Ma saturasem de tradarea traducerilor

Constantin Virgil Negoita, anul sabatic universitar din America inseamna pentru tine o noua ocazie de a reveni in Romania. Nu de alta, dar la Editura Paralela 45 ti-a aparut zilele acestea romanul "IROZII" (se lanseaza la Targul de Carte astazi, la ora 17.00), si e bine sa gusti pe viu reactiile presei, ale colegilor, prietenilor. Este o carte fascinanta. Am citit-o noaptea trecuta, pe nerasuflate.
Am venit manat de frisonul de-a oferi eu insumi cartea, de-a gusta, dupa cum spui, reactiile. Am scris un fel de fals tratat de istorie a arabilor idumei, care au stapanit Iudea atunci cand s-a nascut Fiul Cerului. Fictiunea mea face o incursiune in povestile urmasilor lui Irod, care a avut zece neveste si multi copii.
Personajele tale sunt Ilie si Iuda.
Da, eu ma ocup de Ilie si Iuda, doi dintre ei. Refugiati la Marsilia, au infiintat o scoala de profetie, care, mai tarziu, a dat nume ilustre, cum ar fi Nostradamus si Marx. Cred ca este primul roman bazat pe profetie din Europa. In America, de cativa ani, romanele de acest fel se vand in tiraje de milioane de exemplare.
Profesoratul tau american (am mai vorbit despre el intr-un mai vechi dialog) nu te impiedica sa scrii. Dupa cum se vede, te stimuleaza.
Ma ajuta foarte mult. Primele mele romane au vrut sa spuna povestea cercetarilor mele. Cum stii, m-am ocupat mai ales de logica fuzzy, a vagului, care sta la baza incercarilor reusite de modelare a limbajului natural. Structura spatiului in care se afla toate conceptele este o categorie matematica foarte interesanta. Cand te ocupi treizeci de ani de cuvinte si de combinatiile lor, de sensuri si de schimbarile lor, nu se poate sa nu ajungi la literatura.
Ai scris opt romane intr-un timp relativ scurt, ca si cand ai fi vrut sa recuperezi lungile perioade de acumulari.
Primele carti au fost scrise in limba engleza, in care locuiesc de mai mult de doua decenii. Recent au fost traduse, la Editura Dacia ("Vizitator") si la Editura Paralela 45 ("Vag", "Logica postmodernului"). Penultimul ("Impotriva lui Mango") a fost scris direct in limba romana.
De ce?
Ma saturasem de tradarea traducerilor. Taducerile mi-au dat o senzatie proasta. Nu mi-au ajuns. La fel ca atunci cand mi-am auzit vocea inregistrata pe o banda magnetica. Am ramas uluit. Traducerile pierd ritmul melodic, propriu fiintei oricarui exercitiu de scris. Retroversiunea nu mai suna la fel ca originalul. Atunci m-am gandit sa ma intorc la limba materna. Asa am scris "Impotriva lui Mango". Sclav al obisnuintelor de pe urma, eu folosesc limba acceptata de Internet.
Insa ai renuntat la diacritice.
Nu a observat nimeni, asa ca nu ma mai simt vinovat. Acum, cu "Irozii" fac un experiment de alt tip. Pentru ca nu-mi pot traduce singur cartile, datorita tentatiei de a schimba radical originalele, am incercat sa scriu simultan in ambele limbi. Nu e usor; numai astfel am putut pastra muzica ambelor texte.
Asa se face ca "Irozii" a fost publicata in romana si engleza, in acelasi volum. La zilele "Convorbirilor literare" (Iasi, 22-23 aprilie 2005) ai primit un premiu pentru "modernitatea si civismul epicii". Suna foarte bine! Cat de civica si cat de moderna este proza ta?
Atat de moderna, incat a devenit postmoderna. In acceptiunea buna a cuvantului "postmodern", adica respectand o definitie pe care am dat-o in alta parte, unde argumentez de ce, in mileniul trei, postmodernul inseamna restaurarea valorilor premoderne. Despre civism ar trebui intrebati cei ce au acordat premiul. Eu pot sa spun numai ca am incercat sa ilustrez ridicolul celor care au incercat sa-si bata joc de Dumnezeul crestinilor. O treaba foarte la moda, acum, peste tot, un ultim strigat al modernului debusolat, disperat ca se duce.
Romania acestor ultimi ani ti se pare culturala?
Sper ca nu devin ridicol daca-ti spun ca Romania este mai culturala decat multe tari care se cred culturale. Se da aici o lupta intre cei ce imita si cei ce se vor imitati. In alte parti e mai simplu. Mai fara culoare. Cu foate putine nuante.
Constantin Virgil Negoita esti un prozator adevarat. Ai dat masura acestui lucru publicand cateva carti de valoare. Ce astepti totusi ca recunoastere?
Foarte mult. Eu am fost inclus in "Dictionarul scriitorilor romani" inainte de a scrie in limba romana. Un semn bun, care m-a obligat, care spune ca in mileniul trei nu numai limba conteaza. De exemplu, ar mai conta si civismul, de care m-ai intrebat mai inainte. Adica, cu alte cuvinte, poti sa scrii romaneste si in limba engleza. Pentru oamenii care accepta o logica fara tertul exclus, asa cum faceau fiozofii din primul mileniu sau cum fac acum cei ce studiaza inteligenta artificiala a calculatoarelor postmoderne, acest gest este foarte normal. Acum sa vorbim despre recunoastere. Eu am avut, din plin, senzatia recunoasterii personale si vreau mai mult. Acum incerc recunoasterea izvoarelor mele sau, mai pe sleau, recunoasterea culturii romanilor. Am vazut ca, recent, oamenii care se ocupa de ea si-au pus aceeasi problema. Ultima mea carte, "Irozii", ofera un posibil raspuns. A fost scrisa in doua limbi.
Un exemplu de polifonie.
Asa este. Un exemplu de polifonie.
Ce prozatori citesti in America?
In primul rand pe romano-americani. Mai intai pe cei ce publica in limba romana. Si pe cei ce iubesc Romania, si pe cei ce se declara ca-s scarbiti de ea. Mai apoi, pe cei de la care simt ca pot invata. Din toata lumea. Si pe cei pe care ii simt alaturi de mine, si pe cei care ma irita cumplit. Pentru ca, azi, mai mult ca oricand, literatura are mai mult mesaj, pe fata sau pe ascuns, direct sau invaluit, ia-l cum vrei, dar mesaj.
Ce diferente exista intre scriitorii americani si cei europeni?
Lipsa de inhibitie e foarte importanta. Ei nu prea au stiut ce este cenzura. Europenii stiu bine. Sunt si acum cenzurati. Au frica in oase. Nu stiu de ce. Probabil pentru ca Europa a pierdut razboiul din ultimul secol, istovitor, de care de-abia am scapat.
Ai venit in literatura relativ tarziu, dar cu o solida formatie spirituala. Cat au contat cunoasterea matematicii, vocatia ta stiintifica? Ce libertati ti-au dat?
Foarte mult au contat, mai ales in ceea ce priveste rigoarea. Apoi metoda. Cred ca metoda conteaza si ea. Cercetatorul este curios. Vrea sa vada. Sa se apropie de adevar. Atat cat poate. Stie ca se poate mai mult si atunci mai incearca. Deci nu este impresionat de canon. Imi pot schimba parerea daca apar fapte noi. Asta a fost imperativul cu care stiinta a operat mai mereu, din premodern in modern si acum in ceea ce eu numesc postmodern.
Cum definesti romanul modern?
Daca vorbim de secolul XX, atunci romanul modern s-a ocupat de o iluzie numita "real". De exemplu: "Iolanda e isteata, carismatica, sincera, se indragosteste de un imbecil oarecare si sufera". Ce poate fi mai real?
Drept sa spun, mi-ar fi placut mai mult: "Iolanda nu are farmec, e cam natanga, dar un barbat s-a indragostit nebuneste de ea si a facut-o fericita pana la adanci batraneti".
Nu-i asa ca poti sa intri cu bisturiul in sufletul lor pe sute de pagini, fara sa mai sfarsesti? Daca vorbim de secolul in care abia am intrat, romanul se anunta a fi postmodern. "Iolanda e isteata, draguta, sincera, se indragosteste si sufera, isi ucide iubitul si ajunge in puscarie. Acolo, deseneaza pe un perete alb o corabie, se suie pe ea si dispare, ca sa gaseasca un alt barbat care sa o iubeasca." Deci, ce este postmodernul? O intoarcere la premodernul din basm, unde infinitul se bucura de respect. O intoarcere foarte interesanta. Si, mai cred, chiar foarte utila.
Ce socuri ai cand revii in Romania?
Sa asist la longevitatea dictaturii modernului. Parca nu se mai termina. Atunci cand am plecat (culmea modernului!), comunismul biruitor mi-a confiscat apartamentul, platit in rate, ca sa-l improprietareasca pe fostul secretar de partid al judetului Tulcea. Acestui "constructor" modern al Romaniei moderne, plasat de gospodaria de partid in apartamentul facut de mine, i s-a confectionat o lege cu care sa cumpere apartamentul, cu o suma mica, "de buna credinta". Cei ce vor amanunte le pot afla in revista "Catavencu" din 15 februarie 2005, unde se afla mai multe detalii si o fotografie. Aflu acum ca administratia noua, care se revendica liberala, face o alta lege, care ii va pemite sa nu-l mai piarda in veci. Boala furtului, nevindecata, ma sperie. Un stat comunist fura case. Se stie. Apoi le vinde si nimeni nu are voie sa zica nimic, asa incat propietarul de drept nu-l poate lua inapoi niciodata. Da, sperietoarea e mare.
Sper ca "dictatura modernului" sa-ti lase cartile sa circule liber, in acest capitalism (mal)format.

---

Despre autor: