoritatile romane. Mediatorii sunt inscrisi intr-un tablou, intocmit de Consiliul de mediere si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Datele mentionate in tablou ofera posibilitatea celor interesati sa apeleze la mediere, sa-si formeze o imagine obiectiva a profilului mediatorului, asupra pregatirii profesionale si experientei practice a acestuia. Dispozitiile legii devin aplicabile la o luna de la data intocmirii tabloului.
Consiliul de mediere
Atributiile Consiliului de mediere privesc si elaborarea standardelor de formare in domeniu, avizarea programelor de formare profesionala sau aplicarea normelor privind raspunderea disciplinara. Proiectul de lege reglementeaza si aspecte care se refera la incheierea si continutul contractului de mediere, in baza caruia se declanseaza procedura. Intelegerea la care ajung partile poate fi supusa verificarii notarului public, in cadrul competentelor sale generale stabilite de lege ori, dupa caz, incuviintarii instantei de judecata. Proiectul contine si dispozitii speciale privind medierea conflictelor de familie si in cauzele penale. Promovarea Proiectului de Lege este una din masurile prioritare incluse in Strategia de reforma a sistemului judiciar in perioada 2005 - 2007, angajament asumat de Romania in negocierile cu Uniunea Europeana.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro