Strainii care traiesc in Grecia vin din 30 de tari diferite, din toate partile lumii. Majoritatea sunt albanezi, bulgari si romani. Dar nu toti se integreaza la fel de bine. Iar grecii nu s-au hotarat daca sa-i trimita inapoi in tara lor sau sa-i naturalizeze pentru ca e nevoie de forta de munca ieftina pentru o productie mai ieftina.
Cand un primar grec a vrut sa angajeze oameni care sa stranga gunoiul, a trebuit sa apeleze a imigrantii albanezi, pentru ca nici un grec nu raspunsese anuntului. Spre deosebire de albanezii care vor sa ramana, bulgarii, romanii si ucrainenii se considera musafiri in Grecia. Ei nu se adapteaza la fel de usor ca albanezii cerintelor grecilor, asa ca integrarea lor este mai anevoioasa, scrie un studiu despre imigranti elaborat de Panteion University.
O LEGE CU CANTEC. Sunt aproape 700.000 de imigranti in Grecia, spun autoritatile elene. Grecii au fost alarmati de cresterea numarului de arestari la granita de nord-est, la Alexandroupolis, cu 87% in 2004. Totusi, un lucru imbucurator este ca numarul bulgarilor si romanilor care trec granita ilegal a scazut, spun autoritatile grecesti.
Guvernul de dreapta a propus o noua lege care sa le usureze imigrantilor drumul catre un permis de rezidenta. O schimbare este combinarea procedurilor de acordare a permiselor de rezidenta si a celui de munca. Noile permise ""2 in 1"" ar fi eliberate de secretariatul general al fiecarui district. Legalizarea imigrantilor ar cadea tot in responsabilitatea districtelor. Acum, de legalizare se ocupa prefecturile. Pana la 1 ianuarie 2006 vor fi create in fiecare district birouri pentru imigranti. Acestea vor procesa cererile pentru permise, dupa ce au cerut informatii de la ambasada sau consulatul statului din care vine imigrantul.
Insa aceasta este doar partea frumoasa a lucrurilor. Noul proiect de lege a scos la inceputul lunii aprilie in strada organizatiile care militeaza pentru drepturile imigrantilor. Pentru ca, dincolo de cuvintele frumoase ale legii, aproape 500.000 de straini sunt amenintati cu expulzarea. Conform proiectului doar 100.000 de straini cu adresa stabila si locuri de munca vor putea sa-si legalizeze sederea in Grecia dupa ce vor fi trecut in prealabil cu succes de un examen la limba si cultura greaca.
SUNT ""HOTI"" DE SLUJBE. Unii dintre cei mai aprigi critici ai imigratiei in Grecia spun ca imigrantii le ""fura"" locurile de munca grecilor, scad nivelul lefurilor, nu platesc taxe si nici asigurari sociale si sunt ""lipitori"" pentru sistemul de sanatate si de educatie. Mai rau de atat, imigrantii, care reprezinta 10% din forta de munca, trimit tot ce castiga in tara natala si astfel saracesc economia Greciei.
Presa greceasca a publicat la inceputul anului un sondaj care demonstra ca imigrantii au contribuit la cresterea economiei. ""Cuprinsi de un sentiment popular antiimigranti, multi greci dau repede vina pe straini cand scad lefurile sau nu au locuri de munca. Cum somajul este grija principala, strainii nu sunt foarte bine-primiti"", scriu ziarele grecesti. Un sondaj de opinie al Centrului National pentru Cercetari Sociale a gasit ca majoritatea clasei muncitoare grecesti, 64%, crede ca imigrantii sunt raspunzatori pentru somajul ridicat.
BA NE ADUC FOLOASE. Dar studiile care vizeaza piata muncii spun ca, de fapt, imigrantii nu ii lasa pe greci fara slujbe, ci umplu golurile din aria calificarilor. Cei mai multi sunt muncitori necalificati care se orienteaza mai mult spre constructii, manufacturi sau sectorul serviciilor. Agricultorii depind de mana de lucru straina: 90% dintre cei care muncesc in ferme pentru mai putin 30 de euro pe zi sunt imigranti. Pentru ca muncitorii greci nu accepta sa munceasca la semanat sau la arat. ""Absolventii de liceu prefera sa devina functionari mai degraba decat sa munceasca la camp"", spunea ministrul Agriculturii, George Drys.
Grecii nu au nevoie de imigranti doar pentru muncile campului, dar si pentru ca cineva trebuie sa aiba grija de batrani, de copii si sa le dea cu aspiratorul prin casa. Mai mult, au nevoie de oameni care sa lucreze noaptea la benzinarii, sa puna caramizile unele peste altele si sa le aduca acasa cina.
Imigrantii sunt platiti mai prost si reduc astfel costurile de productie. De altfel, conform Fondului Asigurarilor Sociale, chiar si imigrantii care cotizeaza primesc drept salariu jumatate din ceea ce ar primi un grec. Un muncitor imigrant necalificat duce acasa 24 de euro in fiecare zi, pe cand un grec primeste 39 de euro.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Băutura virală care a cucerit planeta conțina lămâie și lapte condensat. Cum...
Sursa: kudika.ro